Ea te poate face taur

Marius Agape

26 June 2015

Marius AgapeDespre femei s-au spus multe, s-au scris mii de cărți, s-au dezvoltat mereu teorii și controverse. Pun pariu că găsim și acum câțiva cercetători zeloși care îmbătrânesc prin biblioteci încercând să descopere de ce femeia este ființa cea mai povestită, cea mai pictată, cea mai cântată, iubită și dorită!

Treaba asta cu înțelesul femeilor e destul de simplă, în principiu. O femeie nu va cere niciodată să o înțelegi, ba din contră, ea vrea să o susții și atât. Cu atât mai mult va aprecia când o vei face fără întrebări sau interese ascunse. Efectiv ea are puterea să te transforme în taur doar atunci când tu ești capabil să o susții ca un bou.

Bine, bine, dar cine ne învață pe noi ăștia, născuți boi, cum să devenim cât mai devreme tauri? Măcar tauri, dacă nu se poate tauri comunali. E simplu, tot ele!

Eu cred că am avut noroc, a nu se înțelege că sunt taur comunal, ci pur și simplu am conștientizat rapid că ultimul lucru pe care ar trebui să-l fac este să încerc rezolvarea „integralei cvadruple”, adică să înțeleg femeile.

Încă din perioada adolescenței m-am simțit atras de femeile altfel, diferite prin ceva, orice, cele care se remarcau și ieșeau cumva din mulțime. În liceu îmi tulburau mințile cele mai curajoase dintre ele, tupeistele, cele care nu cereau, ci pur și simplu își luau, în nici un caz cele care primeau totul pe tavă. Băiețoasele oarecum, care veneau la fumat în baia băieților și se luau „în gură” cu golanii care fluierau după ele în curtea școlii. De atunci am înteles că fragilitatea și feminitatea nu trebuie prost înțelese sau privite ca un ecou siropos. Feminitatea rezultă din atitudine și dedicare, din prezență de spirit si luare de poziție cu delicatețe. Într-adevăr, noi trebuie să oferim protecție și stabilitate, însă nu o putem oferi ca în reclama aia, când ea aterizează cu mașina în lac și-i spune lui că e bine mersi la spălătorie.

Mai târziu, prin facultate, simțeam călduri la apariția amazoanelor spectaculoase. Cele care transmiteau energie și viață, și puțin mister, în niciun caz inabordabilele, pentru că am știut de atunci că cele mai greu de abordat ascund frustrări și multe complexe, de fapt. Consideram că o femeie nu poate fi populară doar pentru simplu fapt că e frumoasă, ci trebuia să fie o apariție susținută de prezență, replică și un zâmbet sincer. O perioadă îndelungată am fost fascinat de una cu care stăteam până la cinci dimineața în club, iar la opt era fresh și parcă neatinsă la cursuri. Exact după o asemenea noapte m-am îndrăgostit de ea, când după o zi întreagă de școală, seara, când eu eram încă chiaun, îmi trimite mesaj “vino la mine, am făcut tort de ciocolată cu mama și vreau să-mi dai notă tu!”. Pe vremea aia începeam să descopăr puterea cu care au fost înzestrate femeile și de ce au fost ele nominalizate să perpetueze viața pe pământ.

Crescând, au început să mă atragă femeile puternice și independente. Consideram că o femeie cu experiență de viață și trecută prin toate apele pământului poate transforma tot în mine, doar una ca ea poate scoate adevarata bărbăție din mine, solicitându-mi la turație maximă toate celulele, făcându-mi praf toate gândurile și simțurile. Astfel, în toată perioada când, la nivel teoretic, trebuia să mă pasioneze o fată de vârstă apropiată, eu participam la jocuri spectaculoase cu femei cu patru sau șase ani mai mari decat mine, iar norocul mai sus amintit de aici mi se trage. O asemenea femeie te trece prin toate focurile iadului, apoi te duce puțin prin paradis, îți dă să guști din toate bunătățile pământului fără să te coste nimic, dar îți arată și că prețul de a fi capul familiei, nu este nici mare, nici mic, ci reprezintă doar capacitatea ta de mobilizare și dedicare într-o viață plină de imprevizibil și necunoscut.

bărbat

Cred că noi, bărbații, dacă nu trecem prin toate etapele de cunoaștere și descoperire a diferitelor forme de sâni, coapse, ochi, culori de păr și piele, caractere și forme de pasiune, nu vom putea ajunge niciodată la adevărata maturitate emoțională, iar “crizele” care se instalează târziu, de obicei pe ultima sută a celui de-al doilea cap, pot reduce la zero bărbăția dovedită în timp a celui dintâi cap.

Foarte interesant este momentul când ea trece de la statutul de fată haioasă și frumoasă la cel de femeie serioasă și mai puțin frumoasă, cel puțin nu la fel de frumoasă în mintea ei, mai ales după ce naște. Practic, atunci apare adevărata susținere din partea bărbatului și ar trebui să dispară cu totul termenul de “hai să înțelegem femeile” din mintea lui. La fel de importantă este și perioada când apare această trecere. Dacă e prea devreme, există riscul să fie luată prin surprindere și să nu fie pregătită, astfel acțiunile ei să fie lipsite de logică și continuitate. Dacă apare prea târziu, se instalează o serie de neîmpliniri și frustrări ce pot duce la pierderea încrederii în sine și a energiei necesare.

La bărbați, la nivel teoretic, este mai simplu, depinde doar de noi, fiindcă asupra noastră nu există acțiuni externe care să ne modifice fizicul sau nivelul de iubire. Nouă ne rămâne doar bărbăția și tot avem probleme.

Cert e că la singular nu se poate face marea performanță, ci doar împreună, însă suntem cu adevărat norocoși dacă ne întâlnim la momentul potrivit, cred eu, adică bărbatul să-și fi plimbat toți boii după pofte și nevoi, iar ea să-și dorească să devină femeie cu adevărat lângă el.

De rezistat împreună… deja intervine înțelepciunea dobândită la singular ce trebuie antrenată în duet.

Așadar, strugurii sunt de mai multe soiuri – albi, negri și rosé, iar pentru a ajunge la dulceața care să-i transforme în cel mai bun vin au nevoie de soare, de ploaie, de un sol bun și multă dragoste și pricepere. Însă ce mă fac?! am descoperit șampania de curând, iar pentru a o savura la maturitate absolută, nu e necesar doar un vin de soi, ci trebuie și foarte multă răbdare.

Citiţi şi

Vrei să auzi ce zmeu ești, ce mare o ai? Fi-ți-ar criza vârstei de mijloc de râs!

Vorbiţi-le astăzi românilor plecaţi din ţara lor despre ţara de dor…

Îl vrei. Stai, fugi sau fugi și te împiedici?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,374 views

Your tuppence

  1. Groparul Magic / 28 June 2015 0:44

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 10
    Reply
    • Max / 28 February 2016 15:22

      Eu le-am înțeles pe femei. Dacă nu se simte dorită de bărbați, viața oricărei femei (chiar lesbiană) nu are sens. Și nu e că femeia și-ar dori neapărat vreun anume bărbat să-l aibă pentru ea. Dimpotrivă, când îl are la picioarele ei, se simte rezolvată și nu-i mai trebuie.

      Or fi excepții, dar eu nu le-am întâlnit … Mai caut.

      Thumb up 0 Thumb down 2
      Reply
  2. dana / 27 June 2015 11:59

    In sfirsit unul care a inteles. Dar stii de ce , nu ? Pentru ca ai avut ce scoate din tine, babrbatia aia care astepta. Multi barbati n-au mare lucru.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro