Femei și… femei

Alina Nedelea

15 May 2014

Alina NedeleaEu, cel puțin, așa îmi pun problema: dacă iubitul meu decide să-și petreacă o oră cu o prostituată îl omor sau nu? Da, în cazul în care aflu. Nu, în cazul în care îl cred la muncă sau la mă-sa sau la o bere cu prietenii.

Dacă iubitul meu mă crede plecată de acasă pentru trei zile, eu constat că mi-am uitat tirbușonul pe masă însă, mă întorc și îl găsesc în pat cu o prostituată, îi omor pe amândoi? Da, dacă prostituată e urâtă cu spume, o omor și pe ea. Nu, dacă soțul va insista că sunt o schizofrenică ce aude voci și vede lucuri care nu există.

Dacă iubitul meu mă lasă definitiv pentru o prostituată accept pasiv despărțirea sau îi smulg ochii cu unghiile? Da, îi smulg ochii și nu numai. Nu, dacă am un amant de care sunt îndrăgostită muci, nu contează că și el este căsătorit.

Bun. Acum că am clarificat acest aspect zic să trecem la următorul nivel.

Dacă băiatul meu, să zicem c-aș avea un băiat, împlinește 18 ani și cu această ocazie dorește să experimenteze un act sexual cu o prostituată ce-aș face? Foarte simplu. L-aș educa să folosească prezervativ. Așa. Dar dacă se îndrăgostește de ea?

curvă

Booh… la cum mă cunosc, m-aș duce țintă la soțul meu și l-aș bagă în ședința o noapte întreagă. Soțul, la cum îl cunosc, va încerca să-mi explice că iubirea nu cunoaște bariere și că atâta timp cât băiatul nostru e fericit putem să punem și de-o nuntă. Singura lui obiecție, probabil, ar fi aceea ca fătuca să nu-și mai pună unghii și gene false sau să-și penseze sprâncenele ca o psihopată, pentru că în anul 2014 nu se mai poartă. Nu în Occident, cel puțin. Eu, ca orice mamă care se respectă, aș începe să ripostez că pentru băiatul meu un viitor alături de o prostituată mi se pare indecent. Că am investit în el iubire, cultură, școli, educație, legume biologice și ouă, proaspăt culese de la găinile noastre, alea de-au scăpat de sub puștile noastre, mă refer, că am pretenții, ce naiba! Iar soțul, cu calmul care îl caracterizează, ar încerca să-mi explice chiar și cu prețul de a-mi desena pe pereți că să înțeleg mai bine concepția lui, că și el ar fi dorit că băiatul nostru să se îndrăgostească de o pianistă, dar că cel mai nasol ar fi fost să își piardă capul pentru o c*rvă.

-Pai, și eu ce-am zis, Michele?

-Ai zis prostituată, Nedelea. N-ai zis c*rvă. C*rvă înseamnă altceva, indiferent de haină pe care o îmbraci sau stratul social de care aparții.

Nedelea, după un pachet și jumătate de țigări, ar fi înțeles în sfârșit diferența.

-Nevastă, ai cunoscut atâtea prostituate autentice pe platou. Nu spuneai tu că n-ai întâlnit atâta suflet și poftă de viață că la ele? Nu spuneai tu că nu te-au ascultat o grămadă de prietene cu răbdarea cu care te-au ascultat ele?

Ultima întrebare, dragi cititori, și vă las: dar dacă băiatul meu ar tortura o prostituată, doar pentru că este o prostituată, ce-aș face?

Dar voi?



Citiţi şi

Cum mai iubește un prost

Săpunul, moartea pasiunii

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,741 views
Tag-uri: , ,

Your tuppence

  1. Ramona / 29 September 2016 18:57

    Draga mea Alina, chiar dacă ceea ce ai scris reprezintă niște ipoteze de lucru, textul reflectă cât ești de posesivă cu proprietățile tale, chiar criminală ( ai omorî prostituata, ba chiar pe soț de l-ai prinde, la copil nu atentezi că nah, e din carnea ta). Un om care e deasupra tuturor relelor ce se pot întâmpla pe această planetă (și prostituția și curvăsăreala sunt 2 dintre ele – se impunea legătura cu titlul tău) înțelege și respectă faptul că alegerile altora (chiar dacă sunt copiii lui) nu țin de el pentru simplu motiv că nu sunt ale lui și fiecare are propriile lecții de învățat. Și prostituatele, și curvele umane pot oferi multe lecții și experiențe ajutătoare pentru cunoașterea Sinelui. Restul balivernelor, lamentărilor și etichetărilor sunt vax albina. Fiecare om trăiește ce are nevoie să trăiască spre a-și eleva spiritul, mintea, trupul în lumea asta și asta, de regulă, se întâmplă prin suferință și metamorfozare, nu prin fericire și alte aberații materialiste care ne-au făcut sclavi moderni.
    Are dreptate doamna care susține că dama de companie din Dubai i-a oferit o lecție de viață. O directoare într-o multinațională poate fi mai curvă decât toate damele de companie din Dubai sau fetele de pe centură la un loc. Nici un om nu poate fi judecat și etichetat după aparențe de un altul, căci nici unul nu este fără de prihană, despre ce vorbim ? Oricum, fiecare își judecă în forul interior acțiunile suficient cât să nu mai fie nevoie să-l judece și altul.

    Mi-e și milă de copilul căruia i-ai turna pe gât că ai investit în el educație, money, afecțiune…și ete domle cum te răsplătește…aducând acasă o “stricată”. Copilul (mai ales ajuns adult) este o ființă de sine stătătoare, cu propriile nevoi, propriile dorințe, propriul drum. Nu e dator să-ți facă pe plac că nu e jucărie de pluș fără creier. Ajută-l cu ceea ce știi, dă-i aripi și încredere, dar permite-i și să greșească, așa se presupune că ai învățat și tu, fii acolo când cade să îl poți ridica, dar nu-i înfrâna devenirea cu istericale de-ale că te-ai sacrificat și nu îl mai abuza. Că nu te-a pus el să-l faci, dar responsabilitatea faptelor inclusiv a celor cu taxă inversă și le plătește fiecare. Și dacă e îndrăgostit, e orb. Iar dacă prostituata se dovedește a fi un suflet frumos deghizat, atunci cea care pierde în ochii lui ești doar tu.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Liza / 28 September 2016 23:01

    Nu aveti cum sa alegeți dumneavoastră stimata doamna in locul copilului. Sunt mama de băiat , am 48 de ani , de profesie profesor de matematica. Toată viața mea mi-au plăcut lucrurile corecte si clare . Dar totul sa schimbat cand băiatul mi-a intrat in casa ca o fetișcană frumoasa foc, stilata , elegantă .. Trec câteva luni si băiatul imi mărturisește ca iubita lui, nora mea, muncește ca si dama de companie in Dubai . Cerul si pământul au fost peste mine . Cum copilul meu? Unde e educația , unde sunt ani investiți in el? Zile întregi am stat in depresie, zile întregi am plâns ca nu se poate asa ceva . In fine am făcut o drama totala . Sosise Crăciunul si ca in fiecare an ,trebuia făcut in familie. Nu am putut sa ii zic băiatului sa nu vina cu fata pentru ca el o iubea foarte mult. Am tăcut si am acceptat . Am petrecut împreuna o săptămana de zile , intr-o săptămana de zile am descoperit un om ,in aceea fata, fără de care nu as mai vedea viața fiului meu completa . Un fata cu un suflet uriaș, cât un munte , ființa asta mi-a arătat ca omul nu trebuie judecat după coperta . Si uite asa profesoara cu vârsta de 48 de ani mi-am luat lecția vetii de la dama de companie .

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Maria / 28 September 2016 22:12

    Trăim in anul 2016, trăim in timpurile in care nimic numai este neobișnuit!!! Aruncam cu noroi in fetele care “muncesc” in toată lumea asta ! Le criticam ,înjuram,barfim si blagoslovim!! Da ele de ce oare au ales drumul asta? De ce oare au ales sa facă asa ceva? De ce? Pentru societatea de cacat din țara noastră , pentru sistemul care este mort si îngropat de înainte de Iisus . Sunt absolventa de chimie alimentara si drept , si ce credeți? Muncesc ca si casiera la un supermarket pe 1200 lei. Prietena mea cea mai buna este absolventa de management si din cauza lipsurilor, din cauza săracii si a nevoilor copilului pe care i-l are a decis sa plece si ea ca alte fete. Si voi mai criticati? Really? Ce le oferă statu asta de cacat sa se oprească din a mai face asta? Pentru ce învățam ani de zile dacă după mastere si doctorate tot in chioșc sa vinzi ajungi? Numai aruncați cu pietre in oameni care caută o scăpare din sărăcia asta! Aruncați cu pietre in guvern si sistem ! Si înainte sa arătați cu degetul gândiți-vă ca Prostituția e de cand lumea , si bunica ta a fost o mama de curva pe vremea ei da nu era MASS media sa o facă cunoscuta… PS : dacă s-ar însura copilu tau cu Loredana chivu nu ai mai fi asa revoltata , ca de ea nu e prostituata e curva si de pe ea o știe toată Lumea , nu ca pe proasta aia care nu o știe nimeni!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
    • andreea / 29 September 2016 14:35

      Draga Maria, la cum te exprimi (dupa ce scrii cu manuta ta ca ai facut o facultate), nu te mai mira ca lucrezi in supermarket si nu pe un post de inginer chimist :)) . Posturi bune se mai gasesc…din pacate nu si persoane care sa le ocupe. Tinerii vor 4000 ron doar pentru ca se trezesc dimineata. Stiu ca nu e prost cel care cere :)… e prost cel care da ! O remuneratie sanatoasa necesita munca. Poate va veti trezi si voi la un moment dat si nu veti mai sta cu mana intinsa catre stat.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  4. razvan / 31 December 2014 4:01

    Intre o curva si prostituata este o diferenta. Curvele sa vad scump, sunt educate, au ceva ceva in cap si sr putea sa renunte la meseria cu pricina, in schimb o prostituata nu stie alt mod de viata, provine dintr-un mediu defavorizat si probabil niciodata nu va avea acces la educatie si informatie. Intre o curva si o prostituata, cea mai cinstita este prostituata, asa ca nu e cazul sa ii smulgi ochii pentru ca ea nu se ascunde de ceea ce face. O curva in schimb este ca un cameleon si ar merita sa ii smulgi ochii cu unghiile.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  5. Cristian / 30 December 2014 23:05

    Autoarea spune chiar ea:
    ”Mă numesc Alina Nedelea şi sunt proastă de bubui când nu sunt un geniu.”
    ”Am puţine idei, şi acelea confuze. Sunt una dintre voi, adică!”
    (citat din http://www.catchy.ro/author/alina-nedelea)

    Alina, din punctul meu de vedere te asigur că nu ești una dintre noi.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 2
    Reply
  6. cornel / 15 June 2014 18:23

    prostituata ? ca ce ? tanara, frumoasa, stilata ( poate !) cu carte de munca unde scrie, in patratica nr… contract cu mine insumi…. prostituata…de la data…la data (deschis)
    apoi, de dupa dragostea “fiului” tau…scrie in cartea de munca la patratica… contract cu fiul lui alina…de la data nuntii….la ( deschis) ..conditii din contract : devotata, iubitoare, etc ( si sa stii ca prostituatele se tin cu sfintenie de clauzele contractului ). ca ce ?
    curva ? hm…

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply
  7. gigi / 16 May 2014 10:58

    Pune-te in pielea prostituatei si gandeste-o si asa

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. kid / 16 May 2014 0:31

    pai, dac-ar fi prostituata lui proprie si personala, adusa in familie cu acte-n regula, ziceam ca tie, in calitate de soacra ti-ar reveni rolul de muma iertatoare pentru asa hal de nora abuzata, si un pic ciuma pentru fiul legitim si dezaxat, cu toane usor sadice. ziceam, decat.
    insa, daca odrasla face o fixatie radicala pe fond de oarecari justitii sexuale, si cutreiera strazi la ore mici cu ganduri marsave, apoi, deh! zic sa bati si tu, la randul tau, niste matanii adanci pe la altare (pagane, desigur), doar-doar oi imbuna zeii ca nu cumva, doamne feri de asa napasta, sa mi ti-l apuce pe bicisnic pofta de niscaiva crime in serie,
    ei, si-atunci, brusc, sa nu mai stii in ce film joci, cine scrie scenariul, cine-l regizeaza, cine-i papusarul sef, si mai ales, oh mio dio, cine mamaluscaraoschi te-o fi pus taman pe tine sa joci intr-o asa dramoleta pictata toata in sange si amocuri apoplectice.
    angoasele tale, Nedeleea, viata ta, povestea ta, vitregiile tale…
    ziceam, decat.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  9. sebastian / 15 May 2014 22:06

    tu ai zis “prostituate si curve” dar vorbesti de prostituate sau curve. dezvolta, tema promite.

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply
  10. alina nedelea / 15 May 2014 22:01

    Sunt de acord cu voi Adi si Vania. Desi va contraziceti, sunt de acord cu voi. Nu stiu de partea cui sta dreptatea, mi-e suficient ca v-ati pus in pielea parintilor acestor asasini.. Caci, fara sa vreti, v-ati pus si in pielea victimelor. Servus.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  11. adi popescu / 15 May 2014 21:27

    grav….daca s-ar intampla asta …cu siguranta vina ar fi 90% a ta….pentru ca nu ai stiut sa-ti educi copilul sau pentru ca nu ai vazut , tu , mama lui , ca acest lucru s-ar putea intampla , ca copilul are asemenea tulburari de comportament , daca nu mama , atunci cine sa-si cunoasca mai bine copilul ??

    Thumb up 2 Thumb down 4
    Reply
  12. Vania / 15 May 2014 20:41

    I as oferi alibiul perfect indiferent de calitatea morala a victimei. Apoi am incerca sa vindecam cauza care a dus la producerea efectului 😀

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  13. gadjodillo / 15 May 2014 20:27

    tetrapiloctomie

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro