Familia sufletului meu

Mira Mincă

8 July 2015

Mira MincăNu mi-a plăcut niciodată să merg la dentist şi la ginecolog. Aşa că ironia sorţii a făcut ca cel mai bun prieten al meu să fie nu doar dentist, ci chirurg orto-de-nuş-care-fel. Atât de bun încât nu i-am putut spune de mulţi ani decât ”frate-meu”, inclusiv în faţa părinţilor mei.

În urmă cu mai mulţi ani decât realizez că au trecut, l-am cunoscut într-o toamnă rece. Statistic, şansele de a ne fi întâlni sunt atât de mici încât singura explicaţie logică e ”destinul”.

El nu e din Bucureşti, nici măcar nu e din România şi venise atunci ca student la un curs de o săptămână. Eu nu trec pe la dentist decât dacă treaba e nasoală. Iar atunci nu era cine ştie ce brânză, doar un banal abces pe care, de când mă ştiu, l-am tratat cu o combinaţie între auto-tratament (scoaterea mecanică a infecţiei şi badijonări cu tinctură de propolis).

El a avut nevoie să ajungă nu mai ţin minte unde, iar mie, cea nou venită în Bucureşti mi-a fost mult mai comod să-l conduc acolo personal decât să-i explic. Avantajul acelor vremuri preistorice, nu existau nici internet mobil, nici gps-uri salvatoare.

Ba, dacă-mi aduc aminte, am făcut chiar schimb de adrese şi chiar ne-am scris scrisori până am reuşit să-mi fac un cont de email la facultate, ceea ce a uşurat comunicarea.

Şi timp de mulţi ani, a fost pentru mine combinaţia ideală între un genial frate mai mare şi cel mai bun prieten. Omul pe care l-am putut întreba orice tâmpenie care mi-a trecut prin cap şi care a avut răbdarea îngerească de a-mi răspunde onest şi elegant tuturor întrebărilor. Din orice domeniu.

A fost fericit pentru mine şi cu mine de fiecare dată când m-am îndrăgostit. De la el, marele absent, am primit cel mai frumos cadou de nuntă cu putinţă.

M-a felicitat cu ocazia ambelor divorţuri şi la fiecare relaţie eşuată a ridicat o cupă cu mine, deşi e cel mai familist om pe care-l cunosc. Nu mi-a reproşat vreodată nici ciudăţeniile, nici ceea ce pare nestatornicie pură din partea mea (este de fapt conştienţa faptului că perseverare diabolicum).

Marc Chagall

©Marc Chagall

Câteva coincidenţe ale vieţilor noastre:

– nunta părinţilor mei şi data lui de naştere sunt aceleaşi;

– simţim la fel aceeaşi muzică şi e singurul bărbat care a fost capabil să mă conducă perfect pe ringul de dans;

– soţia lui e cea mai ambiţioasă femeie în afară de mama pe care o cunosc şi mai şi seamănă fizic;

– e singurul om care a apreciat la justa valoare sosul Mirasco;

– fetiţa lui e născută într-una dintre cele mai importante zile ale poporului român.

La mulţi ani frate mai mare al sufletului meu!

La mulţi ani mama, la mulţi ani tata!

Iar la final, vă invit să ascultaţi o melodie lansată – după ştiinţa mea – în anul naşterii părinţilor mei dar care se află atât în topul preferinţelor mele cât şi ale fratelui sufletului meu.



Citiţi şi

Nu, n-o să rămân singură și cu zece pisici!

Fane

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,542 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro