Eu am vrut-o!

Mirela Voicu

19 July 2014

mirela voicuEra prin 2007. La războaie nu mă trimiteau pe mine. Ce să facă o muiere acolo? N-am pus mâna în viața mea pe o pușcă, habar n-am care e diferența între TAB și TANC, nu știu câte stele are un general, la cap sau pe haine. În fine. Cu toate astea, eram acreditată pe MApN. Era, desigur, o greșeală. Mă descurcam cu sursele, mai făceam un reportaj frumos. Era în regulă. Consiliera ministrului era prietena mea. Îi ziceam, între noi, fetele, curva regimentului. Nu pentru că era, Doamne ferește! E femeie măritată cu copil acasă. Dar, spre deosebire de noi, își clătea zilnic ochii cu regimente întregi de domni bine. Noi, caterincă maximă. Adică și eu, și Derutanta (când vine, zici că pleacă, atât e de slabă), și Mădălina, eram invidioase că stă numai între băieții ăia frumoși și mulți. Într-o zi, m-apucă și-o sun.

– Ce vrei, fă, am treabă?

-Auzi, voi nu mai faceți nimic prin Afganistanu’ ăla?

-Ce să facem, adică? Mai concret, idioato, că am treabă!

– O deplasare așa, că m-aș băga și io.

Aia începe să râdă ca o isterică în fața plutonului.

-Ce să faci, fă, tu, în Afganistan, proasta clasei?

-Știri, vaco. Povești, că-s o grămadă.

-Te anunț eu, când o fi. Hai, pa, că mă sună cineva.

M-am gândit un pic după ce am închis cu ea. Am făcut un sondaj de opinie printre cei care mai fuseseră pe acolo. Părea interesant. Da, mă rog, putea fi și periculos. Pe gustul meu. Adjudecat. Gata, bag un Afganistan.

Nu știu cât timp a trecut și mă sună curva regimentului

-Ți-ai făcut bagajul?

-De ce?

-N-ai zis că vrei în Afganistan?

-Pleacă secretarul de stat și ia și jurnaliști. Nu mulți, acolea, fo doi-trei

-Ce tre’ să fac?

-Să-mi trimiți datele tale și ale operatorului, că într-o săptămână scap de tine.

-Wounderful.

afganistan 4

L-am luat pe Burcă. Fratele meu de 11 kg. Băiat credincios, că, deh, aveam nevoie de Ăl de sus. Cu două zile înainte de plecare, mă duc seara, la ziua lu’ Zeiceasca. La un grătar, la Ivănești. Cum sunt mereu la cură de slăbire, deși nu se vede, când am ajuns, l-aș fi mâncat și pe tata. Am zis să nu beau fără să mănânc, că nu e bine. Așa că am luat o bucată de piept de porc la grătar bine făcută. Normal, nu puteam să iau ceva fără grăsime, cum era normal pentru o grasă ca mine. Am nimerit o bucată cu niște oase mici. Când am mușcat, o bucată d-aia de os mi-a stat în gât. M-am prins că vorba, “sta-ti-ar în gât” chiar e de bine. Când am înghițit, am crezut că am nimerit lama de ras a lui Ivănescu. Pthiuuu, asta-mi trebuia acu. Ia cu pâine, am zis. Acu nu mori dacă mănânci un colț, decât să mori ca proasta cu porcu’-n gât. Nimic. Nici saliva nu puteam s-o-nghit. S-a dus dracu și petrecerea asta.

-Păpule, mâine tre’ să te duci la doctor. Unde pleci ca proasta cu osu-n gât la război?, zice Cătălina

-Hai, lasă-l dracu, că s-o duce el.

-Păpule, la aia e praf mult, faci alte alea.

-Hai, lasă, că vedem mâine.

Urăsc să mă duc la doctor. Apoi, cum să-i zic io lu ăla că am în gât un os de porc? Mă vede și ditamai balena ucigașă, râde ăla și cu curu’, crede că am mâncat porcu’ viu.

A doua zi, canci. Nu mai puteam să înghit nimic, se umflase gâtul, eram… minunată. Păpu mă ia la ture.

-Mișcă-te la Panduri să-ți dea ceva că mâine pleci. Ești dusă?

Nu, dar m-am dus. Coadă ca la balamuc. Am crezut că se dau amigdale la liber. M-aș fi băgat și eu. Asistenta se uită sictirită la mine.

– Tu ce-ai pățit, dragă?

– Am ceva în gât. Un os, cred.

Brusc se luminează la față.

-Vocea dumneavoastră îmi pare cunoscută. Io tac. Păpu râde.

-Nu știu de unde să vă iau.

-N-aveți de unde.

-Îmi trebuie buletinul să vă fac fișa.

I-l dau. Se uită la buletin, se uită la mine.

-Știam eu. Sunteți de la televizor. După voce v-am recunoscut.

Da, am coborât de pe carpetă, zic eu în gând.

-Păi, măi, doamna Mirela, de ce n-ați curățat peștele ca lumea?

-Pentru că era… porc.

-Porc? Dar ce anume din porc?

Copitele, îmi venea să-i zic. I-am explicat.

-Imediat vă vede domnul doctor.

Intru în cabinet. Ea cu mine.

-Domnu doctor, o cunoașteți pe doamna?

-Nu.

Normal, că ăla e întreg la minte și nu se uită la tv.

-E doamna de la Realitatea.

-Aha, răspunde ăla cu o mega durere-n cur.

O iau de la cap cu explicațiile. Când i-am zis că Zeiceasca a avut la ziua ei doar porc, i-au căzut ochelari. Se uită cu ceva în gât.

-Nu mai e osul. A trecut, dar aveți o rană urâtă în gât.

-Domnul doctor, să știți că mâine pleacă în Afganistan, zice Păpu.

-Asta nu e bine. Acolo e nisip și praf mult. O să vă dau antibiotice și un spray, dar, atenție mare să nu vă expuneți la praf.

A, nu, stau în cameră și joc sticluța, am zis eu în capul meu defect

Am luat doctoriile, le-am pus în bagaje, m-am coit prin casă toată noaptea să nu uit naibii ceva, că eram specialistă. Ce haine-mi iau că la ăia e cuptor. Așa că am hotârât să nu-mi iau decât o pereche de pantaloni lungi de trening și o bluză cu mânecă lungă. La 9 eram la baza 90. Zburam cu Focă. Un bun și vechi prieten al meu, așa că n-aveam vreun stres de avion. Eram stresată că 6 ore până la Baku nu pot să fumez. A, și mai aveam un stres, zgomotul. Îmi spusese Focă să-mi iau dopuri de urechi că magauaia aia de Hercules face ca toți dracii.

Curva regimentului mă aștepta cu cafea. Știa că funcționez doar în schimbul doi.

-Ți-ai luat tot ce-ți trebuie?

Nu vorbeam cu Fă, că era lume străină și eram niște doamne.

-Da, prințesa mea.

-Vezi că telefoanele nu funcționează, au ăia în bază telefoane s-o suni pe mă-ta să știe de tine. Te las pe mâna băieților mei, să aibă grijă de tine și suna-mă oricând vrei să vorbim.

-M-am liniștit.

A venit și Focă, ne-am urcat în Everestu’ ăla de avion, hidos. M-am închinat și eu și Burcă, Doamne ajută, și-am plecat.

-Focă, tu nu fumezi 6 ore?

-Mai fumez…

-Super, mă duc să mă culc. Auzi, dar pipi unde fac?

– În spate, în găleată, hahahaha

-Ăăăăăăăăă, ce zici?

-Da, e în spate o perdea, o tragi, e o găleată și acolo faci.

-Nu cred. Băusem cafeaua curvei, să vezi acu’ circ.

Burcă zice, hai că nu mori, te-ai pișat tu pe autostradă.

-Burcă, ești dus? E avionul full.

-Sor-mea, încearcă să dormi, poate nu te-apucă.

-Da, măcar mă piș pe mine, în șase ore se usucă

Burcă și-a pus muzică, și-a băgat pufarinii în ureche, s-a afundat în scaunele alea de plasă, a pus capul pe mine și arde-o la somn. Bravo, vere! Mi-am scos cartea, am zis să citesc, după ce mi-am pus dopurile în urechi. Nu-mi auzeam nici gândurile când au pornit motoarele la hardughie. În avion erau și niște paturi de campanie suprapuse. Mi-a zis un băiat de-al curvei să mă urc dacă vreau în ăla de sus. I-am zis că nu.

afganistan 2

Dacă le spuneam că am claustrofobie, mă lasau dracu’ la vatră, așa că am tăcut. Am zis, nu mor io 6 ore, deși parcă stăteam cu ranga pe coloană. Gâtul mă enerva îngrozitor. Nu mă mai durea așa de tare, dar mă sâcâia ușor când înghițeam. Niciodată cele 6 ore n-au trecut mai greu. Făceam pe mine, era clar. Dar nu mă gândeam. La un moment dat, m-am ridicat și m-am dus până-n spatele avionului. Muream de curiozitate să văd cum arată buda.

O perdea trasă la vrăjeală, că ăia din paturile de sus puteau să-ți facă liniștiti o transvaginală. Se vedea perfect. E clar, la Baku nu beau nimic. M-am dus nițel pe la Focă

-Focă, voi în găleata aia faceți de toate?

-Păi, dacă e nevoie, da.

-Și stați cu găleata plină până la destinație?

-Păi, doar n-o mâncăm.

Bine, Mirela. Asta da experiență.

La Baku mai aveam un pic și intram la budă câte trei. Am stat până a alimentat. Vreo două ore. Focă m-a luat la o cafea, cu colegii lui piloți.

Cam frumoși băieții.

-Hai să-ți iei ceva de băut, că ăia-n bază n-au decât bere fără alcool și tu oricum nu bei bere.

-Nu-mi iau, Focă, nu-mi trebe. Plus că n-avem voie, e interzis.

-Hahahahahaha, serios? Ascultă-l pe Focă, ia-ți ceva, orice.

-Nu-mi iau.

-Bine, treaba ta.

Ca orice vacă cu pedale și cu os pe porc în gât nu l-am ascultat pe Focă. Alte șase ore minunate de zbor. Când eram destul de aproape, m-am dus în cabină să văd cum arată pământul afgan. Pustiu, tată. Ici colo câte un smoc rătacit, pământ roșu, ca Tarra lui Scarlett O’Hara.

A dat Dumnezeu și am ajus. Când am coborât din hardughie în bază am simțit că mă sufoc.

-Burcă, crezi că sunt 60 de grade?

-Nu, sor-mea, cred că sunt 80.

Am băut trei sticle mici de apă pe loc. Așa ne-au întâmpinat. Fără sare, dar cu apă. Știau ei de ce. O apă infectă. Un gust horror. Un aer irespirabil și un miros de hazna.

-Ce pu*a mea mi-a trebuit mie, Burcă, Afganistan? Acu înțeleg de ce râdea curva regimentului când i-am zis că vreau la război. Ne-au urcat bagajele într-un ARO de pe vremea când eu eram pionieră. N-avea volan. Avea un lemn pe post de volan. Pe noi ne-au dus să ne echipeze.

-Asta e vesta ta și asta e casca.

-Ce să fac cu ele?

-Să le iei pe tine. Doar în cameră poți să stai fără ele, în rest sunt obligatorii.

Vesta avea vreo 8 kg. Când am pus-o pe mine am zis că mă îngrop în nisipul afgan. Casca era minunată. Atunci am înțeles noțiunea de bătută în cap. Ne-am dus să ne cazăm. În baraca de la capătul bazei văd steagul românesc. Eu și Georgiana, o doamnă maior și madam secretar de stat eram singurele femei. Mă cazează cu maioreasa și cu georgiana într-un dormitor cu mai multe paturi. Înăuntru era ca în cuptorul lu’ mama când face cozonaci. Era și aer condiționat, dar era degeaba. Cu mirosul nu m-am obișnuit niciodată. A urmat masa, că deh, eram morți de foame. Până la sala de mese mi-a trecut. Era la mama dracu’. Patru tipuri de bucătării. Italienească, americană, chinezească și nu mai știu de care. Aș fi mâncat și un afgan. Am ales bucătăria italienească, firește. Mi-am luat o lasagna. Am zis că o înghit mai ușor cu gâtul meu bolnav. Am gustat și de la Burcă. Mâncarea era dulce. Ăla e fotomodel. Mânâncă la fel ca domnișoarele de pension. Nu amestecă mâncărurile, că, deh, trupului lui lucrat, cu regim se ține. Ăla avea aceeași grijă ca și mine: unde e sala. El întreba de aia de sport, eu de aia de mese.

afganistan 3

Noaptea n-am putut să dorm de cald. Am zis că mor. Ajunsesem să beau șase litri de apă pe zi. Cât beau în România într-un an. A doua zi ne-au arătat baza. Eu eram interesată de shopping. Mă instruise Focă. PX ul olandez e cel mai scump, ăla american cel mai mișto. Am dat un pic cu nasu’. Am ochit ce vreau și am zis… mai am timp. Mai sunt patru zile. Ne-au făcut instructaj ca la carte. Când sună alarmă, culcat, oriunde te-ai aflat. Apoi, nu umbli tu de capul tău, pe unde-ți tună. Mergi cu clasa. A venit ofițerul de la contrainformații. Ne-a explicat ce și cum se întâmplă pe acolo. Cine e afganii, ce vrea ei, care, cum, ce fel. Și ne spune și programul. Mâine mergem la Lagman, cu niște elicoptere speciale, apoi la Zabul, tabăra românească. Acolo, deși e periculos, mergem cu tancurile.

-Ce tare, e ca-n la Vita e Bella, când se plimba puștiul cu tancurile americanilor, zic eu tare.

Plecăm la Lagman. Când să ne urcăm în elicoptere, vine la mine un englez. Ei se ocupau de această misiune. Eu eram în niște bermude și cu un tricou. Desigur, cu vestă și caschetă. N-am întețes ce mi-a zis, că nu cunosc minunata limbă. Vine Costi să mă lumineze.

-N-ai niște pantaloni lungi?

-Ba da, în bagaj. De ce?

-N-ai voie cu pantaloni scurți și cu mânecă scurtă.

-Frate, nu pot să-mi trag pantalonii lungi peste ăștia, că nu-mi încap.

-Îți ține Burcă ceva și te schimbi.

-Ești nebun? Ăștia sunt deja în elicoptere, vrei să declanșeze englezii al treilea război mondial când m-oi dezbaca eu?

-Altfel nu mergi. Serios, ăștia nu glumesc.

Burcă râdea în timp ce-și dădea relaxat pantalonii jos și se flendura în chiloți în fața mea.

-Nu mai râde, mă. Mai bine gândește-te la o soluție, doar nu crezi că defilez în chiloți cu trupul meu superb în fața la bunăciunile astea de englezi.

-Uite așa te măriți, sor-mea.

Am înnebunit numai la gândul că-și dau englezii coate și leșină de râs văzându-mă ca pe o divă pe podium. A scos Burcă un prosop din bagaje și, într-un mod de-a dreptul caraghios, m-am schimbat, înjurând de mama focului. Când m-am urcat în elicopter aveam impresia că și elicele râd de mine. Am zburat cu trapa deschisă. Pe trapă, un englez și-a instalat o mașinărie de văzusem io în filmele cu Van Damme. Un automat de toată frumusețea. Se ridică elicopterul și englezul descarcă automatul, cum altfel decât, la foc automat. M-am că*at pe mine.

-De ce trage ăsta, mă?

-Preventiv. Că afganii ăștia se ascund și trag în tot ce zboară.

A mai tras de câteva ori. De data asta pe bune. Văzuse el în arma aia a lui cu vizor niște ciuciunghezi în niște tufișuri.

– Ce mișto e, Burcă…

-Lasă-mă, sor-mea, că n-am apucat să trag deloc.

-Ce să tragi, mă boule, că tu n-ai armă.

-Să filmez, duso!

-Aaaaa, uitasem că tre să mai și filmăm. Eram in action.

La Lagman era și mai cald, dar spre după amiază a început un vânt ușor. Taci că se mai răcorește. Da, la mine-n gât. Că de la praf, am devenit femeia ideală. Mută. Mută, mută, dar iar nu mai puteam să înghit. Să mergem la doctor, zice Costi, să te pui pe picioare pentru Zabul. Mergem în baza americană. Costi m-a însoțit. Le-a explicat ălora că pe lume existe proaste care înghit oase. Americanu’ zice: rana arată urât, trebuie curățată, altfel se înfectează.

-Du-te mă d-aici, io nu mă operez nici moartă.

-E nasol dacă nu. Dar e nasol oricum, că dacă te operezi nu poți să mai mergi la Zabul.

-Nu cred așa ceva. Jur. Mă’, dar un doctor român n-aveți și voi pe aici să mă înțeleg cu el cumva?

-Ba da.

Vine un doctor din Maramureș. Un ardelean de mai mare dragu’.

-Dom’ doctor, io nu mă operez nici moartă.

-Apăi, tăt un drac o hi. Că rana n-arată bine. De la nisip s-a agravat.

-Măi omule, fă ceva, dă-mi pastile, dă-mi ce mi-oi da, că io nu mă operez.

A vorbit el cu americanii, s-au sucit, s-au învârtit, mi-a dat cu un spray în gât, m-a sucălit cu ceva p-acolo și mi-a dat niște pastile, cu condiția să nu-mi dau eșarfa jos de la gură mai ales afară. Și mai vedem când venim de la Zabul.

-Te doare când mânci, așa-i?

-Mă doare și când înghit.

-E, consideră că ești la dietă. Numa’ înghețată poți să mânci. În rest, răbdări prăjite.

Asta nu era o problemă, că înghețată aș mânca la fiecare masă. Mă speriasem un pic de faza cu praful, dar stăteam cu eșarfa la gură. Am mers la instructaj pentru Zabul. Ne-a arătat pe hartă unde e Zabulul. Prin câte sate de afgani trecem. Unde e cel mai periculos. Câte tab-uri, câte tancuri, care unde stă. Un echipaj era deja în prospecție pentru a doua zi. Ne-a spus de zece ori că e periculos. Că ciuciunghezii fac tot felul de bombe artizanale, că trag de n-au aer.

Patru tancuri, patru hamwi-uri.

-Burcă, io vreau în Hamwi, că e american.

-Nu încapi, sor’ mea, cu vesta aia pe tine în ăla.

-Mă, ești bou? Cum să nu ncap, că n-oi fi singura care are 90 de kg.

-Hahahaaha, te-am păcălit.

Preferam Hamwiul că era american. M-am gândit că, la o adică, îl doboară mai greu. La zar am căzut în tanc. Al patrulea din șir.

-Burcă, ai luat mă’ casetă, acumulatori, tot?

-Am luat, sor mea. Machiază-te, că faci stand up.

-Hai sictir, io nu mă machiez nici la București

Am plecat. Băiatul care conducea tancul avea lângă el un pistol automat. Ne-a spus el ce și cum să facem dacă încep ăia să tragă să ne lăsăm căpățânile în jos. Mergeam deja de ceva vreme prin satele alea de ciuciunghezi. Le zicea așa, că afganii ăștia fac pipi pe ciuci. Și nu pun mâna pe bijuteriile coroanei, că e păcat. Așa că au un băț, cu două crăcane, ca o praștie. Îl țin în buzunar și-l folosesc pe post de suport când fac pipi. În rest, au, de ce nu, o relație fierbinte, cu oile și caprele. ergeam prin satele alea și mă gândeam că n-am văzut în viața mea atâta sărăcie. Copiii întindeau mână spre tancuri și cereau apă. Românul nostru le arunca baxuri cu apă. Ciuciunghezii bătrâni, cu turbanele alea pe cap, aveau atâta ură în priviri cum nici în filme n-am văzut. Convoiul se oprea la fiecare cap de pod. Un echipaj căuta bombe, că afganii acolo le puneau. Cu un dispozitiv antipersonal luat tot la puricat. Ne opriserăm pentru a treia oară. Oricum mergeam ca melcul. Băiatul de pe tab se întorcea stânga dreapta cu arma aia de pe tanc. Habar n-am cum îi zice. Io mă zgâîiam, Burcă filma. La un moment dat, începe să tragă și toate cartușele alea calde săreau pe noi.

afganistan

-Atențieeeee!!!! Feriți capul!

Bă’ băiatule, s-a dezlănțuit iadul și mai multe nu. Se trăgea de mama focului în toate părțile, din toate părțile. Convoiul fusese atacat de afgani.

-Sor-mea, mai ai timp de un tatăl nostru. Cum ne-o fi norocul.

Io nu vedeam decât cartușele alea care zburau pe jos peste tot. Se făcuse maldăr. Nu vedeam nici de unde trage. Am zis, ia d-aici Mirelo, ai vrut tu la război, proasta pământului. Măcar dacă mureai la revoluție, mai aveai parte de o cruce. Mori la boii aia ăștia de afgani care se pișă din picioare. Mie mi s-a părut că a durat cât războiul de o sută de ani, în fond a durat câteva minute. Focul s-a oprit și am pornit încet spre Zabul.

-Ieri, chiar aici unde ne-au atacat pe noi acum, a sărit în aer un blindat american. Au pus nemernicii ăștia o bombă artizanală.

-Mai aveam mult până la Zabul?

-Da, cam încă pe atât

Am fost mută tot drumul. Am zis în gândul meu patru liturghii. Am ajuns la Zabul cu bine, acolo am stat puțin și ne-am întors. Drumul de întoarcere a fost mai greu. Începuse să se întunece, iar ciuciunghezii profitau. O singură dată au tras afganii. Într-un sat cu clădiri părăsite și dărâmate. Dar au fost focuri răzlețe. Între timp am apucat să vad și eu mai bine satele. Și copiii aveau arme. Era clar, voiam acasă. Gata, mi-ajunsese.

La Lagman, dușurile erau comune. După ziua aia nebună, m-am dus cu Georgiana să fac duș. Cabinele n-aveau perdele. Era întuneric, era aproape miezul nopții. Intru în baie și dau cu ochii de o matahală. Doar dinții i se vedeau. Georgiana aprinde lumina și văd un negru impecabil. Din toate punctele de vedere. Ne-am întors în lumea reală. Prima imagine bună pe ziua aia.

Nu putea să se termine totul aici. După trei zile când ne-am întors în Kandahar, afganii au atacat baza. Zborurile s-au anulat. Eu voiam acasă. Facusem cu nervii. Partea bună era doar că slăbisem de la înghețată, în rest, l-am pomenit pe Focă în fiecare seară. Dacă nu eram proastă și luam ceva de băut, poate reușeam să dorm. Când am auzit că s-a amânat plecarea, am luat-o pe câmpii. M-am pus pe dat telefoane. Am sunat-o pe curvă.

-Fă, ia-mă de aici că te f*t în gură.

-Fă, stai calmă, n-aveți cum să plecați. Baza e închisă. Ai rabdare până mâine, nu fi handicapată!

-Nu mai vreau să stau aici. E muartea!

-N-am ce-ți face!

Îmi venea să plâng. Și de draci și de frică că dau ăia o bombă în bază, de nu mai rămâne nimic de noi. O sun pe sor-mea. M-am chinut o oră s-o prind din mizeria aia de centrală de unde sunai ca pe vremuri. Aia era la inundații. În România era jale. Am prins-o într-un final și când mi-a răspuns am început să plâng ca proasta. Cu ea îmi permiteam.

-Ce-ai de plângi,fetiță, ai pățit ceva?

-Nu mai pot să stau aici. Vreau acasă. Baza e închisă, nu zboară nimic. Azi au tras ciuciunghezii ăia în convoi, am zis că mor, sor’mea.

-Stai cuminte măi, femeie, că n-ai ce face. O sun io pe curva s-o întreb ce și cum.

-N-o mai suna, c-am sunat-o io și pe ea, și pe Marlen. N-au ce să facă. Io nu vreau să mor pe aici.

-Stai liniștită, o să fie bine, ‘ți-ar Afganistanu’ al dracu’, te-a mâncat pe tine-n c*r să te duci acolo.

Am vorbit și cu mama. I-am spus că e minunat. Că e așa frumos, cum n-am mai văzut. Am vorbit și cu Focă. Ăla era în țară. A plecat a doua zi după ce ne-a dus pe noi. El știa cel mai bine dacă pleacă vreo hardughie d-aia să ne ia.

-Nu zboară nimic, mândro. E baza închisă. Te anunț eu când vine cineva să vă ia.

-Nu vii tu?

-Nu, nu e rândul meu.

Minunat. Să mor în nisipul afgan era visul meu secret. M-am dus în baracă.

Două zile am jucat cărți, table, monopolis, țurca, pititea, hoții și vardiștii. Simțeam că mor. Nu zbura nimic. Seara, vine Dorin și ne zice că s-ar putea să plecăm mâine. S-ar putea. Tot e bine. A doua zi, bag sesiunea de cumpărături din PX ul american. Iau parfumuri pentru tot neamul, cafea, țigări, ochelari de soare, căcaturi. Pe la prânz, din ciclul când e să ai ghinion găsești cuie și-n pi*dă, începe o frumoasă și unică furtună de nisip. Nu vedeam să-l iau pe Burcă de mână. Îl ghiceam unde e după cum îl auzeam. S-a întunecat totul dintr-odată și a început jihadul. Io am tulit-o în baracă să nu-mi stric frumusețe de rană ținută cu înghețată. Burcă a filmat. Interesant ca fenomen, dar mie mi-era frică că iar nu mai zboară nimic. A doua zi chiar plecam. S-a potolit furtuna după vreo oră. Am mai băgat un wist și ne-am culcat. Visam că pup pământul ca Ion a lui Rebreanu. În visul ăsta al meu atavic, sună alarma. Ce-o fi mă, mânca-ți-aș, iar? Dorin dă buzna și urlă.

-Vestele pe voi repede și culcat lângă pat. E alarmă!

Fu*u-ți morții mă-tii, cu alarma mă-tii și cu Afganistanu’ mă-tii. Mi-am pus mizeria aia pe mine și m-am culcat lângă pat. Ce pu*a mea caut eu aici? Am stat vreo 15 minute așa. Vorbeam cu Georgiana pe sub pat. Aia părea mai curajoasă ca mine. Era și mai tânără, ce-i drept. Într-un final vine Costi și zice:

-Gata, fetelor! A pornit alarma că a fumat un bulgar în cameră și s-a declanșat automat.

‘Ți-ai dracu’ de cefe late, cu țigara voastră cu tot. A doua zi chiar am plecat. Drumul cu Herculescul mi s-a părut acum o croazieră reușită pe Mediterana. Când am ajuns la baza 90, a venit curva să mă preia.

-Ți-a priit Afganistanul, ia uite ce slabă ești, mânca-o-ar mama!

-Mânca-mi-ai cu*u’, care o mai pune piciorul vreodată la ăia.

-N-ai vrut tu la război, căprioară? Ce credeai că te duci la mall?

-Nu, fă, credeam că mă duc la mă-ta!

Citiţi şi

Draga mea, iubita mea

Tot ce nu știai despre actorul Mihai Călin

Nu ești cea mai grozavă soție, ești călăul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,299 views

Your tuppence

  1. neimportant / 22 August 2015 9:44

    Articolul prezinta din pacate situatia deplorabila din Romania, unde niste nulitati cheltuie banii contribuabilor degeaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. rugio / 29 July 2015 20:49

    Doamne, ce prostie! Crezi că înjurăturile și limbajul vulgar dă valoare la… la ce?!, la (ca să rămân în nota/stilul operei tale) căcaturi?

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply
    • Raluca / 21 August 2015 11:57

      Un teren de razboi nu-i scoala de dans si bune maniere….. limbajul colorat face parte din peisaj atunci cand treci prin asemenea situatii. Si nu vad de ce ar trebui sa fim ipocriti si sa ne ascundem, pana la urma si Hemingway avea expresii asemanatoare in reportajele de razboi. Esenta textului nu consta in semnificatia injuraturilor.

      Savuroasa maniera de a povesti ororile de-acolo !!!

      Thumb up 3 Thumb down 1
      Reply
  3. james / 31 July 2014 18:21

    M-a amuzat povestea și pentru prima data am citit un articol absolut normal și real despre afganistan, am trecut prin clipele acestea poate mult mai mult dar nici o data nu aș fi avut talentul să povestesc într-un mod atât de captivant. Felicitări !!!! Și pentru cei care cred că pentru militari banii însemnă totul să încerce o experiență și or să vadă că odată ce ajungi acolo nu-ți dorești decât să fii sănătos, să-ți faci datoria și să te întorci sănătos acasă.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 0
    Reply
  4. Marian / 30 July 2014 16:24

    Da, imi aduc aminte de episod, Mirela era foarte tare si mare, nu avea nici o problema consiliera (curva ) zicea “las-o sa se duca vade ea “, pentru eroina ( Mirela ) operatori militari erau niste amatori si nu i-ar fi fost de nici un folos, vorba cantecului ” a luat teapa “.
    Bravo ei ca are demnitatea si onoarea sa recunoasca ca Afganistanul nu a fost o joaca.
    Un mare respect pentru jurnalistul Mirela Voicu care si-a pastrat statutul de jurnalist si nu a devenit dupa aceasta experienta nici analist militar si nici COLONEL precum fostul ei coleg.
    JOS CASCHETA MIRELA VOICU dar si ANDREEI DUMITRU ( ……….)

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  5. Yolanda / 30 July 2014 16:22

    in ciuda situatilor de plans.. eu am ras cu lacrimi ..

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 1
    Reply
  6. baxter / 29 July 2014 7:53

    Foarte amuzant Afganistanul vazut prin ochii unui civil. Mai rau de restul care isi fac datoria acolo si nu-i stie nimeni in tara.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 1
    Reply
  7. idaho / 27 July 2014 21:54

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 5 Thumb down 9
    Reply
  8. UrsuPolar / 24 July 2014 15:46

    Foarte bun articolul!

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply
  9. Radu / 24 July 2014 11:27

    O poveste pe care am citit-o si ,,gustat-o” de-a fir a par. Misto experienta, misto scriitura, senzationale amintirile, da’ cu rana din gat ce-ai facut? 😀

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  10. Iulia / 19 July 2014 18:24

    Desi situatia a fost cu adevara periculoasa, recunosc ca am ras cu lacrimi :))

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro