Femeia din Bacău

Ștefania Sidor

14 October 2016

STEFANIA SIDORCu gândurile pline de concediul scurt de patru zile, absolut minunate, petrecute alături de familie, cu sufletul încă jubilând la amintirea râsetelor noastre, plimbărilor pe străzile pietruite ale Romei, mâncării fabulos gătite de către mama și cu privirea fixată pe fereastra mică, din stânga mea, observ în întuneric motorul Boeing-ului cum străbate, cu succes, ploaia foarte deasă și vântul extrem de puternic, ce par că-mi urează bun (re)venit în țară, într-un mod nu tocmai prietenos.

Pe Alex, șeful de cabină, îl văd în continuare că-mi zâmbește amabil, în timp ce eu îi mulțumesc pentru compania și atenția oferite de-a lungul zborului, dar și mai ales pentru ceaiul cald, după care tânjeam avid, simțind permanent aerul mult prea rece din cabină. Primește “liber la debarcare” și, rând pe rând, ne permite să ne îndreptăm spre ieșire. Scara avionului pare mai lungă decât de obicei, însă asta în mod firesc din cauza puținelor grade peste zero de-afară. Încerc să-mi închei fermoarul gecii pe care o port, una dintr-un fâș în culoarea piersicii, mult prea subțire pentru vremea neprielnică de care m-am lovit, însă geanta de pe umăr, trolerul, vântul aprig, ploaia rece și nerăbdarea mă împiedică să reușesc.

De pe scara avionului și până la autobuz fac slalom prin și printre bălțile foarte adânci, iar pantofii mei ajung astfel să nu mai aibă nimic în comun cu cei simpatic lucrați de dinainte. În autobuzul ce ne aștepta la marginea platformei, pentru a ne duce în terminal, peisajul era unul mioritic: oameni de toate vârstele îngrămădindu-se unii într-alții, unii mai euforici, alții zgribuliți, copii plângând, bagaje multe, cărucioare colorate, geamuri ușor aburinde și un șofer cu fes gri și fular grena, destul de locvace. În mod evident, afară urmează o lapoviță, poate chiar o ninsoare sau mi-s eu mult prea înfrigurată și doar la iarnă mi-e gândul, deși încă-i octombrie și toamnă. Picioarele mi le simt umede și foarte reci, geaca pare că s-a transformat într-o sugativă, însă speranța că EL va fi de partea cealaltă, la sosiri, cu ghetele și geaca de iarnă, așa cum am stabilit, mă face să mă amăgesc că cele încă vreo două ore de drum, până acasă, mi le voi petrece la cald, în mașină și foarte bine îmbrăcată.

femeie-frig

Mă strecor grăbită pe culoar și reușesc în marea de oameni să-mi găsesc un locșor, îmi sprijin cu o mână trolerul și cu celalaltă scot telefonul. Îi dezactivez modul avion și începe să sune. Este EL care, îngrijorat și protector, mă asigură că se va grăbi cât va putea, însă: “Afară-i potop, baby!”. Mă cunoaște perfect în acest sens, știe că-s mai mult decât neprietenă cu frigul și că tot ce-mi doresc este un loc la cald și o ciorbă fierbinte.

Geaca mi-este leoarcă, baby, îs udă la picioare, nu mai pot… Cât crezi că mai durează la tine? – îl întreb mâhnită.  Îmi răspunde că face tot posibilul să ajungă cât mai curând și-i transmit, mai mult șoptit, că tremur…

Tremură! Chiar tremură! – aud o voce în stânga mea și-n același timp simt două brațe cum mă ating. Cu unul mă trage ușor spre dânsa, iar cu celălalt începe să mă mângâie pe spate, destul de blând în iuțeala lui… Întorc privirea și zâmbim larg amândouă. Doamna din stânga mea poartă ochelari, lentilele îi sunt ușor aburite, are părul închis la culoare și, privind „prin mine” i se adresează bărbatului din dreapta mea, partenerul ei de viață – am dedus ulterior.

Da’ chiar tremură! Tu nu o vezi?!? Mi se face și mie frig când o văd, iar eu uite ce palton am…

Într-adevăr, purta un palton închis la culoare, dintr-o stofă cu mult mai groasă decât primăvăratica mea geacă, își alterna privirea între mine și bărbatul ei, căruia îi amintea să poarte de grijă valizelor sprijinite lângă al meu troler, îmi încălzea spatele cu palma dreaptă și, continuu, îmi zâmbea cu blândețe, iar gestul și însuși chipul ei vorbeau despre bunătate… vorbeau despre ceea ce nu prea se întâmplă să ne mai bucure gratuit și dezinteresat în zilele noastre și anume empatia reală, candoarea aceea sufletească ce depășește parcă omenescul, dar și mai ales o mână întinsă în adevăratul sens al cuvântului… Ea poate nu va citi vreodată aceste rânduri, eu însă am vrut să vă împărtășesc că am privit, în acea seară, la Bacău, un înger…

Pe Ştefania o găsiţi şi aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Bărbatul de 40+ poate fi și așa

Ce m-a învățat mama

Acum, şi eu fug de români, când sunt în străinătate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
637 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro