Femeia la 40 de ani – întoarcerea buldozerului

Monica Bîldea

21 January 2015

MonicaBildeaCa mai toată lumea, am avut o copilărie colorată. M-am jucat printre blocuri în construcţie, de unde săream în grămezi mari de nisip, îmi măsuram puterile, centimetri şi kilogramele cu băieţii, boxam un maimuţoi de pluş agăţat de clanţă drept exerciţiu de autoapărare, iar iarna alunecam graţios pe gheaţă în ritm de Ravel pe luciul băltoacelor din faţa blocului, îngheţate de vântul de la malul Dunării. Sunt sigură că nu am vrut să cresc mai repede, iar când la paisprezece ani păream cu cinci mai mare, nu mi s-a părut a fi un atu.

Mi-a plăcut şcoala sau mai precis mi-a plăcut că gândeam repede, scriam caligrafic şi învăţam uşor. O vreme am câştigat detaşat toate competiţiile şi din cauza asta mergeam în tabere gratuite, de merit, aşa încât jumătate din vacanţa de vară trecea frumos. În cealaltă jumătate plăteam temeinic cu zece exerciţii şi o jumătate de pagină de compunere în fiecare zi, tot gratuit, de la tata.

Nu îmi amintesc exact momentul în care hormonii au început să patineze, dar ştiu că pubertatea a trecut peste mine ca un buldozer, cu stări emoţionale extreme, fluctuaţii de greutate, pasiuni (meta)fizice şi suferinţe veşnice. Nimic din ce venea din afară nu era autentic, doar eu ştiam şi eram adevărul; despre viaţă, iubire, durere şi destin. Am trăit anii de liceu într-un microsistem de tip Beverly Hills 90210, în care fiecare fusese sau urma să fie împerecheat cu fiecare într-un produs cartezian karmic, până la atingerea compatibilităţii optime; curios este că unii dintre colegii mei încă se mai joacă de-a ordonata şi abscisa.

Apoi au urmat anii de glorie mută ai facultăţii, ai experienţelor şi experimentelor, ai testării limitelor, potrivirilor şi repotrivirilor, jurămintelor şi dezlegărilor. Cumva prin anul doi am simţit că raţiunea şi-a dres glasul şi orice alegere am făcut după aceea a revenit la criterii şi motivaţii mai solide decât o simplă fâlfâire de gene. Da, am avut şi multe capricii, dar vocea regăsită a minţii m-a avertizat din timp de fiecare dată că sunt mofturi şi astfel nu m-am socotit victimă, ci complice.

woman in love by nazrin polad

Cam la vremea asta m-am hotărât că sunt amaritabilă, adică nu îmi doream să mă mărit, nu eram pe piaţa fetelor bune de măritat şi spre disperarea bunicilor, nu voiam să cad în mrejele celulei de bază a societăţii. Tocmai când începusem să mă plictisesc la adăpostul acestei logici, zbang, l-am întâlnit pe el. El, în al cărui cod genetic am citit viitorul copiilor mei ca-ntr-un glob de sticlă, el cu care am am avut chimia, fizica, matematica şi toate celelalte discipline imediat la picioare, mai precis în rotule, căruia i-am spus da mai repede decât a reuşit el să formuleze întrebarea şi de care mă leagă şi în zilele noastre mult mai mult decât ştiu să enumăr: unsprezece ani buni, doi copii, două continente, două şcoli, multiple demolari şi renovări, multă dragoste, mult sex, multe poveşti, fotografii, nesomn, strâns în braţe, râs cu poftă, plâns pe umăr şi de la capăt. Nu e un sprint, e un maraton, nu e uşor, dar e foarte viu.

Am patruzeci de ani şi de pe lăţimea lor văd lucrurile destul de clar: buldozerul se întoarce de unde a hibernat două decenii şi mai bine; îmi întinde nervii, îmi bagă laparoscopic fluturi în stomac, îmi încurcă rezonul şi, în disperare hormonală, face tot soiul de escapade caraghioase. Şi nu e amuzant.

Credeam că nu mai am nevoie de validare şi totuşi mă flatează suspect de uşor atenţia altora. Nu ştiu dacă sunt pur şi simplu înclinată către flirt ca formă de alint sau chimia îşi râde-n barbă sau se combină toate cele de mai sus într-un grafic progesteron-estrogen de un prozaic jalnic. Mă entuziasmez şi mă răzgândesc mai repede decât îmi schimb şosetele, în timp ce fac fandări morale cu principiile cauzatoare de suspin şi onoare. Absolut întâmplător toate prietenele mele cuatruagenare au simptome similare care le transformă din aproape respectabile [insert grin] în fetişcane cu fosfor în privire. Şi ne invidiem şi deplângem pe rând, în hohote.

Nici nu ştiu ce e mai grav – că e o glumă biologică sau că nu e decât o glumă?

Pe Monica o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Unde dispar iubitele după căsătorie

Pentru ziua de mâine nu te poate judeca încă nimeni

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
29,572 views

Your tuppence

  1. www / 23 January 2015 11:44

    o definitie frumoasa a abscisei unei curbe

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  2. Dana / 22 January 2015 9:50

    Eu am zis sa nu il faci sa sufere, nu sa il faci fericit. Cum spuneai, fericirea e treaba noastra 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Un Prost / 21 January 2015 17:10

    Psihologic. La 30 ani focusul e pe cariera si la 40 pe “sensul vietii”. Matematici mai grele, ce vrei…. E prea mult de scris…..

    ——
    Fiziologic . Niste molecule pe numele lor phenylethylamine (PEA) te “sicaneaza” si-ti accelereaza atractia, dorinta spre flirt. Stai linistita, creierul tau nu poate tolera PEA multa vreme (intre 18 luni si 3 ani – de aici si explicatia “dragostea dureaza 3 ani”) si forta ta mentala pare capabila sa struneasca hergheliile astea de PEA.
    ——
    Si o incurajare. Well, acum esti la 40 ani. Oamenii traiesc din ce in ce mai mult. Statistic vorbind, esti abia la jumatatea vietii …. Ai facut atatea lucruri frumoase pana acum …. si mai ai timp pentru inca vreo 40 de ani …. Iar acum esti mai matura si mai inteleapta ca oricand …. ca sa stii sa le faci perfect. Got it ? Nu ai cum sa gresesti 🙂

    PS. Nice writing. Te-ai ales cu un fan pe blog

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 51 Thumb down 2
    Reply
  4. Marius Sandu / 21 January 2015 13:47

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 17
    Reply
  5. Dana / 21 January 2015 10:27

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 15
    Reply
    • Omnia / 21 January 2015 22:25

      Nu sunt si nu ma simt batrana, doar confuza pe alocuri. Intentia mea e sa il fac pe cel de alaturi fericit, dar pana la urma fiecare e responsabil de propria-i fericire 🙂

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 2
      Reply
      • Maria / 24 January 2015 14:30

        Aurora Liiceanu,numeste acesti fluturi cuatruagenari,”incercari ale vietii”,iar eu,care sunt mult mai departe de acest cuatruagenariat,iti spun sa ai grija sa nu le lasi sa treaca pe langa tine,si intelepciunea de-a nu le lasa sa te domine!Ia-ti din aceasta alchimie numai ce-ti trebuieTIE,dar daca nu te simti in stare,las-o balta,nu sari gardul.Iti spun asta,deoarece am vazut destule”femei roabe,ale imediatului negandit,necenzurat”!

        Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 7
        Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro