Eleganța unui președinte

Cosmin Neidoni

18 January 2017

Cosmin NeidoniDiscursul de rămas bun al lui Barack Obama a fost, în bună tradiție, onorat, iar pe data de 20 ianuarie are loc transferul administrativ la Casa Albă. În mod oficial, pe data de 21 Ianuarie, într-o sâmbătă, Donald Trump se va trezi dimineața în noua sa reședință de pe Avenue NW 1600, în Whashington DC.

Pe scena politică americană are loc nu doar o schimbare de nume, de chip, ci, mai ales, o schimbare de registru retoric, de atitudine și de cultură politică. Deși, oficial vorbind, Obama este până la sfârșitul săptămânii președintele în funcție al SUA, atmosfera a început să se schimbe.

Situat în prelungirea înalt educată a lui Abraham Lincoln și a lui John Fitzgerald Kennedy, Barack Obama a readus, încă de la momentul discursului de investitură, din 2008 în Chicago, la 45 de ani de la celebrul discurs I have a dream al lui Martin Luther King, rafinamentul retoric pe scena politicii americane. Vă aduceți aminte de acest discurs? Este remarcabil prin eleganța suverană și prin coerența atent gestionată, respectând cu fidelitate principiile retoricii lui Cicero. Îi mulţumeşte lui Joe Biden, noul vicepreședinte al SUA, soţiei sale, viitoarea primă doamnă a SUA, Michelle, numind-o cel mai „bun prieten, rock of our family”, scoţând în evidenţă că e un familist convins şi indirect faptul că în spatele unui bărbat puternic se afla o femeie deosebită.

US President Barack Obama delivers his farewell address

Remarcați, vă rog, că aceleași elemente distincte le va folosi și în discursul de sfârșit de mandat. Iată ce spune, vorbind distins și emoționant, despre rolul pe care Prima Doamnă, Michelle Obama, și fiicele lor, Malia și Sasha, l-au avut în cei opt ani petrecuți la Casa Albă. „Michelle, în ultimii 25 de ani, mi-ai fost nu doar soție și mamă a copiilor mei, ci și cea mai bună prietenă. Ai preluat un rol pe care nu l-ai cerut și l-ai personalizat cu grație, hotărâre, stil și bună dispoziție. Ai transformat Casa Albă într-un loc deschis tuturor. Iar noua generație va ridica ștacheta mai sus pentru că te-a avut pe tine drept model. Mă faci să fiu mândru. Faci țara să fie mândră de tine. Malia și Sasha, (…) dintre toate lucrurile pe care le-am realizat în viața mea, cel mai mândru sunt de faptul că sunt tatăl vostru.”

Se adresează cu aceeași suverană și nobilă tonalitate cetățenilor SUA:

„A fost o onoare să fiu în serviciul vostru. Nu mă voi opri aici. Voi continua. Voi rămâne alături de voi, în calitate de cetățean, tot restul vieții mele. Acum însă, fie că sunteți tineri, fie că aveți sufletele tinere, vă mai cer un lucru, în calitate de președinte al vostru — același lucru pe care vi l-am cerut când v-am rugat să aveți încredere în mine, acum opt ani. Vă cer să credeți. Nu în capacitatea mea de a aduce schimbarea, ci în a voastră.”

Pe parcursul celor două mandate a reușit, de nenumarate ori, să uimească o întreagă lume, arătând că a fi om este mai presus de orice. Îmi amintesc de un moment surpins de jurnaliştii ABC News. Sosit la reședința sa de la Camp David pe o ploaie torențială, președintele SUA a coborât primul din elicopterul prezidențial, a salutat, protocolar, garda de onoare, după care a așteptat cu răbdare să iasă din elicopter două doamne. Imaginile îl arată pe Președintele american cum le ține umbrela consilierului Valerie Jarrett și adjunctului cancelariei Anita Decker.

Când întâmpina copiii, le zâmbea firesc și ludic, când vorbea despre familia lui, era emoționat și tandru, când vizita oamenii cu dizabilități, le vorbea omenos și cald, cu un ton scăzut și protector.

Nu s-a sfiit niciodată să își manifeste emoția și sensibilitatea, fiind surprins, nu o dată, de camerele de filmat, cu lacrimi în ochi. Oamenii puternici știu că lacrimile nu sunt o infirmitate. Cel care nu plânge, cel care nu se emoționează nu va ști să se bucure, asemeni copiilor, din tot sufletul. Lacrimile, atunci când le avem, vorbesc despre umanitatea noastră, despre acel fond insondabil care dă măsura întregii noastre ființe.

Văzând grimasele și lipsa de estetică a discursului spontan al lui Trump, îmi dau seama, prin contrast, de eleganța, jovialitatea atentă și distincția lui Barack Obama.

Cred că o sa ducem dorul unei asemena eleganțe și, se prea poate, ca elitismul lui să fie pentru mulți un reazem de normalitate și decență, un reper sau un surâs tonic și binefăcător în zig-zagului istoriei americane.

Nu știu pentru câți ani, pentru următorii patru în mod sigur, ne luăm rămas bun de la un președinte bine educat, decent, echilibrat și cordial. Ne va lipsi vivacitatea admirabilă a unui om distins, croit anume să dea măsura bunului simț într-o lume asfixiată de propria ei trivialitate.



Citiţi şi

Săpunul, moartea pasiunii

Aici suntem, Georgia!

Salvați-l pe Alain Delon!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,596 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro