Femeia de gheață

Iulian Tănase

1 April 2014

Iulian TănaseLegenda spune că a existat odată o femeie de o frumusețe nemaipomenită, pe nume Iblisa. Și Iblisa avea mîinile reci încă de cînd era o copilă, și unghiile ei, care păreau a fi de sticlă, erau, de fapt, de gheață. Iar gheața unghiilor ei nu se topea niciodată. Părinții s-au obișnuit cu răceala fiicei lor, nu se mai mirau cînd o vedeau cum își vîră un deget în supa fierbinte pentru a-i domoli fierbințeala sau cum scoate ouăle fierte din apa încă fierbinte și le strînge în căușul palmelor, răcindu-le pe dată. Dimineața, cînd se trezea, pleoapele îi erau acoperite cu o brumă fină, iar în stufărișul brun-auriu al sprîncenelor ei puteai găsi mici cristale de gheață, ca niște perle. Iblisa plîngea rareori, dar, cînd o făcea, din ochi îi cădeau mici fulgi de zăpadă, care ai fi zis că sînt sărați dacă i-ai fi gustat, la fel ca lacrimile. Medicii, nu puțini la număr, pe care părinții fetei îi aduseseră să o consulte, au ridicat cu toții din umeri. Părea o fată sănătoasă dacă lăsai la o parte răceala de neînțeles a corpului ei. Inima Iblisei bătea rar, iar sîngele călătorea prin corpul ei cu o lentoare, care, probabil, l-ar fi înnebunit pe William Harvey și i-ar fi dat peste cap teoria circulației sîngelui. Cînd deja era o adolescentă de o frumusețe uimitoare, Iblisa a simțit o durere la spate, și medicii care au consultat-o i-au pus previzibilul diagnostic de pietre la rinichi, însă ceea ce au scos ei din rinichi ei în urma operației nu au fost pietre, ci cîteva cuburi de gheață. Atrași de frumusețea ei, bărbații care se apropiau de ea, cu sîngele dînd în clocotul dorinței, începeau de-ndată să tremure simțindu-i răsuflarea, de parcă ar fi fost cuprinși de friguri. Limba Iblisei era tot timpul rece și avea gust de mentă. Vorbea rar și folosea în general cuvinte colțoase, ca și cum ar fi vrut să îi facă pe plac acelui Dumnezeu al cărui nume este alcătuit din patru consoane. Tăcerile ei erau o respirație glacială, ca un vînt siberian care amorțea cuvintele oricui ar fi vrut să îi vorbească.

A doua zi după ce a împlinit treizeci de ani, Iblisa l-a întîlnit pe Sevastian, un bărbat lat în umeri, cu ochii ca niște tăciuni aprinși, că, atunci cînd clipea, îi ieșea un firicel de fum din dosul pleoapelor, și o barbă lungă și deasă, în care vrăbiile își făceau uneori cuib. Sevastian nu a tremurat ca ceilalți bărbați atunci cînd s-a apropiat de Iblisa. I-a spus: „Aș vrea să vorbesc cu părinții tăi“, iar ea s-a speriat de el și de vorbele lui pentru că bănuia ce avea să se întîmple, însă nici nu i s-a putut opune, căci puterile lui, dintre cele mai mari, nu erau din această lume. Iblisa l-a dus pe Sevastian acasă, și părinții ei s-au bucurat că Iblisa și-a găsit, în sfîrșit, bărbat, după atîția ani în care nici un altul nu se putuse apropia de ea. Sevastian le-a cerut-o de nevastă, și ei, vrăjiți de ochii care fumegau și de barba din care, cînd și cînd, își lua zborul cîte o vrabie, au încuviințat, iar chipul trasnslucid al Iblisei părea sculptat în gheață, nici un mușchi al feței nu i se mișca, și tăcerea cu care își hrănea gheața feței părea să spună că, da, se va căsători cu acest bărbat. Sevastian a scos din buzunar un plic pe care i l-a dat tatălui alesei lui, spunîndu-i să nu-l deschidă decît după ce el și Iblisa vor fi plecat din casa lor.

femeia de gheață

A doua zi după nuntă, care, la dorința mirilor, a fost una discretă, Sevastian și Iblisa au plecat din casa părinților ei, și tatăl Iblisei a privit în zare pînă cînd fiica lui s-a topit într-un punct care pîlpîia imperceptibil pe linia orizontului, apoi, cu inima îndoită, a intrat în casă, a scos dintr-un sertar plicul primit de la Sevastian și l-a deschis. În plic se găsea o hîrtie pe care era scris, cu litere grosiere, următorul mesaj: „Iadul de gheață musulman se află sub casa voastră. Dacă vreți să o mai vedeți pe Iblisa vreodată în această viață, strîngeți-vă lucrurile și plecați cît mai departe, nu înainte de a vă da foc la casă. Abia cînd casa voastră se va face scrum, va înceta blestemul gheții căzut în copilărie asupra Iblisei“. Și părinții Iblisei și-au amintit acea după-amiază de vară cînd fiica lor, care pe atunci era un copil, se ascunsese în subsolul casei și rămăsese acolo, cu păpușile ei, ore în șir. Și, după ce a părăsit tavanul iadului, revenind la suprafață, Iblisa a început să plîngă cu fulgi de zăpadă și unghiile ei s-au transformat în patinoare în miniatură, și mai departe se știe. Părinții Iblisei și-au strîns cîteva lucruri din casă, erau deja bătrîni, n-aveau nevoie de prea multe, și au pus foc la casă. Și, în timp ce casa ardea cu flăcări mari, bătrînii se îndreptau spre o altă viață. Și, pe măsură ce casa se transforma în scrum, la un capăt nu foarte îndepărtat al lumii, unghiile Iblisei se topeau, fulgii de zăpadă care îi cădeau din ochi se topeau și se transformau într-o ploaie de vară, și răsuflarea ei devenea caldă, și sîngele ei dansa pe principalele-i artere și vene, și inima ei, și limba ei, și așa mai departe. Incendiul a topit tavanul iadului musulman și a readus căldura și viața în corpul Iblisei, și aceasta este doar una dintre poveștile care la adăpostul nopții și al liniștii călătoresc prin lume deghizate în păsări sau nori, și cele mai multe scapă nescrise, povestea Iblisei, iată, n-a scăpat.

Citiţi şi

Doar strigătele de ajutor i le mai auzeam din când în când…

Vrei să auzi ce zmeu ești, ce mare o ai? Fi-ți-ar criza vârstei de mijloc de râs!

Îl vrei. Stai, fugi sau fugi și te împiedici?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,994 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro