Este cu putinţă să fii fericit? Şi dacă da, la ce oră?

Petronela Rotar

30 July 2014

Petronela RotarAm cunoscut un cuplu de oameni care se iubesc de 40 de ani. Sunt în vîrstă acum – el foarte bolnav cu inima, care îi funcţionează la nici sfert din capacitate. Ea, o doamnă stilată, artistă, cu un suflet mare şi rotund cît luna plină, se întreabă neîncetat: eu ce fac dacă el moare? Cum o să trăiesc mai departe? Mi-a spus de nenumărate ori ce viaţă fericită a avut, cît de mult s-au iubit, cum nu şi-au spus niciodată vorbe grele, cum au umblat mînă în mînă toată vremea în care el a putut umbla. Sunt singurii oameni fericiţi pe care îi cunosc. Şi cunosc mulţi oameni.

Mai demult admiram tare un alt cuplu, longeviv şi el. Păreau fericiţi, împăcaţi, liniştiţi. Duceau mulţi ani de relaţie în spate. Apoi într-o noapte, la o petrecere, el i-a dat iubitei fratelui nevesti-sii, care plîngea, un sms haios, să o consoleze şi să o aline. Nu se iţea nici măcar mugurul unui flirt acolo, însă ea l-a dat afară din casă cînd a aflat, deşi nu îi călcase strîmb niciodată. Au căzut zgomotos de pe soclul pe care îi urcasem şi mi-au spart bunătate de exemplu de mariaj ferice.

În ultima vreme, am tolba plină de confesiuni. Oamenii mi se deschid. Aşa îmi trec pe dinaintea ochilor sute de relaţii distruse, de femei nefericite, de bărbaţi îndrăgostiţi şi de nevastă, şi de amantă, de soţii umilite de partener care îşi caută mîngîiere la amanţi, de femei resemnate, de femei care nu au curaj să iasă din relaţii abuzive de teama viitorului lor sau al copiilor lor, de femei părăsite care încă îl aşteaptă să vină acasă de la cealaltă femeie. Sunt atît de multe încît mă doare fizic. Singurele cupluri ok pe care le ştiu sunt cele formate recent. În fiecare familie sau cuplu pe care îl ştiu şi aflu, e o dramă mai mare sau mai mică. Şi nu toate datorate bărbaţilor, nici vorbă. Dar cu femeile empatizez eu mai bine.

cuplu nefericit

Un tînăr sud american care a devenit personaj într-o carte de a lui Jose Sarramago, îmi povestea că în Argentina oamenii merg cu toţii la psihiatru, psihanalist şi psiholog, cam ca la doctorul de familie. Mi-e teamă că şi noi ar cam trebui.

Alienarea asta ne ucide, la propriu, nu e metaforă. E un ocean de nefericire în care înotăm ca nişte condamnaţi la înec. Toate femeile cu care vorbesc sunt sau au fost pe antidepresive. Îşi mint copiii că tata e plecat puţin, se mint pe ele că nu au de ales. Unii iau pastile, alţii beau sau se droghează ca să îşi procure nişte fericire iluzorie.

Nu le dau sfaturi, tot aşa cum un corigent la matematică nu dă meditaţii la algebră. Sunt repetentă la relaţii. Dar mă doare şi mă încarc cu dramele lor şi cu neputinţă. Aproape că nu mai suport să văd şi aud atîta suferinţă, chin, nefericire.

Eu cred în puterea femeii de a o lua de la capăt. Cu atît mai mult cu cît nu mai suntem nevoite să stăm în relaţii care ne mutilează vieţile şi sufletele. Ne putem creşte puii şi singure, dacă nu se poate altfel. Antropologic, vreme îndelungată, nu am avut de ales. Puiul de om este puiul cel mai neajutorat dintre animale, are nevoie de îngrijire în jur de optsprezece ani, în vreme ce alte specii se pot descurca de foarte devreme. Am fost condamnate să stăm în peşteri şi să-i creştem, aşteptînd să se întoarcă masculii cu leşul de mamut în spate. Mama şi tatăl erau obligaţi să stea împreună, ca să le supravieţuiască odrasla şi să îşi perpetueze gena. Foarte încet, femeia a început să îşi poată procura singură hrana pentru sine şi pui. Încă nu ne e permis să ne descurcăm precum unui bărbat, dar avem premise mult mai bune. Avem, cel puţin teoretic, dreptul să ne căutăm fericirea şi liniştea fără să fim proscrise precum personajele lui Flaubert sau Tolstoi.

Suntem fiinţe admirabile şi putem orice, dacă stai să te gîndeşti cîte am fost în stare să facem în scurtul timp de cînd ni s-a permis să fim, să avem acces la educaţie şi independenţă.

Pe Petronela o găsiți cu totul aici. Titlul e un citat din Frederic Beigbeder.

Citiţi şi

Către un tătic bătăuş

De ce nu trebuie să căutăm obsesiv fericirea

Când școala îți dărâmă regulile sănătoase

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,539 views

Your tuppence

  1. Constantin Gabor / 21 October 2014 16:36

    Interesant!

    Mi se pare un cerc vicios: ramai fara barbat, incepi sa te descurci fara barbat, te descurci chiar bine fara barbat (bravo tie! respect!), dar te depolarizezi, nu mai esti femeie, ti-au crescut un pic coaie (fiindca a trebuit sa suplinesti si rolul barbatului in familie), iar barbatii vor sa fie singurii cu perechea de coaie in relatie, si atunci ei nu se baga intr-o relatie cu tine – te descurci singura, de ce sa se mai oboseasca?!

    Sa nu mai vorbim de felul in care copii dintr-o relatie monoparentala vor avea acelasi probleme (“mama s-a descrucat singura. nu-mi trebe barbat!”). Am cunoscut barbati crescuti doar de mama… vai de capul lor saracii (erau niste fatalai).

    Doar o ipoteza.

    E un dans treaba asta cu polaritatea masculina & feminina. Si cred ca atat barbatii cat si femeile trebuie sa studieze si sa invete despre ambele perspective.

    Daca esti femeie independenta si te simti bine, deschide bine ochii atunci cand te surprinzi trista ca esti totusi single… Nu te minti pe tine.

    Just saying… Io cred ca o femeie nu e femeie full fara un barbat in viata ei iar un barbat nu e barbat fara o femeie in viatza lui. Fiecare are inteligenta sa aleaga cu cine vrea sa fie. Si uite ca alegand mai dam gherle dar sa facem din “single” o solutie… nu cred ca e ok.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 6
    Reply
  2. cristi / 31 July 2014 17:37

    sunt un cititor feroce al blogului tau si un mare admirator al harului tau scriitoricesc cu totul deosebit, dar , postarea aceasta, sorry, “pute” a feminism…..astept in continuare sa te ocupi si de cealalta “jumatate a paharului”…..;)

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro