Era o fată drăguță, i se spunea Porcu

Gabriel Sandu

30 December 2016

gabriel-sanduAm fost în două licee. Primul an într-unul, următorii trei într-altul. Povestea asta se petrece în primul dintre ele. O înfundătură de liceu tehnic din capătul cartierului Drumul Taberei.

Toată școala generală fantazasem despre cum o să iau troleul spre centru și ajunsesem să-l iau în sens invers, spre ieșirea din București. Citisem „Cișmigiu et company” și visam la o viață boemă de chiulangeală în parcul cu același nume și la câteva prezențe în Lazăr, școala cu clădire istorică impozantă, pe lângă care treceam de fiecare dată cu troleul 69 și pe care o priveam cu jind. N-a fost să fie.

Cum am ajuns în liceul acela tehnic, deși eram printre cei mai buni de clasă,  e o istorie plictisitoare și irelevantă poveștii pe care vreau să o spun acum.

Instituția aceea era genul de loc în care dacă ajungi ca adolescent ori te învață să supraviețuiești, ori te omoară. Dacă nu te omoară, devii atât de ager în reacții, că faci față și celor mai suspecte provocări ale unei metropole respectabile. În mod sigur, nu e un loc pentru cei sensibili, cei fizic vulnerabili sau pentru cei cu atenția neantrenată. Liceul de Poștă și telecomunicații Gheorghe Airinei, căci despre acesta este vorba, era o junglă în care conviețuiau copiii care luaseră capacitatea cu note între 6-7 și se calificaseră pentru multele filiere disponibile: școala profesională, seralul, cursurile de zi.

Eu sunt un suflet sensibil, dar totuși am o capacitate de adaptabilitate destul de mare. Cu toate astea, percepeam totul ca fiind atât de dubios, încât după prima zi, am ajuns acasă și am primit un telefon care m-a făcut să plâng în hohote. Vocea a spus atât:

– Bună, Gabi! Cum a fost prima zi de liceu? Cum sunt colegii?

N-am reușit să răspund nimic. Gâfâiam prea tare, de spaima și groaza următorilor patru ani.

În primul meu liceu lumea știa să se distreze. Se venea cu casetofonul pe umăr și se dansa pe muzică orientală în pauză. Mersul din clasă la baie avea iz de pericol. Fiecare pas era un shot de adrenalină. Nu știai dacă te mai întorci cu banii de sanviș sau cu șireturile la adidași. Sau dacă te mai întorci at all.

Era acel loc în care, în prima zi de școală, când stăteam singur pe o bancă în fața liceului și imploram cerul să-mi dea un semn că visez, că nu voi sta acolo un an, a apărut directorul liceului care mi-a zis textual, ceva ce n-o să uit niciodată:

– Tu pari un băiat inteligent. Ești la noi la liceu?

„Băiat inteligent” și „la noi în liceu”. Mda. Restul discuției nu mi-o amintesc, însă parte din faptul c-am reușit să mă transfer, le-o datorez profesorilor de acolo,  care, spre finalul clasei a 9 a, când devenea din ce în ce mai clar că firea mea umanistă nu are ce căuta într-o școală de profil tehnic și că semnele depresive erau tot mai evidente, m-au mutat de mână într-un alt liceu. Dar despre asta altădată.

În clasa mea. Erau băieți și fete de tot felul, de toate vârstele și preocupările. Colegi care făceau sporturi de performanță, unii lucrau la Mc dupa ore. Alții veneau din afara Bucureștiului. Copii care le cam văzuseră pe toate mult înainte de vreme. O viață grea și scârboasă, ale cărei efecte li se citeau în privirea necruțătoare și în comportamentele agresive.

În clasa asta era și ea. Porcu. Așa i se zicea: Porcu. Nici măcar nu pot să spun că era atât de grasă, încât să-și merite porecla, dar știți cum sunt copiii de liceu… Exagerează orice predispoziție.

Porcu mi-a fost dragă din prima. Nu știu de ce. Părea om bun, de o blândețe complet nepotrivită ambianței în care trebuia să trăim zilnic amândoi. Era înhaitată cu niște fete care vorbeau urât și fumau țigări la bucată. O strigau:

– Porcu, hai să fumăm.

fete-tigara

Și mergeau la colț pe băncuță, cu Porcu în urma lor. Faceau mișto în continuu de ea. Ziceau că să aștepte să urce ele întâi și apoi ea, ca să nu se rupă scara cu ele și câte și mai câte. Porcu nu se supăra niciodată. Avea o melancolie a ei, la pachet cu o acceptare a acestor tachinări pe care rar am văzut-o la cineva.

Într-o zi, Porcu n-a mai venit la școală. De fapt, n-a venit o săptămână întreagă. Fetele rele care fumau țigări la bucată au întrebat cine vrea să meargă la Porcu acasă, să vedem ce face, că se părea că era bolnavă. Am mers eu cu două dintre ele.

Empatizam cu Porcu și merita această vizită, deși stătea atât de departe de liceu, încât am schimbat vreo trei autobuze.

Am ajuns într-o zonă a Bucureștiului pe care nu-mi amintesc dacă am revăzut-o vreodată de atunci. Eram și eu sărac, dar abia atunci începeam să văd de câte tipuri poate fi și sărăcia asta.

Blocuri confort trei. Sârme de uscat chiloți puse între bloc si copacii din curtea blocului. Totul părea că stă să cadă, ca după un război care nu se întâmplase niciodată. Nu erau nici copaci, doar câteva curți dezolante în care oamenii își aruncau gunoiul direct de la geam.

Ne-am învârtit o vreme, fetele cunoșteau zona și, la un moment dat, am nimerit scara Porcului.

Pe ușa de la intrare erau abțipilde cu mașinuțe turbo lipite, pe care cineva le râcâise cu degetul. Odată intrați în casa ei, mi s-a pus un nod în stomac. Stateau, parcă, în două camere. Ea, maică-sa, frati-su, o mătușă care înnebunise și taică-su alcoolic.

„Am nimerit bine”, a spus una din colegele mele. „E plecat taică-su”.

Nu atât de bine, însă, c-a auzit c-are Porcu musafiri și s-a gândit să se întoarcă de la crâșmă ca să ne trateze. A cumpărat de toate. A vrut să fie opulent. Ciocolată Africana, Coca-cola, biscuiți, peștișori, covrigei, parcă și niște Fanta. De toate pentru toți. Taică-su ne-ntreba întruna dacă mai vrem ceva. Luase tratația pe datorie și toată lumea știa asta. În încăpere era o atmosferă densă de pericol și disconfort pe care puteai să o tai cu cuțitul, dar cam asta era toată viața noastră în anii aia, așa că nu era chiar ceva așa neobișnuit.

Noi voiam să vorbim cu Porcu, dar nu ne puteam înțelege între noi. Mătușa care înnebunise țipa non stop, o durea ceva ce nimeni nu știa ce. În scurtele momente când ațipea, respiram cu toții ușurați și o puneam la curent pe Porc cu ultimele bârfe de la școală.

Înțelesesem că maică-sa știe să citească în palmă. De aia m-am și dus într-un suflet, când m-a chemat în bucătarie să-mi zică „niște secrete”.

Fetele rele care fumau țigări la bucată, colegele mele, s-au înghesuit la ușă să tragă cu urechea. Voiau sa asculte ce-mi zice doamna asta ca să aibă de ce să râdă.

Mama lui Porcu mi-a luat mână și s-a uitat la ea vreo juma’ de minut. Dintr-odată s-a întâmplat ceva ce m-a tulburat profund. A început să plângă în hohote. Mi-a luat mâna și și-a acoperit fața cu ea. Mi-a zis:

– Tu ești băiat bun. Să nu dai niciodată în mama ta, niciodată, nimic n-o doare mai mult pe o mamă decât bătăiele de la copilul ei. Uite, m-a lovit aici.

Fetele care ascultau la ușă au fugit în cealaltă cameră, cu tropăieli. Cred că s-au jenat.

Apoi mi-a mai zis:

– Ai fruntea înaltă. Ești deștept. Tu ești deștept.

Mi-a mai zis și:

– Tu ești frumos, frumos ca o fetiță.

M-am rușinat.

Își mai potolise lacrimile. De fiecare dată când mi se zicea în vremea aia că sunt „frumos ca o fetitță”, era ceva care nu părea lucru bun. Toată copilăria n-a știut nimeni dacă figura mea e a unei fete sau a unui băiat. A trebuit să aștept să mi se schimbe vocea la pubertate, ca vânzătoarele să nu-mi mai vorbească la feminin. Și în felul în care femeia asta îmi spusese ceva ce auzisem toată viața era, pentru prima oară, doar afecțiune pură. Probabil, pentru ea, eram corespondentul unui fiu diferit de al ei, care n-ar fi dat niciodată în ea. Un băiat capabil de sentimente de afecțiune, care nu vin la pachet cu scatoalcele pe care femeile le îndură în cartier.

Femeia s-a șters la ochi și am mers dincolo, fără să-mi mai citească vreodată în palmă. Retrospectiv, mi se pare emoționant că un suflet de femeie înghesuit de bătăi în bucătăria minisculă a unui apartament confort trei, a creat un moment de intimitate cu un adolescent. Un moment pe care nu-l putea avea cu propriul ei copil.

În „living”, mătușa care înnebunise era încă adormită, tatăl plecase între timp la crâșmă din nou, iar fetele râdeau, vorbeau d-ale lor.

Mama lu’ Porcu’ se adaptează repede atmosferei joviale și zice:

– I-am citit în palmă. O să ia note mari.

Pe Gabriel îl găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De mâine, te voi uita, dragul meu

Mi-a dat întâlnire misteriosul Bogdan

Deşi te consideri o femeie inteligentă, eşti al naibii de proastă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,181 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro