Vreau să divorțez. Nu contează de ce.

Ioana Duda

8 December 2014

Ioana DudaPe Khulood am întâlnit-o, așa cum e și normal, când aveam mai multă nevoie de un astfel de om în viața mea. Nici acum nu știu sigur câți ani are. În jur de 50. Dar dacă o privești în ochi, ai spune că timpul s-a oprit în loc, în ea, undeva pe la 20 de ani.

Cu un trup de adolescentă neliniștită, mâini mici și frumoase, ochi negri, sclipind de inteligență și curiozitate, mignonă, de îți vine să o urci pe umeri, ca să privească și ea lumea în ochi, Khulood mi-a adus aminte că în viață poți pierde tot, dar atâta timp cât nu te pierzi pe tine oricând o poți lua de la capăt.

Refugiată din Irak, într-o noapte a trebuit să lase tot și să plece. Familie, prieteni, casă. Știți câte amintiri poți pune într-o valiză când trebuie să fugi din casa și țara ta? Niciuna. Iei strictul necesar și te cari. Privești în jur, fotografiezi cu sufletul tot ce poți, dai un save și gata. Încetezi să îți mai pui întrebări, să te gândești la cei care rămân sau la ceea ce te așteaptă. Nici nu știu dacă tu alegi sau sufletul se blochează pentru a putea supraviețui.

A ajuns în centrul pentru refugiați din Timișoara noaptea, pe la patru. ”Ce ai simțit când ai ajuns aici?”, am întrebat-o. ”Nimic. Nu puteam să simt. Trebuia să trăiesc. În momentul acela trebuia doar să supraviețuiesc. Toți ceilalți erau agitați, nervoși. Eu am întrebat unde e patul meu. Mi-au arătat o cameră. Înăuntru erau mai multe paturi. Mi-am ales unul, am deschis dulapul, l-am curățat și am început să despachetez. Apoi m-am pus să îmi fac exercițiile. Nu renunț la exercițiile mele, orice s-ar întâmpla”. Și râde. Ca un copil care a făcut o prostie, dar știe că nu va fi pedepsit.

reborn

O antrenase viața înainte. Războiul, bombardamentele, posibilitatea de a muri în orice clipă. Cu toate astea nu i-a trecut vreun moment prin cap să nu se îngrijească, să nu își facă exercițiile sau să renunțe la tabieturi: rugăciunile, plimbarea și lectura zilnică.

Pe soțul său l-a cunoscut printr-o prietenă comună. El trăia de ani buni în State. S-au îndrăgostit de cum s-au văzut. Au petrecut două săptămâni minunate, după care el a trebuit să se întoarcă în America, promițându-i că o va chema și pe ea. Au urmat vreo șase luni în care se auzeau des la telefon. Apoi apelurile au început să se rărească. Până când au încetat. Și după alte cîteva luni Khulood a fost contactată de un avocat, care i-a spus că soțul ei vrea să divorțeze. I-a căzut cerul în cap. A încercat de nenumărate ori să dea de el pentru a afla ce s-a întâmplat: ”Nu voiam să îl conving de nimic. Dar nu putea trăi cu dubiul acela. Voiam să știu ce s-a întâmplat. Atâta tot”. Într-un final i-a răspuns la telefon. Conversația a fost succintă: ”Eu vreau să divorțez. Nu contează de ce”, atât i-a spus. Și în acel moment Khulood a înțeles că ori își trăiește mai departe viața, ori devine o stafie vie. Și a ales viața.

Am cunoscut-o la Mall, la cafenea, printr-o prietenă comună. A fost una dintre acele întâlniri care îți schimbă viața. Avea o pălărie cu boruri largi, o rochie modestă, înflorată și sandale joase, cu barete. Manichiură și pedichiură impecabile. Părul negru, tăciune și creț, din acela pe care îl vrei și tu, oricât de minunată ar fi podoaba ta capilară. Am privit-o în ochi și am știu amândouă că trebuia să ne înâlnim. Sufletele noastre au început să vorbească înainte ca noi două să scoatem vreo vorbă. Am îmbrățisat-o cu toată iubirea ființei mele.

În momentul în care am vazut-o pe Khulood am înțeles câtă putere și poftă de a merge mai departe are viața. Cât de adânc prinde rădăcini în sufletul nostru. Și, cu cât e mai greu, cu atât mai tare se înverșunează și luptă. Atunci am iubit-o pe a mea. Pentru toate câte mi le-a dat. Și i-am cerut iertare pentru că am hulit-o. Am ascultat-o pe Khulood și am înțeles cât de blândă era viața mea. I-am zâmbit și i-am mulțumit. Ei și vieții mele.

La ultima întâlnire, Khulood mi-a adus o plantă cu două capete. Și mi-a spus: ”Vezi? Cele două vârfuri cresc în direcții diferite. Dar au un trunchi comun. Așa suntem și noi două. Mergem fiecare pe drumul nostru de acum încolo, dar va fi mereu ceva ce ne leagă”.

E fericită acum. A obținut azil în State, acolo unde se află sora ei. S-a dus la școală, deși vorbește impecabil engleza, pentru a se acomoda mai bine. Pentru a-și face prieteni și cunoștințe. Vrea să își deschidă o croitorie. Și va reuși.

Morala? Când viața vă lovește în moalele capului, voi să îi zâmbiți, să îi mulțumiți și cel mai important, să continuați să vă faceți exercițiile. Ca data viitoare să vă găsească pregătite și mult mai puternice.

Pe Ioana o găsiți toată aici.



Citiţi şi

Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Singură, dar liniştită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
34,128 views

Your tuppence

  1. lizzy t. / 17 January 2015 19:02

    nu e fericire. e serenitate. dar trebuia sa stii s-o vezi.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Camelia / 18 December 2014 14:30

    Minunat! Aceasta lectura scurta a venit,pentru mine,la momentul potrivit.Multumesc!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. celi / 10 December 2014 8:25

    Da, cu adevarat o poveste de impartasit! Multumesc pentru doza de optimism!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. cat / 9 December 2014 14:51

    mi-am incarcat bateriile.multumesc.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro