Femeia de 40 – bombă nucleară cu efect de praștie

Catchy

11 May 2015

Iacătă ce-a putut publica un domn (Mihnea-Petru Pârvu) sub titlul Femeia de carieră, fără copii, singură la 40 de ani, o bombă nucleară cu efect de praștie. Io zic să-l chemăm la o întâlnire cu câteva femei catchy de 40, că sigur nu știe vreuna. Cu tot cu psihiatrul cu care a colaborat. 🙂

“A terminat un liceu bun, apoi o facultate. Și-a luat masterul și s-a angajat pe bani frumoși. A avansat meticulos în carieră. Acum e șefă, e drăguţă, are bani, casă, subalterni și oarece putere în micul ei univers. Dar n-are bărbat și nici copii. Acum, la 40 de ani, când e în preajma unui bărbat singur intră în alarmă ca un portavion american care navighează lângă un submarin rusesc.

Timpul s-a schimbat. O simți în aer. O guști în apă. O vezi în galantare. Și mult din ce-a fost odată, pe când Balzac scria „Femeia la 30 de ani”, s-a dus. Din rostul galant al bărbatului de odinioară n-a mai rămas nimic. Pe străzi, prin aerogări și pe rețele de socializare o nouă specie de zguduiți ai tinereții pulsează. Pentru ei amorul e un moft și cuvântul cheie e combinația. Deasupra, planând, corbii maturității. Bărbatul singur la 40 de ani mai are o șansă. Dar femeia? Femeia singură la 40 de ani care a luptat cu gheare, dinți și înverșunare pentru egalitate și carieră, femeia glorificată de toate celelalte femei împovărate de familie, maternitate și ruina zilelor, se trezește că ceasul ei a sunat. Odă ei.

Linearitatea unei vieți singulare și banale

Femeia singură la 40 de ani din proprie alegere va fi adunat un portofoliu confortabil de relații eșuate. Va fi fost, plauzibil, cel puțin o dată măritată, sau de multe ori foarte aproape, măcar pentru faptul că au împins-o neamurile de la spate. Cu un bărbat docil, sau dimpotrivă abrupt, lucrurile au mers până n-au mai putut și, din cușca seacă a conformității, va fi venit o zi în care testarea realității a cerut, imperativ, neatârnarea. Care neatârnare, de fapt, fusese veșnic visată. Divorț. Separare. Poate din interiorul unei case cu părinți robuști, rigizi, neiertători. Poate din interiorul unei case în care norma era obligație, și obligația canon. Unde canonul era: termină o facultate, găsește un băiat de familie bună, vezi-te la casa ta, fă un copil, poate doi, petrece vacanța de vară la mare și vacanța de iarnă la munte. Totul predictibil. Totul așezat. Totul atât de infam previzibil.

Și femeia, croită pe alt altoi, a răbufnit. A ieșit în decor. A deviat de la cursul stabilit, patristic, de vremuri. A cutezat. A rupt praporul nefericirii. E un manifest, o ridicare de bluză sau fustă în frondă față de toți apologeții conformismului. Și-a urmat cariera. A urmat țolul casual. A urmat mersul obstinat la sală, cosmetică și nutriționist, corp tonifiat, trăsături atent rindeluite și tencuite, atitudine corporatistă și progresiv ternă, sexualitate înrobită dezrobirii și pretenția că poate juca, în travesti, în aceași ligă cu bărbatul. Nu că respectiva ligă ar fi cumva mai deasupra. Dar de va fi jos, acolo se va duce și ea.

femeia de 40

Atunci când ovarele încep să meargă pe aburi

Dacă bărbatul poate păcătui promiscuu, doctoriţa, corporatista, orice a devenit ea, va face la fel. Dacă bărbatul poate ține două amante, ea va ține trei amanți, toți în șah etern. E un care pe care, e un când pe când. O vreme biologia stă, absconsă și perversă și, când te uiți la diverse adunări, la modul de conversație care se poartă vei observa, poate, că femeia remaniată și re-manierată preferă compania masculilor. Până la urmă, pentru o vreme, face parte din ei. E o ciudată diluare de gen, tolerată de posesori de glande ce și-au micșorat producția de hormoni, imaginea în negativ a lui Ahile printre muieri. Unde aici Ahile era de fapt o ea, și ele erau de fapt niște ei. O desenează ca Shakespeare în „Îmblânzirea Scorpiei”. Iar Katherine obligă!

Perioada de aur a femeii înspre 40 de ani se aruncă spre un asfințit glorios, în flăcări, preambul al nopții eterne. E ceva frumos, marmorat la ele, când le vei vedea prima oară în cabinetul de psihiatrie. Pentru că în cele din urmă sucombă. Este o cădere de Icar! Vin la medic când ceasul a sunat orele dimineții. Doar că dimineața lor nu mai vine. Și, precum vorba proverbului, întunericul e cel mai negru înainte de zori. Acum, când ovarele au ajuns să meargă pe aburi, doresc copii. Doresc ambrozia progeniei! Nu, nu doresc neapărat un cuplu, imaginea de abecedar a mamei, tatălui, cu vlăstarul la mijloc. Imaginea idilică, decupată în mintea femeii la 40 de ani, cuprinde, de cele mai multe ori, doar o mamă și-un prunc și-o concepție imaculată. Vor fi decupat, analitic, gaura în formă de partener, căci pentru ele culmea reușitei este nașterea fără părinți și părințenia fără acuplare. Unele dintre ele aleg plimbările prin parc, fără sens şi culoare.

Mai e loc de “fluturi în stomac” la 40 de ani?

Este la îndemână să le vezi a fi fiind egoiste. Și ce-i vei spune copilului? Că l-ai făcut să fie un hap contra singurătății, când toate luminile se sting și pâcla morții te adulmecă? Ce-i vei spune despre tatăl lui, despre motivul pentru care s-a născut dintr-o femeie la jumătate de drum? Dar n-ai voie să judeci, ai voie doar să ajuți. Unde să ajuți înseamnă să accepți, pentru început, că de-acolo începe realitatea. De-acolo începe adevărul. Iar adevărul este că femeia la 40 de ani, ca și bărbatul la 40 de ani, va fi pierdut, irecuperabil, un timp. Și doliul după el e inefabil.

Le poți hărăzi rolul de mătuși perfecte, eventual de Sfântă Vineri or Duminică, sau, înflăcărat, propovăduiești virtuțile convivialității mature, construite pe alt schelet. Nu mai e loc de iubire patimaşă, cu fluturi în stomac, la 40 e ani! Și, nevăzut, te vezi pe aceleași cărări și dai aceleași sfaturi. Continuă. Explorează. Găsește un partener. Biologia nu e sfârșitul. Ceasul e fals. Dacă mai poți crea, creează. Și dacă nu, adoptă! Să fii părinte nu e o prelungire a genei, este o funcție a dorinței și a disponibilității. Încearcă să nu fii ipocrit când spui: „Ai doar 40 de ani!”, unde „doar” e o promisiune, că de fapt viața e lungă și n-a fost petrecută fără rost până aici. Soluția față cu iraționalitatea e fatalismul. Ai ales, ai cules, ceva de tine tot s-a ales! Viața poate începe aici.

Vai de capul ei deștept

Adevărul e că ne-am reinventat cruzimea față de femeie, o nouă frescă a păcatului originar. Ajung singure, la zenitul vieții, pentru că în lumea noastră, care e feminină doar în substantiv, nu-i vom fi permis nici o soluție intermediară. Nicăieri în natură nu se mai întâmplă asta. Masculul solitar e o imperație. Femeia solitară, un accident. Și chiar dacă accidentul este provocat de ea însăși, prin alegeri de viață bărbătești, tot rămâne tristețea. Nu. Nu este o lume de egalități. Dar inegalitate nu înseamnă obligatoriu că cineva e inferior. Inegalitate înseamnă complementaritate. Femeia la 40 de ani este inegală bărbatului. Dar de va fi fost acolo unde este omologul ei de gen, burlac, holtei, tânăr sau bătrân, n-avem cuvinte pentru ea să-i aline starea. E un tablou, sec, al melancoliei.

Coautorul acestui articol, dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru”

sursa: Evenimentul Zilei

Citiţi şi

Poveste de (ne)integrare

Bălăcărirea asta a jumătăţii…

Știi cine sunt?


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,193 views

Your tuppence

  1. Oana / 13 August 2016 16:22

    Da…DOAR 40! fara ghilimele. Pana la 100 de ani, minimum, cat intentionez sa traiesc, 40 e nici macar jumatate 🙂
    Serios vorbind, la 40 de ani esti f ok, fie femeie, fie barbat. Si da, exista “fluturi” in stomac la 40…si inca ce fluturi, mai ceva ca la 20! De fapt as zice ca viata incepe pe la 40, cand stii cine esti, ce vrei, ce poti, ce-ti place si ce nu, pe cine vrei alaturi si pe cine nu…si, pentru orice sac exista si petecul deci…pt fiecare femeie de 40+ exista un barbat de 40+ 🙂 nici un stress in privinta aceasta.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  2. Suzana / 13 August 2016 15:33

    Prima data cand citesc un articol pe Catchy si imi pare rau ca am pierdut timpul aiurea.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Oana / 30 January 2016 16:09

    Ferească D-zeu sa dai peste asemenea medic… El însuși are nevoie de o echipa de medici psiho. sau chiar psihi…. Articolul asta spune multe despre el/ ei…prea multă sărăcie in viața …

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  4. jeaneD'arck / 4 August 2015 10:00

    hahaha, *femenine doar prin substantiv*…ouchhh
    cand esti contra naturii , ajungi la un moment sa doara al naibii de crunt .
    cat de tare te doare adevarul de-ai sarit de fund in sus ?!? hahah
    or te-a vrut taticu’ tau baiat?? or ai zis : le-arat eu lor ,…pot si singura..
    or descoperi la 40 ca femeia cuibareste si barbatul vaneaza?
    or sa vezi parinti cu copii mici luati drept bunici ? ( multi n-apuca sa-i mai creasca ..)
    or va explica specialistul ca si oole inghetate dupa 30, risti sa faci cu ele doar o omeleta stricata???
    ca la sfanta mama NATURA orarul chiar conteaza si la fluturi, si la primate si la balene ….si la Omul care sfinteste locul.
    ca exista exceptii ( desigur) care intaresc regula :):)
    ca totul e upsidedown….si nu-i trendy sa recunosti .

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply
  5. dani / 23 June 2015 1:44

    Ce a vrut a spune articolul? Ce au realizat autorii cu aceasta scriere? In slujba cui si-au pus condeiul? Studiile? Cunostintele? Experinta? Cui au dedicat concluziile dansilor, stranse cu migala, truda, studiu aprofundat? Ce au construit cu randurile lor? Oare articolul face parte dintr-o suita? Dintr-un proiect? Dansii lupta pentru o idee, pentru ceva? Pentru cineva? Pentru femei? Pentru barbati? Pentru copiii infiati?
    Comentariile domnilor ajuta mult mult la raspunsuri. Sunt explicite si la obiect.
    Comentariile conteaza mult azi. Exprimarea permanenta a parerilor despre orice poate
    tine loc de PR, marketing, inteligenta, cultura…
    Dar deja incep sa-mi dau cu parerea si nu mai intreb. Oare sa fie o forma de evolutie? Sau de adaptare?
    Voi reveni sa ma citesc !

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 3
    Reply
  6. mihaela lungu / 8 June 2015 10:20

    O eticheta patetica a unui fragment mic social care merge la psiho…logi, sau …atri, iar dansii varsa camionul cu cenusa in capul acestor femei…cele de la tara,sau orasele mai mici”provinciale” care nu au vreme de prostii psihiatrice, unde sunt prinse in marja asta groteasca?sunt si acolo femei bogate, realizate, divortate , sau vaduve fara voia lor,care din lipsa de timp isi iau viata in maini si nu se lamenteaza pe la cabinete gros platite ca apoi sa judece dansii toata clasa feminina, si apropo cu ce le-ati ajutat apoi? Sunt enorm de multe femei care se repliaza, nu la 40 de ani, ci la 50, la 60, chiar si la 70…pt ca stiu mersul mai departe cu mult mai bine decat barbatul care nu face decat sa-si vaneze o victima sau o sluga ce sa-i aduca totul la nas, apoi moare rapid cand ea dispare, se arunca de pe blocuri sau isi pun streangul de gat, femeile sunt foartate si aduse in acele stari la cabinete tot de catre barbatii ce isi uita rapid chilotii prin paturile tinerelor amante…o eticheta nedreapta si demna de dispret!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 2
    Reply
  7. Elena / 8 June 2015 6:17

    Pai hai sa le trimitem pe o insula sa le inchidem, daca la 40 de ani ti s-a terminat viata pentru ca nu ai barbat si copil. Ce se intampla cu femeile divortate fara copii la 40 de ani? Dar vaduvele? Dar acelea care nu pot avea copii si sunt singure la 40 de ani? Dar acelea care au fost intr-o relatie pana la 40 de ani si raman singure? Ce sa faci cu “dezaxatele” societatii? Pentru ca barbatul la 40 de ani “mai are o sansa”. Normal, doar e barbat.

    Orice persoana are o sansa la 40 de ani daca se iubeste pe sine. Nu toate / toti dintre noi au acel parcurs de basm, si e ok sa ai viata pe care o ai la 40 de ani. Sau la 70, sau la 80. Mie imi e mai teama de omul care a scris lucrurile de mai sus decat de o femeie la orice varsta (sau barbat). Pentru ca prostia (care pentru mine reprezinta iposibilitatea de a trai fara sa faci judecati de valoare si sa iti compari viata cu a altora) nu se vindeca, indiferent de varsta.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 22 Thumb down 1
    Reply
  8. Andreea / 7 June 2015 23:59

    O porcarie de articol! Un “adevarat” profesionist cu inima franta de vreo femeie de 40 de ani! Saracul….

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 3
    Reply
  9. alina / 18 May 2015 21:30

    Cine a scris acest articol este bolnav .

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 2
    Reply
  10. Carmen / 15 May 2015 9:58

    Buna ziua tuturor.
    Am citit articolul si comentariile de mai sus. Ceea ce ati spus (aproape toti) este doar o parte a “adevarului” (sa zic asa), privit din punct de vedere personal si generalizat la toate femeile ce au in jur de 40 ani (cu educatie si pregatire profesionala).
    Intrebarea mea: detine cineva reteta general valabila a fericirii?
    Cred ca am mai multe intrebari. De ce ceea ce imi este mie bine trebuie sa fie bine si pentru altul? Sunt convinsa ca sunt si femei culte, cu varsta de 40 ani, singure, care sunt fericite, dar si unele dintre ele pot fi mai putin fericite. Sunt convinsa ca situatia e valabila si pentru barbati.
    Alta intrebare: de unde si pana unde fericirea e continua si constanta? Sau o alta stare sufleteasca, sa zicem tristetea?
    Sunt convinsa ca toti oamenii (de orice varsta, orice sex, orice pregatire etc) au perioade de bucurie, fericire si tristete.
    Asa e viata. Asa e normal sa fie. Oamenii sunt diferiti si nu trebuie sa ne placem toti cu toti. Unora ne plac femeile de 40 ani, culte, capabile sa se controleze, educate, stilate etc, altora ne plac femeile care conduc masini de tonaj mare, beau bere si se sterg cu maneca hainei. Valabil e si inversul, unor femei le plac barbatii de genul prezentat mai inainte.
    Suntem diferiti din multe puncte de vedere, creierul nostru prelucreaza diferit informatiile primite, mirosurile, culorile etc. E firesc sa nu ne placa un gen de oameni care altora in mod sigur le sunt pe plac. Totul e sa ne gasim si sa gustam, macar un timp, fericirea asa cum o intelegm fiecare.
    Alta intrebare: cine spune ca femeia de 40 ani, cu mastere si job bun nu are suflet? Pe ce baza ati decis ca nu are? Sunt reci si distante? De aceea? Atunci multi barbati nu au suflet doar pentru ca sunt asa. E nefiresc.
    Daca intalnim un om (fie femeie, fie barbat) care ne-a provocat suferinta nu inseamna ca toti de acea varsta, pregatire etc sunt la fel. Ati generalizat cam mult.
    Va doresc fericire tuturor si mai multa intelegere pentru cei din jur.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 1
    Reply
  11. Carmen / 12 May 2015 11:36

    Citind cele de mai sus,imi vine in minte expresia invatatului Solomon : amândoi aveti dreptate ! Pe de o parte,barbatii si-au uitat rolul de “cap al familiei”,nu numai din punct de vedere financiar ci si din punct de vedere relational.Responsabilitatile barbatilor s-au restrans foarte mult,asa incat cineva a trebuit sa le preia.Si da,intr-o societate in care relatiile sunt din ce in ce mai greu de construit si pastrat, e mai simplu pentru o femeie sa aleaga singuratatea decat sa ramana in capcana unei relatii nefericite.Nu femeia s-a schimbat, TOTUL s-a schimbat. Mediu, care ne-a facut mai comozi si care ofera mai multe posibilitati,relatiile, care nu mai sunt supuse constrângerilor sociale,oamenii, care devin mai informati si au mai mult control asupra lor.Sincer, eu nu m-as intoarce la vremea in care femeia nu avea nici un venit si deci nici un fel de autonomie personala,fiind subordonata total familiei.Asa cum sunt femei singure, la 40 ani, nefericite , sunt si femei casatorite, tinere de 25 ani, cu copii, nefericite. Cum masuram nefericirea ? In raport cu ce ? Daca o masuram cu propriile noastre valori, este posibil sa nu fie decat o latura din multiple fatele ale adevarului….Asa ca,cel mai bine ar fi ca fiecare sa respectam alegerile pe care semenii nostri le fac, si sa ne bucuram daca aceste alegeri le aduc împlinirea…..

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 25 Thumb down 0
    Reply
  12. dp / 12 May 2015 11:36

    Cita frustrare, cite complexe, cite clisee misogine, cita lipsa de maturitate transpar din articolul asta! L-as putea forfeca la infinit, ma rezum sa punctez doar cateva chestii:

    1. Articolul este penibil, in primul rand, pentru ca nu are consecventa. Incepe prin a le face praf pe femeile singure la 40 de ani pentru ca au facut alegeri personale, care acum le costa fericirea, pentru ca apoi, dupa ce le aduce pe aceste femei pe canapeaua psihanalizei, sa devina brusc impaciuitor si sa ne consoleze cu faptul ca, de fapt, societatea e de asa natura incat nu accepta egalitatea femeilor, si, vai de mine “reinventeaza cruzimea fata de femeie”. E aproape vizibila linia de demarcatie intre cei doi autori. Ca femeie-barbata, atita vreau sa spun: aveti domnilor raspunderea opiniilor, fiti consecventi cu ideea. De fapt, e foarte cliseist-barbateasca atitudinea: mai intai ii scapam o palma femeii, apoi ii spunem “tu esti de vina ca ma faci sa dau in tine”, apoi “de fapt tu si familia ta, si societatea”, si incheiem triumfal cu “te iubesc, nu pot trai fara tine, te rog nu ma parasi”

    2. Carl Gustav Jung avea o teorie a “umbrei” (de care dom’ psihiatru ar trebui sa fi auzit): daca urim ceva cu multa intensitate in altcineva, e pentru ca ne e teama de acel ceva care exista si in noi si nu ne da pace. (Simplificand, daca il urasti pe cineva ca are bani, e pentru ca ti-ai dori si tu, daca o dispretuiesti intens pe una ca e curvistina, e pentru ca si in time exista niste instincte sexuale reprimate cu care nu esti in echilibru, samd). Asadar, la cat o uraste domnul autor pe femeia de succes singura la 40 de ani, cu masterat si doctorat si subordonati si cariera “corporatista” (cuvant care in Romania deja se foloseste ca echivalent pentru “necuratul” – de fapt, si asta e un cliseu rezultat din groaznica invidie), eu spun ca ar fi bine sa stea cu o oglinda si un jurnal in fata, si sa faca bine sa analizeze ce il racaie mai mult: faptul ca femeia asta nu are nevoie de el? faptul ca femeia in cauza i-a luat-o inainte? faptul ca il complexeaza? faptul ca educatia lui misogina nu poate accepta ca o purtatoare de vagin sa iasa din tiparul submisiv si la cratita? faptul ca o femeie de genul asta i-a fost inaccesibila, l-a refuzat sau l-a parasit? Sau poate faptul ca in scoala generala era o fetita, cu codite sau fara, din cauza caruia el mereu lua doar premiul doi sau mentiune? Din bun simt, nu vreau sa intru in speculatii legate de relatia autorilor cu mama si cu propriul penis.

    E normal si natural sa nu ne placa unii oameni, har Domnului nu trebuie sa ne iubim cu totii. Nici mie nu imi plac politicienii, de exemplu, insa cred ca dispretul meu pentru ei are cauze obiective. Dar cand simti fata de cineva o ura viscerala, irationala, de o asemenea natura si intensitate cum razbate din articolul asta, problema nu mai e cu persoana obiect al urii, problema e in tine. Indraznesc sa ii recomand autorului sa se foloseasca de dr Diaconu pentru a se psihanaliza pe sine, inainte de a le psihanaliza in mod amator pe femei. Desi, dupa colaborarea la acest articol, in mod sigur eu l-as evita pe dr Diaconu daca as avea nevoie de canapeaua unui psihiatru. Un psihoterapeut nu ar trebui sa fie atat de vehement si maniheist.

    Ca sa vedeti ca stiu despre ce vorbesc, am trecut de 40 de ani, am masterat, chiar si doctorat, am lucrat in multinationale in afara tarii in ultimii 10+ ani, in pozitii tot mai inalte, si sunt impreuna cu sotul meu de peste 13 ani. Ca sa elimin argumentele acre ale domnilor autori, sotul meu este un intelectual (nu burtos si chel, ci frumos si fit), cistiga mult mai putin decat mine, si ii asigur ca de 13 ani avem despre ce vorbi cand ne intalnim dimineata, seara, in weekenduri si vacante. Stam impreuna pentru ca ne iubim, nu din rutina , si nu de dragul copiilor (nu avem copii, pentru ca am hotarat ca ne ajungem unul altuia – ah, astept deja comentariull vitriolic pe tema ovarelor mele care sigur-sigurissim pleznesc de atata abur). Nu ne-am despartit, desi am trecut prin momente cheie (accident grav, somaj, boala, trait la distanta, in tari diferite). Si ma uit cu incredere la viitorul nostru comun de acum inainte, desi e plina lumea de femei mai tinere si mai frumoase, si mai putin corporatiste, si mai putin cu doctorate si masterate (care diplome, in viziunea autorilor, sunt un mare dezavantaj pe piata relatiilor, unde femeile sunt evaluate, dupa parerea dansilor, ca vitele). De altfel, cu multi ani in urma, sotul meu mi-a spus, “te iubesc pentru ca esti inteligenta, nu doar cea mai inteligenta femeie, ci cea mai inteligenta persoana pe care o cunosc”. Inteligenta, domnilor! Nu “pentru ca esti frumoasa” (sunt 🙂 ), nu “pentru ca ai sanii mari” (ii am :)), nu “pentru ca gatesti bine” (nu gatesc niciodata :)). La vremea aia, faceam doctoratul, nu aveam bani, nu eram sefa, nu eram corporatista.

    Secretul nostru, dragi domni Parv/Diaconu, este dragostea, curiozitatea si comunicarea. Dragostea de celalalt, care vine deaspra egoului fragil, curiozitatea, care te face interesat de ce e in mintea altora, fara sa ii judeci pentru ca sint diferiti de tine, si comunicarea, care demonteaza clisee si clarifica potentiale neintelegeri. Si tare mi-e mila de autor/i ca nu par sa fi inteles niciunul din conceptele astea. Iar pentru un medic specialist psihiatru, lucrul asta mi se pare impardonabil, indicand chiar o masiva incompetenta profesionala.

    3. Vreau sa mai punctez ceva. Acest misoginism fatis, din pacate, nu e specific doar barbatilor complexati din Romania. L-am intalnit si in alte tari (in special in Europa Centrala, tarile latine, samd), si el este extrem de raspandit, chiar si in mult-barfitele si mult-ravnitele multinationale. Obisnuiam sa glumesc cu prietenele mele (imaginati-va, femeile de 40 de ani, cu masterate, pot sa aiba nu doar job in corporatii si sot, ci chiar si prietene!), ca daca o femeie razbeste prin competenta in ierarhia multinationalelor, e foarte posibil sa fie nu doar egala, ci superioara colegilor ei barbati, dat fiind ca ii vor fi puse foarte multe bete in roate de catre acestia. Deci, dragi autori, teama mi-e ca femeile s-ar putea sa fi depasit deja stadiul de egalitate cu barbatii, pentru ca misoginismul vostru patetic ne-a dezvoltat talente si competente pe care voi nu le puteti intelege, pentru ca nu ati avut nevoie de ele in contextul social al “baiatului mamii” care s-a transformat in “barbatul (singur sau nu) la 40 de ani”. Ah, inca ceva – prietenele mele single la 40 de ani in cautare de partener sunt convinse de adevarul cliselui “daca e singur la 40 de ani, sigur ceva nu e in regula cu el”. Doar ca ele privesc acest “ceva nu e in regula” cu mai multa simpatie si ingaduinta, nu cu incrancenare.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 67 Thumb down 1
    Reply
  13. Catalin Minulescu / 11 May 2015 23:44

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 6 Thumb down 20
    Reply
    • Buddy / 12 May 2015 18:13

      Dupa cum deducem din povestea Dvs, dna Valentina, marimea chiar conteaza! Uneori cea a contului (pina la 40 de ani), apoi cea a organului… Sau invers! Insa fiti convinsa ca prospatura nu apreciaza intr-o relatie nici cultura, nici cariera si nici cat de bine se misca in pat cel de linga el, ci banii! Care se duc al naibii de repede, daca nu fac pui!

      Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 3
      Reply
  14. Daniela Bonta / 11 May 2015 16:58

    Parerea mea este ca noi, femeile, ar trebui sa incetam sa-i tratam pe barbati ca pe niste copii. Daca dorim sa fim fericite….la orice varsta ! Altfel, vom avea langa noi imaturi, iresponsabili….ceea ce am sadit !
    Domnule psiholog, imi pare rau ca nu ati apucat sa intalniti femei fericite la 40 de ani….pentru acestea nu frecventeaza cabinetele psihologilor! Deontologic ar fi sa va abtineti sa etichetati persoanele care nu v-au trecut pragul !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 35 Thumb down 1
    Reply
  15. Popescu / 11 May 2015 11:36

    Foarte nedreapta stampila care i se pune pe frunte unei femei care si-a dorit sa aiba putina independenta, sa iasa din tiparul -munca-spalat-calcat-gatit-ingrijit copii, sot, socri, parinti. Uitam ca piata fortei de munca este actualmente necrutatoare, daca vrei sa nu fii somera, trebuie sa performezi. Putini barbatii reusesc sa isi mai intretina singuri familia, ceea ce face aportul financiar al femeii obligatoriu. De ocrotirea ei in perioada pre si post sarcina nu putem vorbi decat teoretic. Ea nu se mai poate dedica in intregime educatiei copiilor, ci e fortata sa-i lase pe acestia pe mana bunicilor sau bonelor inculte. Femeile care isi doresc numai binele pentru ele si familiile lor, au aspiratii inalte pt.ele si societate si sacrifica timp si nervi prin masterate, doctorate, in companii cu joburi de raspundere sunt puse la colt si privite ca niste ciudate. Trist.
    Asteptam maturizarea celuilalt pol al umanitatii…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 48 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro