Exclusivitate: Ștefan Iordache, interviu găsit în iarbă

Cătălin Bădulescu

24 July 2013

Era prin 2001 și pe atunci eram producătorul segmentului Main Guest al emisiunii Noaptea, târziu cu Mircea Badea. Şi cu Oreste. Una dintre emisiunile cu cel mai bun rating a fost cea care l-a avut ca invitat pe Ştefan Iordache (de la minutul 12:40). Interviul cu el, baza documentară a dialogului TV, mi-a prilejuit bucurii de reporter şi afinităţi de suflet. Trebuia să dureze cîteva ore, cu tot cu drum. Am stat la Gruiu o zi şi o noapte… Adaptat presei scrise, citiţi acum în exclusivitate pentru catchy.ro unul dintre ultimele interviuri ale celui mai iubit dintre actorii pământeni.

 Pădure şi lac. Pământ reavăn de sete duhnind a roua broaştelor slobode. Undeva, la 30 de kilometri de Bucureşti, casă şi acasă în stil românesc până la contopire. Paşi apăsaţi la marginea gardului. Scârţâit de poartă care miroase a scenă. Actorul a ieşit în stradă. Laviţă, cerdac, coniac şi cafele. Un cocktail de pus la rană pentru a discuta discuţii de dragul discuţiei. Cum cu cine?! Cu Barymoore Iordache, unu Ştefan a lu’ regele ăla, al III-lea… Primele vorbe: “Să nu dea mama dracu’ să îmi zici maestre! Şi ce te miri aşa?!”

C.B. Cum să nu mă mir, Măria Ta? Că nu te găseşte omul prin Bucureşti?! Ştii cât am făcut până aici?

Ş.I. Două ore, mie-mi spui?! Pentru 30 de kilometri. Supraviețuiesc prin Bucureşti doar când am spectacol. Restul timpului mi-l petrec în casa de la ţară, unde dorm cu furca la capul patului, trei mâţe negre şi cu pistolul pe măsuţă. Motanul Şef e Caşcarache.

C.B. De ce?!

Ş.I. Mi-e frică de hoţi. Căsuţa asta am cumpărat-o pe vremea când un actor mai putea trăi numai din arta sa. Am luat-o cu banii de la “Glissando”. Ştii cât a costat? 40.000 de lei, mai bine de juma’ de Dacie.

C.B. Vă oferă bucurii simple? Care ar fi ultima?

Ş.I. Primirea titlului de “cetăţean de onoare al oraşului Calafat”, locul de baştină al părinţilor mei. Acolo mi-am petrecut copilăria şi mi-a plăcut să privesc oamenii în albul ochiului lor. Sunt atâtea tipuri de personaje acolo, că nu mi-ar ajunge o viaţă să le joc pe toate.

C.B. Există un spirit ludic. Ce se întâmplă în acea parte absolut năucitoare a Olteniei de la Dunăre? Amza Pellea nu a ieşit din neant. Se află un filon dezgropat al profesiunii actoriceşti?

Ş.I. Este un spirit aparte al oamenilor din sudul Olteniei, sunt mai poznaşi, mai jucăuşi. Numai acolo există obiceiul ca oamenii să-şi facă pomana în timpul vieţii. Soţul şi soţia îşi fac colaci, merg la biserică unde se citesc stâlpii şi toate cele de înmormântare. Ei stau ca şi cum ar fi morţi, cu capul spre altar, trişti, în timp ce ceilalţi oameni din biserică mor de râs. Se merge la cimitir, li se face veşnica pomenire, apoi se merge acasă unde se încinge cheful. La “pomana” mătuşii mele am adus şi lăutari … Este un circ în toată regula : “Bă, fir-ai al dracu’, cum erai tu de curvar, de beţiv…”

C.B. Nu prea aduce a destin fatalist, aşa-i?

Ş.I. Ete p…(beep). Sunt revoltat de faptul că toată lumea îşi plânge de milă, dar nu face nimic. De aceea nu îmi place “Mioriţa”, nu sunt de acord că ce ţi-e scris în frunte e pus!

C.B. Primele tipuri umane le-aţi întâlnit la Calafat. Ele v-au dat cu streche de gong?

Ş.I. Ha, ha, ha! Bună, domnule, bună! Nu numai. A mai fost şi norocul de a copilări în fundul Rahovei. M-am format în cartier, am acumulat tipuri şi caractere umane, până la 16 ani am fost un fel de… băiat de băiat. Am jucat barbut, ştiu cum se măsluieşte zarul cu argint viu. Ştiu si “para îndărat”, “para coadă”, mai puţin “alba-neagra”. L-am cunoscut pe celebrul personaj “Mafoame”, care a trăit în Rahova, nu în Cuţarida, cum a scris Eugen Barbu. “Mafoame” era un adevărat crai de mahala, umbla cu aghiotanţi şi comanda vinul “la metru”… Fane Spoitoru seamănă ca alură… Cu o asemenea zestre pitorească de personaje, când am iesit din mahala şi am dat la Institut a fost ca un galop de sănătate. Desigur, apoi m-au format profesorii, marii profesori de teatru ai României.

C.B. Când aţi ieşit prima oară din cartier? Pe Corso, să zicem?

Ş.I. Pe la 16 ani. Am hălăduit pe bulevarde făcând bişniţă cu bilete de cinematograf. Poate a fost o predestinare. Culmea destinului: primul meu film, “Străinul” a rulat şi la cinematograful unde am vândut bilete la negru…

C.B. Ştiu că nu vă plac clişeele vebale, nici locurile comune. Totuşi, sunteţi considerat un profesionist de clasă. C – classe, Lux – classe. Pot să fiu banal? Ce reprezintă pentru dumneavoastră meseria de actor?

Ş.I. Scena nu poate fi decât un templu, actul artistic este sacru. Nu joci pentru tine, joci pentru Marele Anonim, spectatorul. El este cel care îşi rupe de la gură pentru a veni la teatru. Lui trebuie să i te oferi cu totul.

C.B. Să înţeleg, din seriozitatea cu care vorbiţi despre teatru, că nu vă plac farsele, tradiţionalele farse, pe scenă, între colegi?

Ş.I. Categoric, nu! Sunt un tip deschis, cu umor, dar nu îmi bat joc de colegi şi profesie. Nu am făcut farse şi nici nu mi s-au făcut. A fost doar o tentativă care putea să-mi fie fatală. După ce se termina piesa “Bună seara, domnule Wilde”, mi se dădea un pahar cu apă pe care îl beam dintr-o suflare. Odată mi-au pus votcă, noroc că mirosul meu de băutor m-a avertizat la timp, altfel, dupa efortul acela groaznic, aş fi murit pe loc.

C.B. Care a fost cel mai greu rol?

Ş.I. Richard al III-lea, la Teatrul Mic. Am jucat cu Salvarea la poartă, slăbeam zece kilograme la fiecare spectacol!

C.B. Aţi făcut compromisuri în carieră?

Ș.I. Nu! Am refuzat să recit poezii pentru Ceauşescu şi nu mi s-a întâmplat absolut nimic! Cei care au făut-o au avut doar avantaje materiale.

C.B. Ce este cu Lolita?

Ş.I. Ce să fie, e totul bine mersi. Un spectacol superb în regia Cătalinei Buzoianu care se joacă tot la Teatrul Mic, cu casa închisă.

C.B. Care vă este actualul statut profesional?

ŞI. De pensionar la cerere de la 57 de ani. Acum am 62.

C.B. Este vârsta memoriilor …

Ş.I. Mda, cartea este în lucru, la mine în cap, dar nu am găsit scriitorul.

C.B. În afară de scriitor, ce nu mai aveţi?

Ş.I. Nici un costum personal de haine de lux. Şi nici urmaşi…

C.B. Doare?

Ş.I. Al dracu’!

C.B. Care mai este relaţia cu cei de la Calafat?

Ş.I. Specifică. Când a ajuns filmul “Străinul”acolo, rudele s-au aşezat în rândul I, ca să mă vadă mai bine… Mi-au dat telefon şi m-au înjurat: “Fi-ţi-ar filmu’ al dracu’, că ne-a înţepenit gâtu’ două serii!”

C.B. Ce credeţi că aţi fost într-o altă viaţă?

Ş.I. Pisică! Bei o bere?

C.B. Beau!

Ş.I. Perfect ! Dă cheile de la maşină !

C.B. De ce?

Ş.I. Las’ că vezi tu !

Şi am văzut…



Citiţi şi

Cum este viața?

Tot ce nu știai despre actorul Mihai Călin

Cum am ajuns să-l am drept model pe Sylvester Stallone

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,984 views

Your tuppence

  1. Creveţi cu vin şi amor | Catchy / 17 October 2013 20:00

    […] şi cu minte, rea si bună, dulce şi sărată. Respiraţia îi mirosea a migdale şi a alune de pădure, a porumb copt într-o zi ploioasă de vară şi a struguri proaspăt zdrobiţi de bunicul meu […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Simone / 29 July 2013 15:13

    hahahaa, super tare..o gura de aer proaspat intradevar!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro