Face și tace

Mihai Dobrovolschi

19 September 2012

Ea își dezlipește încet, ca niște plasturi, ochii de pe pielea colorată a viselor. E întuneric în dormitor, doar umbrele sunt dâre de lumină, ca cea de dincolo, unde el își strânge nodul la cravata albastră. E dimineață, ca de-atâtea ori. Prin crăpătura ușii, care acum e a ei, îi spune două cuvinte, șoptit, privind la piciorul lung cu piele netedă care îi iese din plapuma de puf și pe care o să-l mai vadă de câteva ori când traficul îl va plictisi.

El ajunge la clădirea de birouri și își vede, din nou, colegele cochete, în fuste strânse pe coapse întinse. În oglinda laterală a liftului privește distrat decolteul chic și mărinimos, oferit ca o tentație otrăvită prin cămașa albă, deschisă răcoros. Se așază la birou, își deschide laptop-ul și caută agitat mesageria. Cu siguranță i-a scris.

Ea își face curaj și iese de sub plapumă. Alunecă leneșă spre oglindă și își cercetează pielea, întinzându-și singură și celălalt obraz. Iese din duș și se uită din nou la corpul ei frumos dar nu perfect, dintr-o parte, ridicându-se pe vârfuri. Se îmbracă în marja ei de mreje, arătând piele puțină dar indicând prin pliuri și culori zonele ei fatale, unirea tandră a sânilor într-o linie a vieții și rotunjimea fundului, evidentă sub inul subțire al pantalonului. Își aplică machiajul vag, incert și rujul ca un sânge cald.

Îi scrisese. Nu era foarte important pentru el, dar ar fi fost dacă nu îi scria. Îi răspunde și se deschide fereastra de mesaje instant. Din când în când, îi scrie adevărul, că are un pic de treabă. Apoi revine cu o glumă. Și ea face la fel. La prânz urcă la restaurant cu doi colegi. Se uită toți trei când trece soția patronului, un pic ruptă de realitate cu părul ei tapat, dar cu nisșe forme purtate vulgar de natural. Rochia scurtă, de școlăriță, contrastează inevitabil cu picioarele ei puternice și frumoase, iar sânii, prea grei pentru orice bustieră, trădează obiceiul zilnic de-a se răsfăța la spa.

Ea simte toate privirile. E ca o numărătoare inconștientă, zilnică, totală, un recensământ al dorințelor de care are nevoie. Simte între sâni privirea din mașina de teren, simte cum privirea studentului care o urma îi ridică fesele. Simte jegoșii care s-au oprit din lucru. Simte pofta vânzătorului amabil care își ascunde frica de soție în spatele unui aer patern. Ajunge la întâlnire. Se distrează, privirea celor doi cade în decolteul ei ca cea a sugarilor în somn. Își retrage pieptul cu un centimentru când își aduce aminte ca e și colega ei acolo. Îi simte și ei invidia și știe cât de periculoasă poate fi. Apoi îi simte în ceafă răsuflarea bărbatului interesant pe care-l văzuse cu coada ochiului alegând în ultimul moment casa la care ea era ultima la rând. Se lasă pătrunsă de intimitatea asta fugară pe care o împărțeau , cu siguranță, amândoi. Poate o să-i zâmbească la plecare.

El scrie râzând. Îl face să se simtă bine. Îi poate spune orice. Oare a greșit când s-a căsătorit? Acasă nu vorbesc deloc. Dar cu ea, parcă își termină propozițiile. Parcă dă importanță exact aceluiași sens al fiecărui cuvânt. Cu ea e altfel. Își simte mintea liniștită după discuțiile cu ea, ca și cum ar fi făcut dragoste cu capul. Ca și cum i-ar fi aspirat cuvintele cu poftă, ca pe o sămânță. Ca și cum ar fertiliza spirit.

El ajunge acasă. Ea e deja acolo, de vreo oră, întinsă lejer pe canapea, uitându-se la al doilea sau al treilea sezon din cine știe ce serial. Îl salută zgomotos, cu veselie programată, lăsându-și însă corpul în aceeași abandonare, desfăcut ca o jucărie, într-o neglijență non-senzuală. El îi răspunde și îi privește tricoul pe care îl poartă și când e răcită, pantalonii pe care îi poartă și când șterge praful. Cât el se schimbă, ea îi pune felurite întrebări din bucătărie. Apoi, la masă, cât timp el mănâncă, îi povestește ce a pățit Maria. El o privește. I-ar plăcea să o aibă acum. Dar au făcut-o și ieri.

Ea îl privește. Se gândește că el nu-și dă seama cât de mult tace cu ea. Sigur nu tace în restul zilei, își dă seama după vocea aprinsă și tonică dacă îl sună la prânz. Vorbește doar pentru ceilalți. Nu-i spune.

El o privește. Se gândește că ea nu-și dă seama cât de puțin mai vrea să-i placă. Sigur place în restul zilei, își dă seama după bluza aproape transparentă și pantalonii de in, văzute în dormitor. Se gătește doar pentru ceilalți. Nu-i spune.

E noapte, ca de-atâtea ori, în atâtea bucătării.



Citiţi şi

Femeile bune trebuie luate de lângă idioții care nu le merită

Femeile din Palestina

Azi, acum, îți faci timp!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,418 views

Your tuppence

  1. CC / 24 September 2012 19:09

    daca as cunoaste personal autorul n-as putea sa-i spun ca textul acesta imi aminteste de cartile sandrei brown citite pe buda in anii 90. i-as spune ca e un text curat, visator, sensibil. dar cum nu-l cunosc personal imi permit luxul de a-mi spune parerea. e un text lipsit de personalitate, populat de fantome cliseistice, redundant pe alocuri, cu prea multe metafore pretentios-siropoase folosite pentru descrierea unor imprejurari absolut prozaice.
    nu zic, textele de genul acesta au cititorii lor, dar pentru a ajunge la altii, mai destepti decat ai lor ;), recomand cu caldura citirea si aprofundarea celor 8 sfaturi “magice”:
    http://www.huffingtonpost.com/2012/04/06/kurt-vonnegut-writing-tips_n_1408289.html

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Radu / 22 September 2012 23:03

    Uite si o bucatica de proza in care nu se aseaza autorul(ea) la persoana intii ca sa refuleze vreun of, sau sa stirneasca o polemica.
    Doar o radiografie a unei zile aparent banale, multiplicata pe citeva planuri care se restring in final la personajele principale. Personaje si locuri fara nume, lucru care da o senzatie de nedeterminare in spatiu si timp, si totusi ancorata in realitate.
    Imi aduce un iz de nuvela SF.
    Like !

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Mona / 21 September 2012 23:37

    Felicitari! Un inceput de text ce te prinde oarecum greu insa ceva te inseamna sa continui ca mai apoi sa descoperi …mult adevar.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. IO / 21 September 2012 12:04

    foarte frumos, foarte adevarat, dar foarte trist..

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Cristi-x / 20 September 2012 19:13

    E adevarat, textul demareaza destul de greutz dar pe masura ce citesti golurile se umplu si tabloul se contureaza relativ repede, pe final cred ca a iesit bine. Felicitari!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  6. Ade / 20 September 2012 17:14

    “Buna! Ce faci?”

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Ana / 20 September 2012 16:44

    Capcanele vietii…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. George / 20 September 2012 16:16

    Prea scurt, de fiecare data, sacadat. O fi vreun stil special…asta, insa nu e de mine…

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  9. Elena / 20 September 2012 13:41

    Momente de viață, subtil prezentate, mult adevăr,…. aș spune că definește etapa dinainte de “criză”/despărțire. Pe parcursul unei relații este foarte important să arăți că îți pasă de celălalt, dacă îți pasă 🙂 …. Dacă în viața celor doi ar apare un copil, acesta va deveni centrul atenției pentru cei doi și atunci altele vor fi prioritățile 🙂

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
  10. Radu Tenea / 20 September 2012 9:54

    Felicitari pentru scriitura!
    Recunosc, nu-l credeam in stare pe d-l Dobrovolschi de atata sensibilitate, de spirit de observatie si de har. Daca nu toata lumea care comenteaza a-nteles gandul autorului nu e o tragedie. Starea de moment a unui cititor depinde de prea multi factori.
    Mihai Dobrovolschi,esti o surpriza placuta.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply
  11. Anja / 20 September 2012 1:20

    Mie imi place… si inteleg. Doar ca ma dezamageste…stiam si eu si speram la mai mult. Speram ca altii sa-si fi dat seama ca exista viata dupa rutina, ca si mai multa viata asteapta sa se dezlantuie cu si mai mult efort, (ce-i drept!). Acum nu stiu daca se intelege :))

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  12. Gino / 20 September 2012 0:05

    Chinuit rau. N-am inteles nimic. Si nu, Dobro, asta nu e o calitate a prozei.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 7
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro