E doar afemeiat. Care-i problema?

Catchy

10 February 2016

Aglaia, acesta este prenumele ei. Mama ei, femeie fără carte, îl auzise de la preoteasa din sat care îi povestise la un moment dat că pe bunica ei o chemase Aglaia și că numele ei însemna strălucire. O adusese pe lume într-o zi de mai, cu miros de lămâiță și soare strălucitor. De altfel, așa îi și venise în minte numele pe care îl auzise odinioară la înțeleapta satului, așa cum o numea ea pe coana preoteasă, pe cea care o ajutase de nenumărate ori cu sfaturi și, mai ales, cu hrană pentru pruncii ei înfometați. Avea de unde coana, părintele venea întotdeauna acasă cu colaci de la biserică, deoarece păstorea un sat de oameni înstăriți.

Mama ei plânsese sfâșietor la naștere, dar nu din cauza durerilor facerii, ci pentru că Dumnezeu îi dăruise, în sfârșit, pe lângă ceilalți trei băieți, o fată, adică încă un ajutor în ogradă, încă o pereche de brațe de lucru. Băieții, deja mari acum, îl moșteniseră pe tatăl lor și la chip, dar, mai ales, la apucături. La patruzeci de ani, se simțea bătrână, sau îmbătrânită, cine mai știe? Bărbatului ei îi plăcuse vinul și, mai ales, muierea. Mai degrabă a vecinilor, decât a lui.

urseni_taranca_in_costum_popular

Pe când alți copii se hârjoneau de dimineața până seara în tina drumului, Aglaia muncea cot la cot cu mama ei. La asfințit, mergea împreună cu mama ei la vecernie, iar după ce se termina slujba, o ajutau pe coana preoteasă la treburile gospodărești. Coana îi oferise fetei, de ziua ei, prima ei carte, pe care și acum o mai păstrează, chiar dacă are filele îngălbenite și rupte pe alocuri. Nu știuse unde să o pună, pentru că în casa lor dărăpănată nu se găsea o bibliotecă, așa cum văzuse ea la coana, așa că o așezase sub pernă, iar seara, la lumina lămpii, o citea și o recitea de fiecare dată cu aceeași plăcere. Era o poveste minunată, plină de aventuri, despre un mic prinț și o călătorie. Încă de pe atunci visa să plece într-o călătorie și să lase în urmă lacrimile și suferința, să se întoarcă la un moment dat bogată, ca să-și ajute mama încărunțiță.

Tot cu ajutorul preotesei, care o îndrăgise nespus, mai ales că nu avusese copii, Aglaia făcuse liceul la oraș. Avea coana o soră geamănă, văduvă cu un singur copil, un băiat, care se căsătorise peste hotare, și o lăsase singură la bătrânețe. Ca să-și aline supărarea și să aibă parte de un ajutor la bătrânețe, văduva acceptase ca Aglaia să locuiască, în perioada studiilor, în camera rămasă goală, după plecarea fiului ei. Coana Maranda, văduva, avea un temperment diferit față de sora ei geamănă, însă Aglaia, fire blândă și răbdătoare, o înduioșase pe bătrână care-i lasase o parte din avere, după moartea sa.

Anii trecuseră repede, unii tiptil, alții grăbiți, iar acum Aglaia, femeia fără copilărie și adolescență, în adevăratul sens al cuvântului, devenise mamă la rândul ei. Mama ei murise demult, fără să  apuce să o vadă la casa ei sau bogată, așa cum își dorise cândva. Dacă să ai o casă modestă în buricul orașului și o mașină uzată înseamnă să fii bogat, atunci Aglaia era acum bogată. Așa se simțea ea, cea care trăise o bună parte din viață într-o casă dărăpănată, fără electricitate și apă curentă. Însă, fiica ei, o adolescentă rebelă, cu minte puțină și ifose multe, cum îi spuneau colegii de clasă, considera că e săracă și o făcea răspunzătoare că nu avea și ea, ca alții de vârsta ei, bani să-și cumpere ce-i dorea sufletul. Și sufletul ei de adolescentă avea multe dorințe, care mai de care mai costisitoare. În soțul ei, precum mama ei odinioară, Aglaia nu găsea un sprijin, ci doar reproșuri că nu știuse să-și educe fata. I se spunea adesea că, inconștient, își alesese un partener de viață care se asemăna cu tatăl ei, însă ea, deși în subconștientul ei le dădea dreptate, în realitate nu voia să recunoască faptul că este adevărat. Cei din jur îi spuneau să aibă grijă, că și-a ales un desfrânat, însă ea îi lua apărarea deseori și îi spunea că este doar un crai. Pentru că da, pentru ea, bărbatul ei era diferit de tatăl ei, deoarece aducea întotdeauna banii acasă, nu era risipitor și indiferent față de familia lui.

Guest post by Dani Dumitrescu

Citiţi şi

Nu, iubirea nu e numa’ hâţa-hâţa!

Iubirea nu are grade de comparaţie

Citiţi şi

Eleganța unui președinte

Hai, sictir!

Am din nou patruzeci de ani trecuţi şi sunt departe…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,266 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro