Este tinereţea o virtute?Tineret acultural sau digital?

Filimon AlexandruS-a vorbit foarte mult despre un tineret acultural postdecembrist ce nu reuşeşte să facă joncţiunea cu prezentul, cu realităţile istorice, eşuând în năzuinţa de a-şi îmbrăţişa idealul. Generaţia în vârstă a privit pe rând cu speranţă, cu condescendenţă, cu frică şi milă, tinerii de astăzi, încercând să le ofere un rol principal într-o piesă regizată de ei şi modelată doar de idealul lor. Profesorii, uşor cvasi-melancolici, rostesc imperativul titan ce-l lipesc de fruntea junei generaţii: “Copiii din ziua de azi nu mai citesc”. Părinţii, e adevărat închistaţi în probleme cotidiene şi furaţi de actualitate, fără a înţelege pe deplin tehnologia, afirmă în grabă: “toată ziua stă pe telefon, nu mai vorbeşte cu nimeni, nu mai învaţă carte”. Bunicii vorbesc cu stoicism despre războaie, comunism, lipsuri şi parcă îi zărim plângând când privesc lipsa de sensibilitate a tinerei generaţii. Probabil proporţiile sunt amplificate pe fondul marasmului societăţii româneşti adâncit de o atmosferă a cenuşiului ce poartă peste timpuri cu ea o durere morală.

Tânăra generaţie trebuie să facă joncţiunea cu masa critică a generaţiei interbelice pentru legimitate istorică sau generaţiile acutale ajunse la senectute au nevoie de legitimitatea unei june istorii? Este tinereţea o virtute sau un avânt heirupist domolit de realităţi incurabile? Ce rol joacă tehnologie în arhitectura tinerei generaţii?

Alături de Lucian Branea am încercat să vizualizăm aceste chestiuni prin lentilele modernităţii încercând pe cât posibil să nu mitologizăm subiectul “tânăra generaţie“ destul de sensibil pentru o parte a opiniei publice melancolice.

Lucian Branea are un profil TripAdvisor care indică faptul că a călătorit în 36 de țări, ca jurnalist sau manager de proiect, dar nici una prea exotică (asta dacă nu punem la socoteală unele zone paranormale din județele Vaslui sau Botoșani). A locuit mai mult de o lună în Budapesta, Praga, Bruxelles. Dar provocarea cea mai mare e tot locuitul în Centrul Vechi bucureștean, chiar în centrul unui hectar de cluburi.

praga

Lucian, Praga

1. Dincolo de explicaţii sociologice, preţiozităţi de limbaj şi arăbescuri elitiste, multă lume se întreabă “cum sunt tinerii noştri de astăzi, care este chipul lor de fapt, ne seamănă?”

Sigur că ei ne seamănă. Noi nu le semănăm, pentru că avem smartfoane mai vechi cu 3-4 generații – dar în rest…? Cică lista de norme ale ‘generației digitale’ include faptul că aceștia pun preţ pe libertate (libertatea de a fi ceea ce sunt, libertatea de a alege), că vor să personalizeze absolut totul, până şi propriile slujbe (astfel încât toate experienţele prin care trec să fie şi fun), că au învăţat repede să fie sceptici, să evalueze ce văd şi ce citesc în orice media, că pun preţ pe integritate (sunt oneşti, transparenţi, îşi respectă angajamentele), că lucrează minunat în colaborare, cu amicii online şi la locul de muncă, iubesc viteza și adoră să inoveze. Dacă parcurgem lista asta, e evident că ne seamănă: sunt tot ce ne-am dori noi să fim, dacă n-am avea de plătit ratele alea…

 2. Dumneavoastră aţi lucrat foarte mult cu tineri în ţară, dar şi în străinătate. Cum îşi modelează acești copii chipul interior şi exterior când iau contact cu lumea europeană şi cu toate formele şi fondul la locul lor?

Vestea bună e că, în brava lume nouă digitală, formele și fondul sunt bine-mersi la locul lor online oriunde s-ar afla. Un astfel de context exclude (sau, mă rog, minimizează energic) conflictul între personalitatea de român și cea de european. ‘În real’, însă, un efect esențial al asortării corespunzătoare a formei cu fondul este previzibilitatea mediului extern. Atunci când ceea ce se întâmplă în jurul tău este previzibil de la o zi la alta și de la o lună la alta, tinerii cărora, în România, le mai reproșăm, când și când, că sunt lipsiți de responsabilitate și că nu se pot ține de un plan mai mult de 5 minute, se transformă complet – și foarte repede. Așteptați vestea proastă – că sigur e una, nu…? Firește că vestea proastă e reprezentată de reîntoarcerea la sânul imprevizibilului românesc.

3. Cum gestionează acesti tineri contrastul dintre experienţa europeană şi România? Se apucă de activism civic? Devin ecologiști anti-Roșia Montană şi Pungești sau efectele sunt mult mai profunde şi supun inteligenţa noastră la procese mult mai subtile?

Avem, deci, contrastul violent între un mediu previzibil și unul în care, să zicem, nu ne plictisim niciodată. Cum, în folclorul românesc, toate lucrurile bune vin câte trei, să încercăm să operăm cu triada on, off și stand-by. Cei branșați pe on devin activiști (da, anti-Roșia Montană şi anti-Pungești) – dar, pentru că nu au încredere în mediul extern în care aplică acest activism, își creează și-și întrețin propriul ecosistem (hipstery sau nu, asta contează mai puțin) și nu fac tranziția către ‘politica mare’. Cei branșați pe off nu-și revin din trauma bursei Erasmus în Danemarca sau a schimbului de tineri în Portugalia și rămân cu bagajele făcute, gata s-o șteargă înapoi în Europa previzibilă cu prima ocazie, chiar cu autostopul. Iar cei în regim de stand-by devin, cel puțin pentru o vreme, cetățeni responsabili, cu slujbe, televizoare și mașini cumpărate în leasing.

De aici, însă, lucrurile se complică un pic, deoarece tocmai mediul imprevizibil ar trebui să stimuleze inteligența și creativitatea – implicarea, zi de zi, într-o încleștare corp la corp cu statul face minuni la conexiunile neuronale. Numai că aceste noi conexiuni neuronale par că se focalizează pe chestiuni elementare de calitate a vieții…

londra - leicester square

Londra, Leicester Square

4. Selfiţia este o expresie a narcisismului universal sau o marcă a găunoșeniei junei generaţii? În discursul politic, “tinerii” sunt anexați (amanetaţi, mai degrabă) locurilor de muncă şi programelor Prima Casă? Doar atât mai animă generaţia tânără din România de astăzi?

Cred că trebuie să ne hotărâm: ori bombănim cu privire la ‘tinerii din ziua de azi’ în general, ‘la pachet’, ori admitem că toate aceste selfies, care au început să concureze destul de serios pozele și clipurile cu pisici pe Facebook, reprezintă un val fără precedent de afirmare energică a identității personale. ‘Părinții din ziua de azi’ tind să ignore faptul că ‘adolescența’ e un concept inventat pe final de secol 19, în contextul apariției primelor schițe de legislație a muncii, și a fost avansat la nivelul de găselniță de marketing cam prin deceniul patru al secolului 20. Or, atunci când dezvolți o industrie a învățământului obligatoriu, în paralel cu descurajarea activă a unor oameni să-și câștige propriii bani înainte de majorat, e oarecum normal ca statisticile privind ‘tineretul’ să devină importante tocmai pentru că ba îi vrem pe piața muncii (ca să devină cetățeni responsabili, cu familii și credite de consum), ba nu-i vrem (ca să lase mai mult loc unor posibili inadaptați la era digitală). E un paradox. Tinerii sunt încurajați să iasă afară, la joacă, deabia la 22-24 de ani, după un Master; se califică pentru participări în proiectele de tineret ale Uniunii Europene pînă la 31 de ani; iar programul Prima Casă tocmai a eliminat plafonul de vîrstă care fusese, oricum, plasat inițial la 35 de ani. Așa că, despre ce tineri vorbim, deci? 🙂

 5. Este de datoria generaţiei dumneavoastră să afle cu adeăarat dacă “tinereţea este o virtute”?

Neapărat generația mea, că a cam venit momentul! Într-o carte din 1970 pe nume Culture and Committment, Margaret Mead, o antrolopoloagă americană, sugerase că, în societatea umană, a avut deja loc o tranziție de la o cultură ”post-figurativă” (în care tinerii învață de la cei în vârstă, datorită faptului că societățile stabile tind să privească spre trecut pentru îndrumare) către una ”co-figurativă” (în care atât copiii, cât și adulții, învață, fiecare, preponderent de la membrii propriului grup – peers, datorită stării tranzitorii a societății). Prezicând, totodată, apariția unei noi formule, cea a unei culturi ”pre-figurative” – în care societățile aflate într-o continuă schimbare, rapidă și radicală, vor trebui să se bazeze pe adaptabilitatea tinerilor la schimbări rapide: adulții vor fi puși în situația de a învăța de la tineri. De-abia aștept! 🙂 Nu că ar fi tare mult de așteptat: cine n-a apelat niciodată la un adolescent pentru ajutor privind un detaliu de configurare a unui smartphone sau a unei tablete să ridice piatra acum! Și, apoi, coborînd-o cu forță și precizie, să inventeze focul ăla odată…

Lucian Branea – TripAdvisor, jurnalist, manager de proiect şi blogger la http://brinzoaicecugem.blogspot.ro/

Citiţi şi

Dureroasa realitate a femeilor abuzate

Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

Să îmbătrânești e un privilegiu, înțelegi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
780 views

Your tuppence

  1. Lucian Branea / 11 July 2014 12:32

    Sint mai multe elemente, in interventia domnului Pana, care merita dezvoltate – adunate de pe masa, returnate pachetului de carti din care au fost extrase aleatoriu si redistribuite pentru o dona noua. As reveni (daca-mi va permis accesul pe catchy.ro cu text distinct) cu o demonstratie mai coerenta.
    Pina una-alta (pentru ca ma aflu intr-un loc in care scriu cu laptop-ul pe genunchi) as combate, pe fuga, doar referirea la binomul lectura-alfabetizare. Intr-adevar, comparatia dintre sumele cheltuite pe carti in Norvegia si Romania n-are nici-o legatura cu realitatea financiara – diferenta de venituri personale si de costuri comerciale ale cartii intre una din cele mai scumpe pieti din lume si una din cele mai ieftine din Europa. Dar referirea la lectura tinde, mereu, sa presupuna, implicit, interactiunea cu un text tiparit. Or, in 2014, se citeste (zau!) mai mult ca oricind – insa, din ce in ce mai putin, parcurgind un text exhibat pe hirtie. Atit.
    De fapt, nu atit… In anul care a trecut s-au tiparit, in lumea larga, cel putin la fel de multe (daca nu mai multe) carti decit in anul anterior – dar procentul de carti care contin doar litere, insiruite in zeci si sute de pagini de la stinga la dreapta, scade constant (a coborit sub 50% de citiva ani buni). ‘Lectura’, asa cum o intelegem in 2014, vizeaza din ce in ce mai putin text ‘alfabetic’, a devenit multimodala.
    In acest context, alfabetismul e diferit. ‘Tinerii’ sint mai versati in lectura multimodala – in timp ce ‘adultii’ se despart mai greu de exprimarea strict cu ajutorul literelor 🙂 Asta dincolo de discutia care se poate purta oricind cu privire la caracterul continuu inovator si dinamic al limbii, care ar cuprinde referiri la limbile pidgin si creole – ca nu se face sa-l citam in extenso pe Pinker intr-un comentariu :>
    *** precizez, daca mai era nevoie, ca sint mult-mult mai aproape de virsta domnului Pana decit de cea a domnului Filimon… dar sint online din 1995, ca asa s-a intimplat…:>

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. O generație tânără în curs de tembelizare? – Featured, Life Bites | Catchy / 11 July 2014 7:16

    […] contrariat şi m-au provocat mereu diversele abordări ale conflictului intergeneraţional. Nu pentru că nu ştiu care tânăr contesta dreptul generaţiei mele (sunt născut în 1956 şi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Dumitru-Alexandru Filimon / 10 July 2014 9:44

    Cum ar spune Mircea Vulcanesc “Sa ne lamurim” caci nu vreau sa monopolizez discutia. Departe gandul de mine de a avea dreptate cu orice pret…

    Sa aplicam totusi o vivisectie pe text : sintagma « necuvenita generalizare ţi împărţire în „cei puri” şi „cei impuri” poate este izvorata dintr o perceptie particulara scuzabila,eu nu am avut in intentie vreo impartire sau generalizare ci doar scrutare a unor fenomene cu relevanta psiho-sociala.Perceptiile invocate in sapoul textului nu aveam menirea de a stabili adevaraul ci de evidentia anumite realitati care exista si persista in efecte pe termen mediu si lung.Despre ele vroiam sa vorbesc..

    Citatul « Fiindcă maturii şi vârstnicii sunt adesea percepuţi drept conservatori; până la proba contrarie, dar graba juvenilă arareori mai apelează la probe « ar trebuie sa induca o reflectie referitoare la gradul de rationalitate si logica(sa nu uitam ca in 2009 logica era in discutie sa fie scoasa din scoala) care anima tanara generatie..Totusi poate timpul ii va ghida de la elanuri heirupiste la vointe mai concrete rationalizate. Cine ne poate spune ca este mai bine sa fim rationali la o anumita varsta decat visatori? Poate undeva la mijloc este un proces firesc in toata acesta falacioasa chestiune…Poate si eu sunt manat taumaturgic de o viziune conservatoaare!Cine stie..

    Aceasta spovedanie “Recunosc că habar n-am în ce măsură generaţia vârstnică a privit către tineri cu speranţă, cu condescendenţă, cu milă sau cu frică, dar mai ales ce sensuri a dat acestor termeni” eu nu pot sa o cred avand in vedere cercul ideatic revolut in care am trait prin care deseori (nejustificat) ni se spunea ca suntem o generatie pierduta, ca adevaratele generatii au fost cele de sacrificiu etc.Aceata viziune acuzatoare este de factura mitologica,si deriva din Vrasta de Aur a unei generatii care a ridicat la rang de valori propriile frustrari proiectate. Generatia mea nu este obligata sa aiba un rol secundar in acest vodevil desuet.

    Sunt de accord cu dumneaovastra(chiar daca cu o oarecare mahnire) in aceste privinte “Comentariul unui intelectual la această stare de lucruri era depreciativ, fără să ţină seama de standardul nostru de viaţă raportat la un preţ/carte similar celui occidental:”./ “Profesoratul nu mai este o vocaţie, ci o activitate funcţionărească”.

    Nu pot sa nu fiu de accord cu aceste lucruri “Un alt aspect pe care l-am identificat, în special pe reţelele de socializare, este disponibilitatea uriaşă de a asimila „prefabricate savante” /“Degeaba oferta online de produse culturale este prolixă şi de cele mai multe ori gratuită, tendinţa de a prelua pe nemestecate „fast culture” primează.” cu mentiunea ca acel segment educat/cultivat interesat de valoarea tehnologiei in aportul procesului de culturalizare continuua profita si el de pe urma pietei cultural-virtuale. Exista si o parte plina a paharului care de multe ori este opaca perceptiei noastre.

    Si eu sunt pe aceeasi pozitie ;“Fiecare generaţie se legitimează sau delegitimează în epoca sa prin consumul de cultură care produce la rândul ei cultură.”. As vrea insa sa atrag atentia asupra unui aspect al generatiei dumneavoastra care a produs o cocoasa colectiva generatiei mele si anume procesul monstruos de delegitimizare a tinerei generatii inca din pantecul social si sociologic. Cand se va scrie o biografie mitologica ,un inventar al stricaciunilor, generatia dumneavoastra se va face vinovata de 2 chestiuni , proiectia mitologica asupra tinerei generatii si procesul aprioric de delegitimitate a tinerei generatii.

    Nu dorec interpretarea acestui comentariu intr o cheie ad hominem sau biografica- freudiana ci doar sa dechis un orizont de dezbatere catre o tema deschisa care nu ne erodeaza doar “mintalitatea” ca sa ma exprim maiorescian ci si sufletele.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Horia Pană / 9 July 2014 13:03

    M-au contrariat şi m-au provocat mereu diversele abordări ale conflictului intergeneraţional. Nu pentru că nu ştiu care tânăr contesta dreptul generaţiei mele (sunt născut în 1956 şi nu sunt deloc melancolic :)), nu doar al celor anterioare, de a mai ridica glasul în „postdecembrism”, ci pentru necuvenita generalizare ţi împărţire în „cei puri” şi „cei impuri”. Poate nu era în stare să-şi facă loc în societate decât militând pentru o formă de „eugenie” sau pentru că, imatur mental, simţea fiorul benefic al gerontofobiei. De parcă nu i s-ar fi hărăzit şi lui senectutea. Experienţa comună, ca şi cea didactică dintr-o vreme, mi-au dezvăluit un fragment de realitate: am întâlnit tineri cu atitudini bătrânicioase şi bătrâni cu atitudini de o prospeţime surprinzătoare. De ce surprinzătoare? Fiindcă maturii şi vârstnicii sunt adesea percepuţi drept conservatori; până la proba contrarie, dar graba juvenilă arareori mai apelează la probe. Recunosc că habar n-am în ce măsură generaţia vârstnică a privit către tineri cu speranţă, cu condescendenţă, cu milă sau cu frică, dar mai ales ce sensuri a dat acestor termeni. Speranţa că tinerii vor spăla ruşinea acolo unde a fost de ruşine şi nu a fost asumată sau speranţa că tinerii vor veni la ăi bătrâni ca mielul la ţâţa oii înţelepte? Condescendeţa ca bunăvoinţă tutelară sau ca apreciere pentru inovaţie? Mila arogantului sau mila desperării? Frica faţă de căderea din raiul rutinei lor, faţă de o posibilă intrare în iadul pripelii tinerilor sau faţă de un purgatoriu indefinit în care toţi au de suferit? Poate toate acestea laolaltă. Şi acum ies din general şi mă aplec spre particularul temei din introdicerea articolui, că mini-interviul nu m-a lămurit pre mult.

    Într-adevăr, cititul ca formă de auto-educaţie a scăzut în intensitate. Am observat nu doar aiurea, ci şi în a doua mea studenţie (1995-2001, licenţă şi masterat) lipsa de apetit pentru lectură, sărăcia bagajului lingvistic şi conceptual şi semidoctismul fălos al şcolii vieţii. O statistică recentă arăta că în Norvegia se cheltuie pe cărţi cam 80 de euro/an/capita, iar în România doar vreo 3,5 euro. Comentariul unui intelectual la această stare de lucruri era depreciativ, fără să ţină seama de standardul nostru de viaţă raportat la un preţ/carte similar celui occidental. Dar acesta este doar un aspect. Profesoratul nu mai este o vocaţie, ci o activitate funcţionărească, iar consecinţele sunt cele cunoscute: dispreţul îmbâcsit al profesorului faţă de elev, dispreţul rebel al elevului faţă de profesor, care dispreţuri se cumulează apoi în dispreţul faţă de educaţia în sine al amândurora. Excepţiile nu pot atenua tendinţa de depreciere educaţională.

    Apelul nostalgic al unora către vremurile predecembriste, când absenţa unor mijloace de divertisment precum cele de azi (sute de posturi TV cu mii de emisiuni, internetul şi reţelele de socializare) se spune că trimitea spre lectură este doar în parte adevărat. Cam acelaşi procent din populaţie accesează vehiculul cultural numit carte, fie el tipărit sau digitalizat. A scăzut însă, într-o oarecare măsură, gradul de alfabetizare, ceea ce este dezastruos.

    Un alt aspect pe care l-am identificat, în special pe reţelele de socializare, este disponibilitatea uriaşă de a asimila „prefabricate savante” şi a le redistribui ca seminţe de înţelepciune, fără o minimă chibzuială ori discernământ. E tot citire într-un moment dat, dar una care lasă urme false. Degeaba oferta online de produse culturale este prolixă şi de cele mai multe ori gratuită, tendinţa de a prelua pe nemestecate „fast culture” primează. Şi treab provoacă perplexitate îndeosebi când avem de-a face cu oameni şcoliţi, nu cu niscai gâşte navigând pe-un iaz.

    Generaţiile nu legitimează în viitor, cum nu sunt legitimate din trecut. Fiecare generaţie se legitimează sau delegitimează în epoca sa prin consumul de cultură care produce la rândul ei cultură. Nu produce cultură? Atunci avem de-a face ori cu o generaţie autarhică, ori cu una în curs de tembelizare.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro