Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ea știa pe cine iubise toată viața

DUMITRU-ALEXANDRU FILIMONÎntr-un trecut îndepărtat al ei păstrase imaginea lui intactă. Își rememora, asemeni unui film proaspăt developat, mai ales în clipele de disperare ce curgeau fără vreun sens anume prin ființa sa răpusă de sunetul banal și bagatelizant al cotidianului, niște amintiri amestecate cu el, așa cum era el când era prea tânăr să o curteze. Ea îl privea de atunci cu ochi admiratori, neștiind că el avea să devină pentru ea acel „cel” ce avea să-i câștige sufletul dinainte și pe vecie. Își amintea cu sentimentul juvenil al unei flori ce atinge vântul ca să nu-l doară, cum vorbea, cum gesticula, cum cuvintele lui aveau carne, o carne care ar fi putut fi și a ei.   

Îi calcula firescul în speranța să găsească un algoritm similar cu al ei. Avea nevoie de o cheie firească pentru a-și dărui inima unei totalități sufletești. Acele amintiri cu el erau acele amintiri care îi țineau de urât când toate relațiile se prăfuiau de egoism, de neputință. La patul ei stăteau mărturie atâtea reproșuri de toate culorile reci posibile. Până și cafeaua avea nevoie de mai mult zahăr. În astfel de momente, amintirile cu el erau perene, le putea pipăi străveziu, fără vreo temă de alterare a timpului în miezul lor. Erau vii pentru ea. Ea știa pe cine iubise toată viața, în schimb pragmatismul calp al vremurilor o furase timp de câteva valuri.  

barbat flori gara

Zâmbetul evanescent de pe peron 

Era la metrou de curând, scufundată în griji pasagere și stări afundate în sine. Poate doar încerca să uite cât mai mult acest fragment de dimineață care o lovea năprasnic în feminitatea ei modelată de o sensibilitate concentrică. Își amintise brusc cum privea spre terenul de fotbal, imaginându-și cum ar fi fost viața cu el, chiar cel ales, acel „cel”. Developa cu același firesc aceste amintiri din realitatea cotidiană, amintindu-și cel mai mult emoțiile răzlețe, zănatice pe care le avea odinioară și pe care nu le mai întâlnise în ființa ei pentru niciun bărbat. Nimeni nu izbutea s-o facă să tresară ca aceste amintiri încastrate în peștera ei unde nimeni nu avea acces. Doar el își putea zări chipul acolo, dacă ar fi știut.  

În tot acest proces de câteva secunde, îl zări în mod inevitabil pe peron. Într-un mod cât se poate de logic, își putu explica incursiunea spontană în timp de factură inconștientă. Se gândi să-i vorbească, dar ce folos să strice singurul lucru frumos, singurul portret spre ce e mai frumos înșurubat în ea. Se rezemă de un copac imaginar și-i privi zâmbetul. Era același zâmbet din copilărie, ca atunci când îl privea când era mijlocaș pe terenul de fotbal și îi învăța strategii pe ceilalți. Cu acel zâmbet cucerise toată echipa. Și pe ea, îndeosebi, că tot ne aflăm în miezul acestei povești. 

Zâmbetul său lăsase o dâră evanescentă pe peron și în ochii ei pierduți în developare sufletească. Știa că zâmbetul acelui „cel” nu-i aparține, dar din evanescență putea să-și facă o batistă cu care să șteargă orice suferință purulentă ce-i amenința peștera.   

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂  

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Bărbații nu plâng și nu se vaită niciodată

Casa părintească

Pentru ea, sărutul era mai intim decât s*xul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
710 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro