Elogiu celor care ne suportă

Alexandru Petria

14 October 2013

Spună cine ce-o spune, scrisul este o formă de egoism. De retragere orgolioasă în universul minţii. Cu bătaie lungă, mergând în cazurile extreme spre dezinteresul faţă de cei din jur, faţă de propria familie. Obsesia scrisului alungă sau surdinizează momentan până şi dragostea. Nimic nu contează în faţa fanatismului de-a umple pagini peste pagini, cu rezultat incert.

Nu mă refer la scrisul strict ca meserie, care asigură traiul zilnic. La numărul de articole săptămânale impus de vreo redacţie, pentru care iei nişte bani. Am în vedere scrisul literar de pe urma căruia n-ai cum să trăieşti la noi, dar şi cel publicistic, doar din pasiune, acel scris fără de care nu poţi, în absenţa căruia nu te simţi om întreg. Acel scris fără de care simţi că te ia mama Dracului şi n-ai cum să te priveşti în oglindă fără un persistent sentiment al vinovăţiei.

În fond, noi, cei care scriem nu numai pentru pâine suntem nişte anormali. Cei normali se plimbă, fac sex, fac bani, nu-şi rup din timp ca să se asigure mai degrabă cu hemoroizi decât cu nemurire. Normal este să-ţi trăieşti viaţa, s-o consumi până la ultima picătură. Suntem nişte handicapaţi ciudaţi, s-o recunoaştem.

De multe ori, îi spun femeii pe care o iubesc că sunt norocos fiindcă mă suportă. Mai în glumă, mai în serios. Iar pojghiţa glumei îmi menajează doar orgoliul, să nu mint. O întreb cum de stă cu un bărbat destul de hăbăuc în treburile practice, fiind nevoită nu odată să bată un cui când vede că scriu şi n-are cu cine să discute? Ea surâde, doar uneori recunoaşte că nu-i este uşor. Ceea ce ştiu la milimetru, oho. Stând cu un tip ca mine, se sacrifică ca să lase aer handicapului meu, scrisului. Mă consider un caz fericit. Îi mulţumesc pentru asta.

Ideea articolului o aveam în cap de săptămâni. Numai că nu e tocmai lesne să-ţi recunoşti vulnerabilitatea. Şi faptul că omul din proximitatea imediată are o importanţă vitală pentru tine. Că fără el nu ştiu dacă ar fi posibil scrisul. Intenţionam să realizez un elogiu al celor care ne susţin. Al celor care ne suportă egoismul scrisului. Nu ştiu în ce măsură am reuşit. Am măcar scuza sincerităţii.

Citiţi şi

“Foloseşti vreun contraceptiv?” “Menopauza” “Wow, ce noroc!”

Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi „sex”?

Amăgire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
537 views

Your tuppence

  1. Rosturile tăcerii | Catchy / 6 November 2013 1:32

    […] mi s-a născut în inimă gândul că ea poartă chipul suflării de suflet pe care, din temelia vieţii mele, o aşteptam să-mi fie. Trupul ei subţire unduia aerul de dimineaţă, proaspăt şi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Rezistenţa prin Facebook | Catchy / 22 October 2013 10:37

    […] deveniseră politică de stat, iar costul opoziției era pierderea libertății, persecutarea fa­miliei și a prietenilor, uneori chiar viața? Ne adunam între noi, ne eliberam episodic de sila de regim […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. De ce eşti bună de amantă, dar nu te-ar lua de nevastă | Catchy / 17 October 2013 18:47

    […] că unii sunt atât de norocoși încât le au pe toate. Doar că aleg furnizori diferiți pentru fiecare pătrățică din viața […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro