Facebook, noaptea minții!

Catchy

7 October 2017

Am cunoștințe pe care nu trebuie să le mai sun să le întreb ce fac, pentru că știu. Cum deschid facebook-ul, îmi sare-n ochi. Sunt triste și deprimate pentru că sunt singure. Și atunci îmi curg prin fața ochilor un șir nesfârșit de litanii nostalgico-romatico-siropoaso-tragicomice.

Poezele ticluite în mare taină, în nopțile nedormite de dorul și grija zburătorului care le-a tot ratat adresa în ultimul timp, poze sufocate… adică înecate în lacrimi, durere și suferință multă tare. Compătimesc singure, văduvite până și de like-urile indiferente, dar atât de tămăduitoare pentru ego-ul rănit.

Când sunt așa, mi-e frică să le deranjez. Nu cumva marea de tristețe și de nenorocire să se reverse dintr-odată asupra mea, într-o deznădăjduită încercare de a-mi cerși compasiunea. Și poate vreun contact-două-trei ale foștilor mei sau ale colegilor de serviciu sau poate ale unor prieteni din copilărie, la naiba, nu contează, ale oricui cu pantaloni, să le salveze odată din încleștarea lui „Vai ce singură sunt, păzea că mă prăvălesc cât e facebook-ul de mare de atâta suferință neînțeleasă”.

femeie imbratisare singuratate

Da’ și când se schimbă treaba – că s-au întâlnit aseară cu te miri cine în fața blocului și, fără să-și dea seama, s-a lăsat târât la ele în garsonieră – atunci să te ții, dintr-odată, statusuri ciripite.

Brusc, iese soarele, brusc lumea devine rai de rai, „feeling happy”, „feeling iubită în Militari”, „feeling unică, mulțumesc iubitul meu”, „feeling am descoperit iubirea adevărată ieri, după prânz”.

Atunci, avalanșa de nostalgii cunoaște o bruscă și binemeritată rebranduire și devine o inundație de inimioare și mesaje delicate, sensibile și dantelate, de-ți vine să țopăi amețit către granița facebook-ului și de-acolo să evadezi turbat de cap (de invidie, normal).

Și unde nu se pun fetele mele pe banda de alergat, și unde nu-mi schimbă înghețata de consolare cu ruccola de fericire, și unde nu-ți saltă toate organele de bucurie că au schimbat muzica de-nmormântare de fiecare zi cu acordurile lipicioase ale blues-urilor din secolul trecut, recte din tinerețe dumnealor. Și brusc devin experte în iubire și fericire, și-ți explică ele cum și ce să faci să fii așa de-nfloritoare ca ele, că doar nu degeaba și-au găsit ele dragostea cea mai adevărată la vârsta a… mă rog, nu contează a câta, ci că au făcut-o și tu stai ca proasta și bălești pe margine.

Și, colateral, devin experte în nutriție – odată cu primul și ultimul kilogram pierdut – în ciuda a multe aparate multifuncționale de fitness probate și pozate pe facebook, că poate așa slăbești și tu, naibii, odată, și nu te mai frustrează chiar atât de mult succesul lor nebun în viață.

Acum, ce să mai zic, nu mai zic nimic, dar întreb: de ce în toate aceste manifestări de plenitudine a unei vieți împlinite nu apare niciodată… vreun bărbat? În nicio poză, în niciun grup de prieteni, în nicio postare, nimic, nicăieri? Le-o fi rușine sau poate sunt doar… inventați?



Citiţi şi

Aia e de vină! L-a corupt, l-a stricat, s-a urcat cu totul pe el și l-a zăpăcit de cap

Nu trebuie să pozezi tot timpul în oaia roz, ca pe Facebook

Deşi te consideri o femeie inteligentă, eşti al naibii de proastă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,193 views

Your tuppence

  1. Anais / 11 October 2017 21:08

    Pari sa fii chiar mai frustrata decat ele…tu nici macar nu te semnezi

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro