Fac 18 ani

anamaria claudia sitaruFac 18 ani, 18, un număr magic, zic ei, cifre alese din matematicile romane. O poartă între “eu-l copil” și “eu-l femeie”. Să fie oare așa?

Tare m-aș mira sub clar de lună, pe jumătate luminată de raze îmbrâncite ale soarelui, să văd, cum eu mă metamorfozez într-o Ană stilată, neprăfuită, așa cochet aranjată, într-o Ană ce trage cu dinții de-un vis sicatizat de dureri toracale și lichid cefalorahidian inundând foițele sensibile ale minții, o Ană-n sclipiri de oglinzi argintate, dar nu oxidată de reactivi chimici, o Ană ce așteaptă-n gară trenul facultății, dar încă se lucrează cu fier brut la șine. Mai e un kilometru de parcurs. Îl pot străbate și pe jos, că-i mai sigur decât s-aștept cu biletul în mână. Am să-l pierd ca Goe, dar nu din simplă ambiție prostească, ci din cauza speranțelor ce le adun de pe jos. Să nu cumva s-arunc ceva la supărare. Ana asta de acum e gata să sară într-o prăpastie deloc abruptă, dar luminată de-un foc cu limbi ce-mi gâdilă nervos corpusculii Meissner și cei mai vechi ale lui P. Împlinesc 18 ani, dar nu știu cum sau când m-am târât, am mers, am alergat prin ei. Cum s-au strecurat ele, luna și soarele, în sacul meu cu vise târzii umplute cu puful de la perne? De câte ori a bătut inima-n închisoarea sternală și costală ca să-mi dea elixir curat în vene, să pot clădi un palat mic, nu de cleștar ca-n basmele bunicilor, ci de vise împlinite, sau cel puțin un sfert din ele.

femeie gară

O fată-n drum cu colb al anilor copilărești și cu flori, ale căror frunzulițe abia de convertesc CO2 prin fotosinteză. Atâta soare o fi în sufletul meu?! Merg pe-un drum presărat de ambiții medicale, cu o carte-n mâna stângă, cu dreapta încerc s-adun pietricele informative să pot împle golurile din pavaj. De unde atâția bani de infrastructuri? De unde atâta oseină-n oase?

Ce aș face eu în noapte la răscruce? N-o fi ca la revelion, să stai cu paharu’ de șampanie-n mână, încercând să-ți aduci aminte promisiunile deșarte că va fi un an mai bun. Nu țin cont de ele; mintea-i lung răvășită de foiletoane scolărești și ambiții doctorești. Ce să fie mai mult de un suflu puternic din tot volumul curent și de rezervă în noaptea luminată-n candele mici și colorate, în număr de 18, și încă-un pic de O2 rămas pentru dorința a mai mare: da’ pe aia n-o zic, să nu mi-o deoache cineva. Deochiată sau nu, de dorința asta țin cum ține-un copil mic de fusta mamei când se sperie de-un “nea Nicalai” venit la furat de copii. Nicalai ăsta-i de fapt o frică a mea metamorfozată, frica de dezamăgire și tristeți. Trec prin ele, dar cu un zâmbet pus la colț de buze, acolo unde se întâlnesc oceanele planetei. Și nu-s o cenușăreasă cu pantoful lăsat pe scări la orele douăsprezece ale nopții, dar nici o fată cu privirea-n pământ și temerile-n spate. Sunt o Ană, lugojană, blandiană, care trece dincolo de evaziuni romantice și copilărești, dincolo de-un tărâm lăsat în raze de soare tomnatice. O Ană veche de 18 ani care are planuri mari pentru a ei ață cusută de frici și curaj încă nedescoperit. La mulți ani mie, copilului de azi şi domnişoarei de mâine intrată în adevărata “societate” feminizată, puţin abstractizată.

Citiţi şi

V-ați întrebat cum e viața femeilor care dau sfaturi?

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Îmi place femeia care….

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
919 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro