Eu de împrumut

Marius Constantinescu

31 March 2016

Marius ConstantinescuÎn rarissime ocazii, prezint evenimente (televizate sau nu), în haine de împrumut. Ceea ce la alţii e o normalitate (peste tot, în lumea civilizată, garderoba unui front man, anchor, MC e asigurată), la mine e un accident mai rar decât eclipsa totală de soare. De cele mai multe ori, ceea ce vedeţi sunt hainele mele proprii şi personale, restaurate şi refrişate de mâini harnice, care nu prididesc să frece gulere de cămăşi agresate de pudre şi colonii. Îmi fac propriile combinaţii de piese de bază şi accesorii şi, în general, m-am obişnuit atât de mult în suc propriu, încât orice ieşire în peisaj îmi descentrează un pic axul.

Şi totuşi, sunt dăţi când, graţie unor organizatori cu viziune, sunt direcţionat către diverse showroom-uri cu etichetă, pentru alcătuirea unui look complet, care să rimeze cu ocazia, scena, covorul roşu sau sala în care urmează să îmi exercit farmecele. Subliniez, nu mi s-a întâmplat de multe ori, dar un tipar tot reuşesc să depistez (şi nu e trasat cu creionul pe hârtie).

Adesea, primele întâlniri sunt în zile de lucru, zile în care, o spun drept, nu mă duc la serviciu cu pocket square şi oxford shoes, ci în jeans, tricou şi încălţări a căror principală virtute e comoditatea. Nu cred că un grup de montaj va funcţiona mai rapid sau scările între etajul 1 şi etajul 10 vor fi parcurse altfel în Converse sau Biagiotti.

black tie

– Bună ziua!

– Imediat… Şi conversaţia la telefon se mai lăţeşte timp de un minut.

– Sunt X, am venit pentru evenimentul Y.

–  … Îmi mai spuneţi o dată numele?

– X. Am venit pentru evenimentul Y. Am vorbit la telefon cu Z.

– Un moment. Telefon. Z, sunt W, din concept store-showroom-flagship. E aici domnul… ăăă…

– X…

– X, zice că a venit pentru evenimentul Y. Da. Aha. Am înţeles. Bine, pa-pa!

În tot acest timp, îmi contemplu degetele şi îmi dau seama că am cam multe pieliţe, pantofii şi constat că numărul stropilor de ploaie e peste normă, telefonul şi realizez că marca asta probabil nu a mai intrat într-un asemenea loc până acum.

– Aşa, deci vreţi un costum…

– Să fiu sincer, nu vreau eu, neapărat, ci aşa e înţelegerea cu organizatorul. Şi, în loc de costum, prefer o combinaţie haină – pantalon.

– Ce tip de eveniment?

– Black tie.

– Deci costum, în cazul ăsta…

În mintea mea, un sacou de catifea violet cu revere de mătase neagră şi un pantalon negru pot fi chiar mai black tie decât un costum negru simplu. Trec la următorul pas.

– Ce mărime purtaţi?

– 46.

– 46? Mai degrabă 48.

– OK, ultima dată când am purtat ceva de la voi a fost mărimea 46.

– Bine. Vreţi să vă daţi jos paltonul, haina, jacheta, ce-o fi ea? „Ce-o fi ea?” Şi cergă de-ar fi, e curată, nu provoacă nicio daună, nu vorbeşte neîntrebată şi, mai ales, e purtată de un om. Da, corect, e de la firma aia cu sute de magazine în lume, exact de unde te îmbraci şi tu înainte de a te schimba în hainele de lucru, cu pedigree mai rafinat.

– Avem un 48 şi un 46. Hai să le încerci. Şi uite aşa, distanţa de la „dumneavoastră” la „tu” e cât eticheta unui sacou. Modificări nu putem face decât dacă vei cumpăra costumul.

– Şi unde ziceai că lucrezi? Nu am zis, dar întrebarea asta e una din ce în ce mai problematică, pentru că trebuie să dau nişte explicaţii suficient de evazive, care să evite cuvintele „cultură”, „interviuri”, „muzică clasică”, „festival”. Aha, interesant… Pfff, am scăpat.

–  Cămaşă îmi daţi voi sau iau de la mine?

– Ăăăă, noi nu avem decât cămăşi de la 39 în sus.

– 39 port eu.

–  Serios? 39 port eu, şi-s mai lat în umeri.

Scot cămaşa mea (Doamne, altă etichetă de lanţ de magazine) şi indic numărul.

– Ok, îţi pregătesc şi o cămaşă de papion, dar papionul să fie de la tine, că noi nu avem decât uni. Pantaloni? 38?

– 38, răspund uşurat că, în sfârşit, mă recunosc în propriul meu corp.

–  Aşa slim porţi?

Adio, propriul meu corp.

– Uite pantalonii. Cum e lungimea?

– Poate o idee mai lungi?

– Vor face două cute, în loc de o cută şi jumătate.

– Atunci, exact cum îi vei potrivi tu.

– Când îţi trebuie?

– Luni.

– Vor fi gata vineri. Vino să le iei atunci, dar, neapărat cu un telefon înainte, să nu fiu în vreo întâlnire cu un client important, da?

– Bine. Un aspect important: voi fi live la tv, asta înseamnă machiaj şi transpiraţie, deci urme pe cămaşă.

– Au, asta e o problemă. Un moment. Telefon. Z, sunt W, din concept-showroom-flagship…

Citiţi şi

„Arta interviului”, de Lawrence Grobel, s-a lansat și în România

L-am cunoscut și eu pe Poponeț

Femeia Chéri

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
629 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro