Femeia de piatră

Felicia Duță

29 June 2016

Felicia DuțăDin care vis te-ai destrămat, femeie de piatră? Câte lacrimi te-au erodat, până ţi-a împietrit zâmbetul pe chip?

Te ştiu de demult, de pe când erai o fetişcană subţirică şi naivă. Îţi împleteai cununi de flori de câmp şi te visai prinţesa tufelor de trandafiri. Prinţul întotdeauna venea pe un cal alb şi te salva din închisoarea spinoasă a castelului.

Te-am văzut cum priveai firele ierbii şi cum urmăreai gâzele în zbor, apoi te lăsai pe spate, plutind printre norii albi şi pufoşi, ca divanul moale din castelul tău.

Mă uit la tine şi abia te mai zăresc în umbra privirii încruntate. Totul la tine este cenuşiu şi negru. Îţi aminteşti de rochiţele înflorate şi diafane care îţi învăluiau trupul în valsul primăverii?

Atunci nu aveai atât de multe gânduri, atât de multe liste cu activităţi, atât de multe drumuri de făcut. Drumul tău se oprea întotdeauna în grădina cu flori, iar gândurile îţi zburau neînţelese şi neîngrădite spre tărâmul basmelor.

femeie de piatră

Ştiu că nici atunci nu erai iubită, însă aveai dragostea naturii, simţeai că ai atât de multe de explorat şi atâta bunătate de împărţit cu oricine.

Copil naiv! Ai renunţat la natură pentru blocuri din beton, florile tale sunt acum din plastic şters şi prăfuit, tălpile tale nu au mai simţit pământul de atâţia ani…

Îţi mai aminteşti când îmbrăţişai copacii? Seara, de multe ori terifiantă pentru tine, era un prilej de visare cu ochii deschişi, sub lumina lunii, cu pisica Roza în braţe, adormindu-te liniştit cu torsul ei moale.

Ai fugit să scapi, nu ţi-au plăcut buruienile, ai luat primul tren, crezând că viaţa printre blocurile gri îţi va aduce liniştea şi siguranţa. Pentru o perioadă, a fost bine, apoi ai început să realizezi că, de fapt, te-ai refugiat în turnul prinţesei şi nu mai poţi ieşi din el. Ai sperat să se întoarcă prinţul pe calul său alb, însă el a rămas între tufele de trandafiri. L-ai strigat, dar el nu te-a auzit niciodată, era doar în iluziile tale.

Te-ai resemnat cu traiul tău călduţ, muncind şi trăind pentru alţii, dăruindu-le tuturor bucăţi din tine, îngropând sub valuri de praf şi tină libertatea sufletului tău.

Ţi-ai încuiat visele într-un sipet de alamă, plângând deseori lângă el, sperând ca mai târziu să le eliberezi. Însă până ţi-ai amintit de ele, sipetul a prins o rugină verzuie şi otrăvitoare, iar visele tale au devenit străvezii şi fără vlagă.

Acum tresări pe după perdelele îngălbenite de vreme, în timp ce visele revin violente, răzbunătoare şi dureroase.

Mai cade o lacrimă, se mai strânge un zid…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bunica se pregătește să plece…

„Jesus is my boss. Amen!”

Scrisoare din viitor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,193 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro