Există o altă femeie în viața mea…

Laura Câlțea

31 July 2014

Laura CâlțeaCine suntem noi? Cine sunt cei pe care-i iubim? Putem cunoaște cu adevărat pe cineva? Ne putem cunoaște măcar pe noi înșine? Cât de mult ne autoamăgim când iubim? Întrebările astea nu ni le punem niciodată atunci când totul merge bine. Ni le punem tot timpul prea târziu.

La 44 de ani, după 22 de ani de căsnicie, Monique, protagonista nuvelei Femeia sfâșiată de Simone de Beauvoir, aude cuvintele pe care nici o soție nu vrea să le audă vreodată: „Există o altă femeie în viața mea…”. Șoc, mirare, dezamăgire, stupoare, revoltă, deznădejde, resemnare… timp de șapte luni cât ține relatarea din jurnalul ei, Monique trece prin toate stările posibile. Viața casnică și liniștită de până atunci îi este dată complet peste cap și ea se trezește în imposibilitatea de a face față unei situații pe care o cunoștea doar din experiențele altora.

După ce descoperă că nu mai știe cine este omul căruia i-a dedicat toată viața, își dă seama că nu mai știe nici cine este ea. Obișnuită să se vadă ca soție și mamă model, nu se poate defini în lipsa acestor roluri. Una dintre fete s-a măritat, alta duce o viață independentă peste ocean, iar soțul său are o existență paralelă cu o altă femeie. „Cine sunt eu?” „Cum mă văd oamenii pe mine?”…

Ce e mai greu de suportat când afli că celălalt te înșală? Intimitatea furată: gesturi mici și insignifiante care credeai că-ți aparțin (fața mototolită de somn, dimineața devreme), complicitatea unui zâmbet, pasiunile comune, confidențele… După imposibilitatea de a concepe rutina unui cuplu din care tu nu mai faci parte, urmează întrebările fără răspuns. De ce ea? Ce îi oferă ea și eu nu pot? E mai frumoasă, e mai inteligentă, e mai bună la pat? Unde a dispărut omul pe care îl cunoșteam și pe care îl iubeam? Alături de ea e același om pe care l-am iubit și care m-a iubit sau e un altul? Întrebări peste întrebări, vinovății tardive și încercări zadarnice de a găsi un sens, un vinovat, o salvare, o cale de ieșire. Inutil, însă, pentru că la ora despărțirilor „misterul masculin” se dovedește a fi „mult mai impenetrabil decât misterul feminin”. Și, oricât ne-am chinui, „nu înțelegem niciodată iubirile celorlalți”.

beauvoir

Inițial, Femeia sfâșiată mi s-a părut cea mai puțin actuală din cele trei nuvele ale volumului. Înșelată, umilită, părăsită, Monique nu poate face nimic nici pentru a-și salva căsnicia, nici pentru a ieși din situația asta. Pe măsură ce dădeam paginile eram tot mai exasperată văzând-o cum se cufunda în depresie și disperare și mă gândeam: asta se putea întâmpla femeilor din anii ’60, nu se mai poate întâmpla femeilor de acum. Femeile de azi sunt mult mai independente, mult mai sigure pe ele, mult mai puternice, nu mai au nevoie de un bărbat alături care să le definească, nu-și mai sacrifică cariera și pasiunile și nu se mai pun mereu pe ultimul loc. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că mă înșel și că nuvela asta a rămas la fel de actuală ca și acum 50 de ani.

De ce oare se simt femeile îndatorate să se sacrifice pentru binele celor pe care-i iubesc? De ce a considerat Monique de la sine înțeles că ea trebuie să-și sacrifice cariera pentru a fi la dispoziția familiei sale? Ne face iubirea mai altruiste și mai puțin individualiste? În timp ce societatea consideră normal dreptul bărbatului de a experimenta, de a se plictisi, de a se întinde mai mult decât îi este plapuma, este fericirea familiei suficientă pentru fericirea femeii? Toți prietenii lui Monique (bărbați și femei deopotrivă) încearcă să o convingă că e de prost-gust să se scandalizeze pentru o aventură. O fidelitate de 14 ani e, oricum, o chestie excepțională.

Aflată în imposibilitatea de a se mai defini ca soție și ca mamă (întrucât fetele ei nu mai au nevoie de ea, fiind deja mature), ce îi rămâne lui Monique? Nimic. Efectiv, nimic. Timpul a trecut, ea l-a lăsat să treacă, crezându-se la adăpost, pentru a descoperi a fost înșelată. Însă a fost înșelată Monique? Sau s-a lăsat înșelată? Frânturi din vechi dialoguri, certuri îngropate, cuvinte spuse la mânie, tăceri uitate, la o analiză atentă Monique descoperă cu câtă sârguință a preferat să uite ce nu i-a convenit. În singurătate, forțându-se să dezgroape amintirile frumoase ale iubirii lor, își dă seama că nu găsește nici o imagine, nici o emoție care să nu fie mai veche de 10 ani. 10 ani în care nu a realizat că ceva s-a schimbat în viața ei, că bărbatul de lângă ea, treptat, s-a îndepărtat…

E greu s-o condamni pe Monique pentru vina de a crede în iubirea ei, de a vrea o familie fericită și o viață liniștită. Dar, în final, e greu să-l condamni și pe soțul ei, Maurice, pentru nefericirea pe care i-o provoacă. Pentru că, deși a mințit-o atâta timp, el a încurajat-o să-și găsească o ocupație, să-și facă o carieră, să găsească și alte preocupări în afara celor domestice. Toate propunerile lui s-au lovit, însă, de opoziția lui Monique. Iar aceste alegeri, această complacere în zona de confort pe care i-o dădea viața familială, se întorc, în cele din urmă, împotriva ei. Și cred că asta e lecția subtilă pe care Simone de Beauvoir a vrut s-o transmită cititoarelor ei.

Pedepsindu-și personajul, scriitoarea avertizează asupra pericolelor ce se ascund în spatele renunțărilor, ale sacrificiilor care credem că ne transformă în mame mai bune, în soții mai bune, în femei mai bune… Nu o să fim mai bune și nu o să ne fie niciodată mai bine atâta timp cât o să ne lăsăm convinse (de societate, de soți, de noi înșine) că trebuie să punem fericirea noastră pe ultimul loc. Poate să sune dur ce spun acum, dar ăsta nu este egoism, este, de fapt, o formă de altruism. Pentru că atâta timp cât ne permitem să fim noi însene, să ne afirmăm individualitatea, să ne construim o identitate care să nu se sprijine imaginea pe care o au ceilalți despre noi, o să putem fi și bune și fericite și să-i facem și pe ceilalți fericiți.

Beauvoir - Femeia sfasiata

Excelent scrisă, cu treceri de la o stare la alta foarte bine dozate, nuvela lui Simone de Beauvoir lasă să se întrevadă, printre rânduri, o dublă trădare. Transformată într-un ciudat și irespirabil menage à trois, criza căsniciei sale se transformă, pentru Monique, într-o criză identitară: descoperă că tot ceea ce știa despre ea însăși și despre viața ei a fost clădit pe fundația șubredă și înșelătoare a cuvintelor. „Te iubesc, te iubesc numai pe tine”… „Dacă m-ai înșela, m-aș omorî”… Dar cuvintele se schimbă și ele, odată cu timpul… Ce ne mai rămâne când cuvintele devin doar vorbe-n vânt? Trădarea lui Maurice este însoțită de încă una, mai subtilă, mai greu de identificat, mai greu de controlat: trădarea cuvintelor. Cuvintele care au spus adevărul se transformă în cuvinte care au înșelat („Te iubesc, te iubesc numai pe tine”). Cuvinte care mângâie, cuvinte care taie, cuvinte care spun adevărul, cuvinte care înșală. Mereu sunt aceleași cuvinte, dar suntem noi mereu aceiași? Cine se schimbă: cuvintele sau oamenii?

Simone de Beauvoir, Femeia sfâșiată (nuvele), Ed. Humanitas Fiction, 2014, trad. Anca Milu-Vaidesegan, colecția „Raftul Denisei”

Pe Laura o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Ah, dacă am putea…

A fi sau a nu fi parte din aventură

Singură, dar liniştită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
21,132 views

Your tuppence

  1. maya / 12 February 2015 1:00

    Se schimba oamenii. Un om care ti-a spus ca te iubeste acum 15-20 de ani, spunea adevarul pentru acel moment. Nimeni nu poate garanta ca va iubi la fel peste ani. Nu e nimeni de condamnat, ce e de condamnat in schimb e lasitatea de a insela, de a nu-l atentionat din timp pe cel care ti-a fost alaturi o viata, pe cel cu care ai facut copii. Femeile cand devin mame isi sacrifica propria fericire si eu cred ca e un curs firesc, pana la un anumit punct. Ar fi frumos ca mamele sa poata sa se gandeasca si la propria fericire, la ceea ce le defineste, sa nu-si piarda identitatea de femei, in favoarea identitatii de mame, dar de cele mai multe ori asta se intampla inconstient si asa trec ani pana ca ele sa-si dea seama, si in general isi dau seama atunci cand lumea le este rasturnata de o astfel de situatie.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 20 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro