Eu sunt lesbiană, ştii tu, îmi plac femeile

Daniela Toader

13 June 2015

daniela toaderO chema Helene şi era asiatică, râdea mai tot timpul şi-mi povestea că avea obişnuinţa să muncească de dimineaţă până seara, că la “jobul” dinainte era omul care închidea şi deschidea biroul, că la “jobul” dinainte nu avea nici sâmbete, nici duminici, că era practic lipită cu scotch de analize de tot feluri, de scheme de ahitecturi “N tiers” şi alte dracii, că la “jobul” dinainte visa “log”-uri nopţi în şir şi dimineaţa găsea soluţiile “ca prin minune”.

O chema Helene şi abia sosise în echipă, îmi propusese o cafea la cinci minute de la “apariţie”, eu acceptasem, mă invitase apoi la sora ei căsătorită cu un român, peste alte zece minute, nu o putusem refuza, emana acel tip de sinceritate pe care nu-l emana mulţi pe aici – sau poate îl emană pe undele lor, incompatibile cu undele mele – acceptasem cu plăcere, îmi sunasem soţul, acceptase şi el, un pic mirat de viteza invitaţiei, ne dădusem întâlnire la gară, noi ajunseserăm puţin, doar puţin mai repede, atât cât să cumpărăm un tort, unul rotund cu ciocolată şi, parcă, ceva alune. Îmi aduc aminte cu precize de tortul acela rotund, era deja seară şi noi tocmai ieşisem pe uşa patiseriei, eu ţineam mândră de tortul acela rotund când ea, Helene, s-a oprit brusc, eu eram să scap tortul ăla din mâini, ea s-a scuzat de brutalitatea actului şi mi-a declarat “trebuie neapărat să-ţi spun ceva”, eu am privit-o mirată cu o impresie ciudată, de ceva important şi neaşteptat, ea şi-a impus un ton grav, serios şi mi-a spus “eu sunt lesbiană, ştii tu, îmi plac femeile”, eu eram să scap tortul acela rotund a doua oară, l-am ţinut bine de tot până când am simţit funda aia roşie pătându-mi palmele, eu am privit-o cu un zâmbet agăţat cu forţa şi n-am ştiut ce să spun, am dat doar din cap ca o oaie proastă – n-am nimic cu oile, vă jur, dar altă comparaţie nu am găsit – eu am zis într-un final “şi ce-i cu asta?”, ea a râs şi apoi am luat-o la stânga, era seară şi strada era doar puţin luminată, eu continuam să zâmbesc forţat şi să mă gândesc la viteza anumitor acte şi la semnificaţia lor ascunsă, eu continuam să zâmbesc forţat şi să interpretez anumite gesturi şi fapte.

tumblr_mtr7f9i79s1rfltouo3_500

Când mi-am întâlnit soţul aş fi vrut să-i spun şi lui, să-i dau cumva de înţeles “cum că”,  să-l opresc de la anumite gafe de începători “într-ale” – eram pe vremea aceea nişte “inocenţi puri şi nescoși în lume”“lucrurile de genul” le auzisem doar în cărţi – aş fi vrut să-i fac un “psst, atenţie la faţa lungă când vei afla că” , n-a fost să fie fix cum aş fi vrut eu să fie, n-am putut să-i spun eu, a tras singur concluzia din conversaţii, n-a lungit faţa şi asta mi-a luat o piatră de pe inima, m-a întrebat doar – serios sau nu nici acum nu ştiu – “şi e colega ta de birou”?

Aveam un birou de două persoane pe vremea aceea. Puțin, doar puțin înghesuit.

Da, Helene a fost colega şi confidenta mea timp de cinci ani buni, ne-a legat o prietenie care mai durează şi azi, ea din Canada, eu din Franţa. Ne-am văzut de curând la o bere, eu cu soţul, ea cu poveştile ei, autentice lecţii de viaţă, “ex-“uri abandonate, “actuale” în căutarea împlinirii.

Am fost la “muncă” singura “care ştia că” ani buni de zile , vreo trei sau patru, nu mai spusese la nimeni şi asta mă mirase. Când a fost să se afle, colegii ne-au întâmpinat cu glume ciudate, purtam în ziua aceea un tricou gri cu un fluturaș roz, involuntar, mergeam spre imprimantă şi mă simţeam privită cu interes, mă întrebam mereu de ce, îi întrebam şi pe alţii de ce, nu-mi răspundeau direct, doar un zâmbet tâmp şi o privire “din acelea ce spune totul”. Mi-a spus Helene undeva spre ora cinci “ştii, azi le-am spus şi lor”.

Aceasta a fost genul acela de întâmplări care marchează o viaţă “încă un salt în evoluţie”, genul acela de întâmplari neprevăzute, ieşite din comun, menite de a schimba “comunul de până acum“, o prejudecată mai puţin, lumea văzută dintr- perspectivă diferită, noi şi alţii, poate diferiţi, poate altfel, dar tocmai de aceea.

Pe Daniela o găsiți și aici.

Citiţi şi

Nu ești cea mai grozavă soție, ești călăul meu

Dacă azi ar fi ultima zi a vieţii mele, aş vrea să fac ceea ce voi face azi?

17 descoperiri la 39 de ani și 364 de zile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,213 views

Your tuppence

  1. Abisurile / 13 June 2015 16:01

    Venită din “fundul epocii de aur” pe vremea aceea a fost un “eveniment” . Acum sună pueril, dar trebuia să fie o dată şi odată. Avem atâtea de învatat …

    Thumb up 2 Thumb down 4
    Reply
  2. Ioana / 13 June 2015 15:54

    Interesant. Chiar foarte interesant. Eu n-am întâlnit niciodată o lesbiană în carne și oase sau poate că da, dar nu am știut. Când va fi să fie, sper să fiu în stare să nu mă holbez ca oaia ta 🙂
    Glumesc, desigur.

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
    • Simone / 14 June 2015 15:19

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 10
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro