E posibil oare ca el s-o fi omorât?!?

Catchy

16 October 2016

A fost odată ca niciodată şi mai este şi în zilele noastre o familie de cireşi: Cireş, Cireşica şi Cireşel. Ei locuiesc în grădina unor oameni acum la pensie, ea, o fostă învăţătoare, iar el, un fost şef de gară. Copiii, doi băieţi, sunt mari şi la casele lor, cel mic are la rândul său doi copii: Luciana şi Paul. Cireş şi Cireşica s-au cunoscut chiar lângă casa acestor oameni, au crescut împreună, înfloresc împreună şi fac cireşe împreună. Dintr-un sâmbure mai vrednic a apărut pe lume Cireşel, acum în vârstă de nouă ani. Grădina este mereu îngrijită şi bogată, căci stăpânii casei ţin mult la ea şi nimic nu-i bucură mai mult ca atunci când trecătorii se opresc şi o admiră. „Ce trandafiri frumoşi!”, şi mulţi scot telefonul sau aparatul foto să-i fotografieze. „Ce flori minunate, ce cireşe mari, ce crizanteme, ce roşii şi ce ardei, ce busuioc!” Căci în grădină sunt de toate, frumos ordonate în straturi perfect aliniate.

Seară de septembrie plăcută, caldă şi familia mănâncă afară pe terasă. Au oaspeţi nişte prieteni apropiaţi, iar bucatele şi vinul apar şi dispar de pe masă cât ai clipi. Stăpâna casei s-a întrecut pe ea însăşi, dar bineînţeles că nu e pentru prima oară, îi place mult să gătească şi să pregătească bunătăţi pentru toţi. S-a măritat de tânără cu singurul bărbat pe care l-a iubit în viaţă şi tot de tânără a avut şi băieţii. Atât a ştiut: familia şi şcoala, şcoala şi familia. A ieşit la pensie ca să poată ajuta la crescut nepoţii, iar nepoţii o adoră şi se ceartă pe partea de bunică ce li se cuvine… Ochiul ăsta e al meu, ba al meu, urechea asta e a mea, ba a mea şi tot aşa. Şi de la cireşe, vara, se ceartă, iar Cireşica zâmbeşte pe sub ramuri, ce copii frumoşi! De la ea se vede bine în bucătărie şi chiar în salon, de-a lungul şi de-a latul anilor multe a văzut, uneori a plâns, iar alteori a râs.

În acestă seară de septembrie Cireş şi Cireşica foşnesc uşor, fără să bată vântul. Cerul este senin, soarele s-a dus de multă vreme la culcare, când oaspeţii se ridică, mulţumesc pentru cină şi pleacă la casele lor. Ca de obicei, stăpâna se apucă de spălat vasele, iar stăpânul iese să ude grădina, este aproape miezul nopţii.

cuplu batrani

– Ajutor, ajutor, ajutor, săriţi, oameni buni, ajutor, mi-a fost omorâtă nevasta!

Urletul omului care udă grădina i-a îngrozit pe toţi. Vecinii care dormeau s-au trezit imediat, iar cei care stăteau la o ultima ţigară ori la o ultimă cană cu vin şi la o vorbă au lăsat totul şi au ieşit la geamuri ori au venit la poartă.

– Am terminat de udat grădina şi am intrat în casă, când ce să văd, un om acoperit care căuta în geantă, iar soţia căzută pe podea într-o baltă de sânge. Când m-a văzut, a fugit, i-am văzut doar mâinile, sigur era un om de culoare. Soţia mea, soţia mea moartă, cu gâtul tăiat de un cuţit… of, of, of… şi acum ce mă fac eu…

Vecinii sunt şocaţi, cartierul acesta este cu adevărat unul foarte liniştit, nu s-a întâmplat niciodată nimic rău, dar, da, acum de când cu imigranţii ăştia, totul este posibil. Nu te mai miră nimic!

Poliţia a venit imediat, iar fostul şef de gară a repetat ce s-a întâmplat, omul acela negru intrat în curte să fure, soţia lui într-o baltă de sânge, cu gâtul tăiat. De la gât lipseşte lanţul gros de aur pe care soţia lui îl purta mereu. Poliţia a început cercetările, fotografii, probe de peste tot, obiecte puse bine cu mănuşi de unică folosinţă în pungi şi trimise rapid în laboratoare. Ca de obicei, s-au prezentat şi televiziunile ca să poată da la ştiri această incredibilă întâmplare. Interviurile sunt luate tuturor vecinilor, cum era această familie? O familie foarte unită, ea mereu punea pe facebook poze cu el şi din „iubirea mea” nu-l scotea, el îi răspundea la fel, cu „iubirea mea”. Mereu împreună la cumpărături, mereu zâmbitori şi tandri. „Nu i-aţi auzit niciodată certându-se?” „Niciodată… sau aşa cum se ceartă toate cuplurile, dar nimic în plus.” Şi totuşi… doi tineri care stăteau în maşină cu fereastră deschisă – care îşi jurau dragoste eternă poate – au declarat la poliţie că pe la miezul nopţii doi oameni se certau într-o casă. Vocea lui era puternică şi violentă, iar a ei era plânsă, parcă ar fi cerut îndurare. Apoi colegii, foştii ei colegi de şcoală, întrebaţi şi ei, au povestit că această învăţătoare era una tăcută şi retrasă. O colegă şi-a amintit chiar că o văzuse nu o dată cu vânătăi în jurul ochilor. Au fost invitaţi şi băieţii, bărbaţi deja, să povestească despre familia lor. Tatăl violent? Niciodată. Mama era o femeie bună şi muncitoare, mereu îşi găsea ceva de făcut şi mereu pentru alţii. La ea nu se gândea niciodată.

Televiziunile au luat în primire cazul şi la mesele rotunde, psihologi, psihiatri şi experţi în crime îşi dau cu părerea. Fostul şef de gara are hainele perfect curate, nicio picătură de sânge şi chiar nicio picătură de transpiraţie. Este posbil ca el să fi păşit şi să nu se fi murdărit cu o moleculă, măcar cu o moleculă de sânge? Familia azi… ce este o familie, la urma urmei? Aparenţă ori esenţă? Şi tot aşa… teme contemporane care ne ating pe toţi într-un fel sau altul.

Cireşel doarme, dar Cireş şi Cireşica nu au închis un ochi de câteva zile. Frunzele se îngălbenesc rapid şi cad, aceasta nu va fi o toamnă obişnuită. Îşi vorbesc în şoaptă şi-şi amintesc de câte ori, de câte ori, stăpâna acestei case şi a acestei grădini, noaptea, venea la măsuţa de sub ei şi plângea. De multe ori. Cireşica vedea mereu totul şi închidea ochii de durere când el o bătea, căci o bătea cu pumnii şi cu picioarele. Iar ea nu scotea nicun sunet, ca nu cumva să-i trezească pe băieţi. Şi în seara de septembrie când au mâncat pe terasă cu oaspeţii, Cireşica era trează. Ştie tot. A văzut tot. Păcat că niciun om nu ia interviu unui copac!

Când Luciana şi Paul au intrat în curte, bunicul lor îşi făcea sub ochii poliţiştilor bagajul, casa a fost sigilată pentru proces, iar el pleacă la un fiu să locuiască o vreme. Se caută deci omul acela de culoare care a omorât-o pe Bunica. Nepoţii îşi privesc cu lacrimi bunicul, dar prin miracol privirea le zboară la cireşi.

– Bunicule, de ce plâng cireşii?

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. O poveste adevărată, oameni buni!

Guest post Gabi Mihaela Tîrtan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Te-ai ars, Cristino!

50 de ani să iubeşti, fără concediu…

… și mai apoi un bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
983 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro