Fără suprize, dacă se poate

Mihaela Baran

30 May 2015

Mihaela BaranAzi mă întorc puţin în timp, cam cu cincisprezece ani. Sunt tot cam ca acum şi sunt într-o poveste de iubire cu Alexandru, care, între timp, mi-a devenit unul dintre cei mai dragi prieteni.

Dar să rămânem acolo, în timp. Alexandru e un iubit nemaipomenit de calm şi înţelegător, eu sunt o iubită nemaipomenit de tembelă. Alex mă alintă ”Grasuțo”, nu pentru că aş fi, e alintul lui, nu mă bag şi mă bucur de el (acum, privind în urmă, cred că era vizionar sau ceva).

Ne respectăm ţicnelile (mai mult el pe ale mele), şi nu ne punem să facem lucruri care nu ne plac. El nu mă pune să plătesc facturi, eu nu-l pun să facă poze, urăşte pozele. Nu ştiu de ce, refuzam să-i cunosc părinţii (poate pentru că sunt semi-sociopată), deşi eram împreună de un an, deja.

Până într-o zi, când… Mă sună, şi-mi zice:

– Grasuțo, n-o să-ţi placă ce te rog, dar te rog.

– Asta e, să auzim.

– Uite, zice, nu pot pleca de la muncă şi vin aia de la cablu. Acasă e doar maică-mea cu bunica-mea. Le-am anunţat că te duci să te asiguri că-şi fac bine treaba ăia, că fetele nu se pricep.

Mă strâmb la capătul ăsta al firului, de zici că am băut o găleată de suc de lămâie, dar nu se vede prin telefon. N-am ce să fac. Dacă mă roagă, înseamnă că arde, aşa că…

– Bine, mă duc.

Râde blând, aşa cum râde mereu, şi cu vocea coborâtă îmi promite nişte chestii pe care nu pot să le redau aici. Râd şi eu, dar mai şui, şi întreb ca o idioată:

– Cum o recunosc pe maică-ta?

– Păi, o să fie în casă când ajungi, dacă nu cheamă câteva vecine, doar că să te deruteze pe tine.

– Mă rog, ea mă ştie?

– De unde naiba să te ştie, Grasuțo? Te aşteaptă, nu-ţi face griji. Nu aveţi cum să vă confundaţi.

Cam fără chef, mă îmbrac, iau un taxi şi plec. Aproape de casa lui, o sun pe maică-sa şi o rog să mă aştepte la poartă. Ajung. Femeia mă aştepta, de ziceai că sunt popa cu Boboteaza, aşa bucuroasă era.

mpgif

Mi s-a părut la un moment dat că s-a cam albit la faţă, dar am pus-o pe seama emoţiilor. Mama lui îmi arată casa, pentru că nu fusesem la ei niciodată.

Mă plictisesc repede şi întreb unde e camera lui Alex. Maică-sa mă invită în bucătărie, eu refuz. Vreau să mă aşez la un calculator, să mă joc. Mă-sa n-are încotro şi îmi arată camera. Exact cum mi-o imaginam, simplă, cameră de băiat, ordonată (de mă-sa, probabil).

Mă prăbuşesc pe fotoliul din faţa calculatorului, pregătită să mă joc şi să aştept oamenii de la cablu. Când îmi arunc ochii pe birou, să pic lată. O poză, mare, într-o ramă: Alex şi o domnişoară. Mă frec la ochi, e tot acolo. Ce naiba? Unu la mână, lui nu-i plac pozele, doi la mână, cine mama dracului e duduia asta?

Nu fac crize de gelozie, nu pentru că nu le simt, dar mi-e ruşine. Ipostaza de femeie geloasă mi se pare jenantă. De obicei întreb, cât de raţional pot, ce am de întrebat. Acum, însă, mă trec nişte frisoane, de zici că sunt în furou la Polul Nord.

Încerc să-mi păstrez o urmă de raţiune, şi-l sun pe Alex.

– Da, Grasuțo, au venit?

– Nu, zic, cine e domnişoara asta?

– Care domnişoară, mai e cineva în casă?

– Nu, nu, domnişoara din poză.

– Care poză ?

Simt cum încep să mă ia nervii de la cap şi să-mi pierd răbdarea.

– Poza de pe birou, Alex.

– N-am nicio poză pe birou.

– Bine, vorbim mai târziu, zic cu o voce joasă, pe care mi-o ştie bine. E vocea mea de ”e groasă”.

Maică-sa mă tot întreabă dacă mi-e foame, sete, dor de codru verde. Mi-e pe dracu’ să mă pieptene, asta mi-e. Rămân holbându-mă ca proasta la poză şi aşteptând oamenii de la cablu. Să fi trecut cam treizeci de minute şi aud voci în hol. Se deschide uşa la cameră, Alex.

– Grasuțo, eşti bine?

– Nu prea.

Vine lângă mine. E clar că nu e în apele lui, nici el. A simţit că sunt verde şi nu-i place să mă ştie aşa. Când ajunge lângă mine, vede poza, cu ramă, frumos. Nu sunt eu chiar Freud, dar îmi pare că e la fel de surprins ca mine.

Îmi spune că duduia e o colegă de la serviciu, poza e de la o petrecere a firmei şi că nici nu ştia că o mai are. Chiar pare sincer, când…

– Mamăăăăăăăăă??!! urlă Alex ca un bezmetic.

Maică-sa intră în camera, albă toată, cu capul în pământ, frângându-şi mâinile.

– Iertaţi-mă, iartă-mă Miki, am vrut să-ţi fac o surpriză.

Mă uit la ea, relativ interzisă. Asta da, surpriză. Putea, deasemenea, când nu eram atentă, să-mi dea cu vreun ciomag în cap sau să-mi înfigă un cuţit în inima. Recunosc, nu le-aş fi văzut venind.

Maică-sa explică în continuare:

– Nu ştia mama cum arăţi, şi am găsit o poză cu Alex şi cu fata asta. Am crezut că eşti tu, că lui nu-i plac pozele, mamă. Şi am vrut să vezi că te iubeşte şi că se gândeşte la tine. Am pus poza pe birou, ca să-ţi fac o surpriză.

Biata femeie, ştie că a sfeclit-o, dar a avut intenţii bune.

Alex se uită la mine, gata să moară de râs. Eu mă uit la maică-sa cu milă şi cu drag. Maică-sa se uită la noi ca un căţel bătut de soartă.

– Am vrut doar să crezi că te iubeşte, mamă!

– Păi, ştiu că mă iubeşte! mai apuc să zic, înainte să izbucnim toţi în cel mai descreierat râs cu putinţă.

Râdem că nişte oligofreni. Doar eu mă opresc o secundă, cât să o rog:

– Doamnă, vă rog, nu-mi mai faceţi surprize, că nu prea vă pricepeţi!

Pe Mihaela o găsiți toată aici

Citiţi şi

Nu te întoarce niciodată la locul „crimei”

Iubirea e atunci când…

La naiba cu iubirile imposibile!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,697 views

Your tuppence

  1. Lemac / 27 June 2015 13:51

    hahahhahaha! mai stiu eu pe cineva identica….nu mama! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro