Fața unui bătrân

Catchy

20 June 2017

Răsfoind facebook-ul, am întâlnit o imagine cu un om bătrân. Nu era frumos, deși bătrânețea poate fi frumoasă. Omul oferea privirii o imagine profundă. Sinceră să fiu, nu-mi opresc privirile pe fețe de oameni în vârstă, dar acesta ți se așeza, pur și simplu, în cale. Atât de expresiv! Gura nu se ghicea bine pe sub barba sură, crescută necontrolat, o barbă de un alb curat, fără întunericul unor fire rătăcite din tinerețe. Păcat. Gura ar fi putut sugera multe. De la o vârstă, felul în care ți-o așezi atunci când nu te privește nimeni, spune multe. Aici era imposibil. Fața omului era curată, deși brăzdată de riduri. Erau, totuși, plăcute, nu te supărau vizual. Dacă insistai cu privirea asupra lor, ceea ce eu am făcut, vedeai că fiecare are o poveste.

batran

Îmi închipui, de exemplu, că urma adâncă dintre sprâncene, una orizontală, își toarnă trecutul la gura sobei. Cu alte cuvinte, hotărârea cu care era trasată pe fruntea înaltă, poziția si colțul ei superior ușor înălțat, arătau o determinare resemnată, de om care lupta cu morile de vânt. Care le-a învârtit cu râvnă și speranță ani la rând, până când ceva s-a rupt. Și nu în el. Ci în soartă, i-a devenit potrivnică, s-a așezat de-a curmezișul pe fața lui și n-a mai vrut să plece. Pe obraji, cutele se adânceau iarăși, într-un fel surprinzător, erau multe, aglomerate, se grăbeau să-și divulge secretele celui care și-ar fi aplecat urechea la povestea lor. Ascundeau griji – fiecare cută cu grija ei -, era un om muncit de îndoieli, inteligent și puternic. De aceea nu era urât. Inteligența se vede și în riduri, dacă știi să le privești. Citeam încordare, era un efort neobișnuit să-și controleze urmele de pe față, îmi imaginam că se modificau de la o grijă la alta.

Dar ochii… ah! Curgea personalitatea din ei, o personalitate pregnantă, răsunătoare, de bătrân încă neînvins, care nu accepta șederea molcomă într-un șezlong, legănarea statică și lipsită de zbucium. Ochii spuneau că spiritul lupta încă. Erau albaștri, limpezi, neumbriți de resemnare, orice ar fi sugerat cuta dintre ei, era ca o punte de legătură, se vedea spiritul războinic circulând în ei prin apele pe care le făceau, îmi imaginam cum se oțeleau și cum te pătrundeau când îl îndemnai la odihnă.

Mi-ar plăcea ca privirea mea să se odihnească în imagini în felul acesta. Un fel care nu acceptă uși închise și lacăte ruginite.

Guest post by Clara Cîrstea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cucuveaua

Vagcinări

50 de ani să iubeşti, fără concediu…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,188 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro