Eleganța masculină în epoca selfie

Cosmin Neidoni

8 September 2016

Cosmin NeidoniEleganța, dincolo de orice îndoială, este o exigență a ambelor sexe, însă niciodată până acum bărbatul nu a fost mai preocupat de sine însuși ca în epoca selfie. Care este măsura – atemporală – a eleganței masculine?

Deși eleganța, atunci când se manifestă, poate căpăta ușor aparențele aroganței, în realitate nu se poate întemeia decât pe o modestie nedisimulată. Nu cred că un bărbat își poate construi propria eleganță decât pornind din interior, căci eleganța, acolo unde se manifestă, este întotdeauna un triumf al spiritului, nu al forței fizice. Eleganța sufletească determină și eleganța fizică, exterioară. Ele nu pot exista separat, iar dacă prima este absentă, a doua nici nu mai contează!

Nu este suficient să mergi la un atelier de croitorie „made to measure”, dacă în interior nu ești un om rezolvat și echilibrat.

Înalta exigență a bărbatului din zilele noastre este aceea de a găsi un balans rezonabil între  a fi preocupat de sine, atent la propria înfățișare, evitând ridicolul, și a păstra nedomesticită vivacitatea masculină, evitând jocul triumfal al eternului seducător. A te situa pe orbita mediană între disticție și dorința de succes este mai dezirabil decât a te împăuna cu propria ta importanță până la asfixiere.

A fi elegant nu înseamnă a ieși, cu orice preț, în evidenţă, dimpotrivă, aș fi înclinat să cred că, în ziua de azi, când toată lumea își face selfie, trăind într-un zgomot estetic asurzitor, e mai degrabă o notă a eleganței să rămâi neobservat. Discreția înseamnă, mai curând, să fotografiezi un peisaj decât să te arăți obsedat de propria imagine, zâmbind în fața telefonului. Narcisismul i se iartă mai ușor unei femei, în schimb, narcisismul de gen masculin are ca rezultat efeminarea excesivă a bărbatului. Rareori o femeie va exulta în fața unui asemena spectacol.

Un bărbat care inspiră singuranță și stăpânire de sine, care posedă într-un grad înalt arta conversației, care zâmbește, care se lasă înduioșat de îmbrățișarea unui copil – este de departe mai atrăgător decât o prezență masculină dură cu alură de macho.

barbat-elegant

Sufletul unei femei care se știe iubită de un bărbat elegant se comportă ca un Stradivarius, vibrează, simte, se lasă atins, știind că aşa se naște un întreg univers de așteptări, de trăiri si de emoții care împreună vor da măsura celui mai grațios zâmbet.

O femeie se simte mai bine atunci când este condusă de un bărbat înzestrat, cu asprime domesticită, decât atunci când este dominată de un macho care își joacă rolul de cuceritor, bazându-se exclusiv pe forța fizică și îmbrăcăminte. Un animal frumos cu înveliș civilizat – asta așteaptă mai degrabă femeia. Nu credeţi?

Un bărbat cu sinapse neuronale încete nu poate iubi o femeie cu adevărat frumoasă, căci frumusețea feminină este o combinație între înfătișarea ei fizică şi interioară şi tot ceea ce bărbatul poate proiecta asupra ei, din propria lui înzestrare. A iubi înseamnă, între altele, a fi capabil de un joc al seducției psihice. Îmi dau seama cât de mult am pierdut când am redus femeia doar la înfățișarea ei, lăsând neatinse toate frumusețile pe care ea le dezvoltă atunci cand proiectezi asupra ei toată înzestrarea ta, spiritul tău.

Nu poți iubi o doamnă fără a fi tu însuți un gentleman. Nu ai capacitatea de a te bucura de farmecul întreg al femeii, dacă ești lipsit de zestrea ta ca bărbat întreg: caracter, inteligență, șarm, echilibru și onestitate.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Asist la acest experiment odios, de parcă nu mi-aș aparține

Poate am să te cred. Sau mai bine nu

“Mie nu mi se poate întâmpla!” Oh, ba da!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,947 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro