Eminescu şi scandalul de la curtea lui Carol I

catchy

15 January 2014

Curtea Regelui Carol I al României s-a bucurat, ca orice curte regală, şi de ceva picanterii. Iar Eminescu n-a fost deloc străin de ele. Ştim că n-a fost prea bine primit la curte, însă nici lui nu prea i-a plăcut ce-a-ntâlnit acolo. Cumva, lucrurile s-au cam nepotrivit la fiecare aducere-mpreună. Iar el i-a povestit Veronicăi Micle în scrisori o parte dintre lucrurile ce-l scandalizaseră.

„Relaţiile lui Eminescu cu Palatul Regal au stat sub semnul unei reciprocităţi glaciale. Prezent de voie, de nevoie în „salonul literar” patronat de Carmen Sylva, Poetul face o proastă impresie doamnelor de companie ale Reginei: „Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât zvelt, cu un cap ceva cam mare pentru statura lui, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţii mari, galbeni, murdar pe haine şi îmbrăcat fără nici o îngrijire,“ iată imaginea şocantă, aşa cum este redată în Amintirile semnate de Mite Kremnitz. “La masă mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care-mi suna brutal…. Un om cu totul lipsit de maniere. O mână mică de copil, neîngrijită, poate nespălată“. Deziluzie neaşteptată: “Eram atât de decepţionat㠖– spune în continuare Mite Kremnitz – încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea. Unde-i poezia?”

Amandoi

Prietenia dintre Eminescu şi Mite Kremnitz datează, spun biografii, de prin 1876, când Eminescu, făcând un drum la Bucureşti, o cunoaşte pe cumnata lui Maiorescu, soţia medicului personal al Regelui Carol I! Predându-i lecţii de limba română, Eminescu face o pasiune pentru doamna de onoare a Reginei Elisabeta, căreia îi oferă în manuscris poezia “Atât de fragedă.” (considerată de numeroşi exegeti “un poem veronian”, pe care Mite şi-l “atribuia pe nedrept”, cf: N.Iorga, Istoria literaturii romane contemporane, 1934, 295-296).

Dar idolul Poetului a fost, fără îndoială, Veronica Micle, aşa cum ni se dezvăluie adevărul gol-goluţ în epistolarul celor doi îndrăgostiţi.

Nici Regina, la rândul ei, deşi i-a tradus în germană câteva din operele sale, nu-l impresionează pe Eminescu, ba dimpotrivă.

În anul 1882, legăturile dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle au cunoscut trasee sinuoase. Creaţia poetică a fost săracă. În scrisorile trimise Veronicăi, poetul se explică, se dezvinovăţeşte. El încearcă să îi recâştige încrederea, insinuând că nici Carmen Sylva, nici Mite Kremnitz sau vreo altă damă din anturajul literar de la Palat nu îi poate fi egală în inima sa. Ca argument, el îi destăinuie un fapt oribil, profund imoral, petrecut în interiorul chiliilor Mânăstirii Sinaia.“

Continuarea o puteţi citi aici.

Citiţi şi

Vorbiţi-le astăzi românilor plecaţi din ţara lor despre ţara de dor…

De ce-l iubim pe Eminescu

Mame? Nu, doar femei frustrate


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,521 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro