Femeia mea din turnul ei

Ana Barton

9 April 2013

Am plecat din cameră să fumez. Mi-a venit să plâng, însă n-am putut. Nu pe-afară. Pe dinăuntru, eram ca o fereastră întoarsă ploii. Simţeam cum curg încet picăturile pe sticlă. Aşa n-am mai ştiut să plâng până acum.

Femeia pe care o ţineam în turn, femeia mea, de bună seamă, avea lanţuri peste gură şi umeri, la mâini, la mijloc, la picioare. Era despletită şi-i aruncasem, poate în copilărie, o cămaşă lungă şi albă, de in topit. Alb-Isabel. Când o vizitam, rar, foarte rar, nu deschideam uşa cămării ei. O priveam prin gaura cheii fiindcă nu făceam faţă pupilei ei sălbăticite. Coboram invariabil la minele meu comun, securizant, uitând de ea cu anii.

Când mi-am (mi-ai) luat inima-n dinţi, m-am dus fugind pe scări, am aruncat uşa de perete şi, neprivind-o totuşi, i-am desfăcut ferecăturile. Şi-a mângâiat întâi încheieturile nevinovate, a sărutat lanţurile, lacătele şi cheile ruginite, apoi a venit spre mine, cu poftă în mersul ei. M-a ridicat, da, îi eram la picioare, şi a început să mănânce încet. A început cu degetele, apoi genunchii, nu mă durea deloc, şi eu mă mir, a muşcat tare din talie, m-a întors cu spatele şi mi-a smuls şira, nici nu ştiam că e crocantă, apoi a luat restul şi s-a pus pe savurat. Aveam ochi în toate resturile ei şi o vedeam cum poate să nu se grăbească. Mi-a lăsat la urmă capul, pe care l-a înghiţit întreg. Apă n-a băut, iar din asta am înţeles că sângele mi-e dulce. Asta m-a făcut să mă lungesc în ea. La loc.

De atunci, trăiesc în trupul acestei femei. Geofizica ei nu seamănă cu nimic ştiut. E traversată, femeia asta, de centuri de foc, precum Pacificul, cu vulcani pulsând. Punctiform. Trupul ei se leagănă tot timpul, însă eu nu simt asta ca pe un tangaj. Îmi place. Vrea trupul cunoscut al unui necunoscut. Nu clipeşte când vrea. Doar se cabrează. A, să-ţi povestesc ceva, ca să vezi cât e de nepământeană; am ştiut eu de ce-am ţinut-o încuiată mereu. Azi-noapte, vorbea la telefon cu el, cu necunoscutul. O mână o avea fierbinte, cealaltă, îngheţată. Îşi muta senzaţiile dintr-una-ntr-alta. El i-a spus, crede-mă, pot auzi tot, doar sunt înăuntru, că ei sunt două bucurii departe acum, însă e clar că se fac una singură, peste reliefuri. Ei i s-au sărat tălpile. În formă de solzi mici, sidefii. Şi le-a adus aproape şi, pierdută, i-a spus lui: tu eşti iubitul meu. Şi sarea urca, tot în solzi, pe glezne. Am mai înţeles încă o dată de ce nu i-am dat eu ei drumul în lume până acum.

Apoi, el a râs scurt, iar ei i s-au augmentat sânii. Dintr-odată. O să-ţi povestesc despre sânii ei mai încolo. Sunt stat în stat. Sau oraşe-state. Cum ţi-e ţie mai aproape. Şi-a potrivit pe ei încheietura lungă şi a simţit durerea. Sânilor ei le pocneau vârfurile. Să ştii că mă dureau şi pe mine. Nu ştiu de ce, dar mi-am amintit atunci imaginile alea din copilărie, de la Teleenciclopedia. Ştii tu, cu mugurii implodând în petale crude şi foarte, foarte mici. Uneori, ca să nu mă simt folosită, mă lasă şi pe mine să vorbesc. Da, ca ventrilocul. Cred că mă batjocoreşte, mă pedepseşte pentru preaîndelungata-i întemniţare. Asta pentru că mă lasă să vorbesc cu el, cu necunoscutul. Aşa a făcut şi azi-noapte. Ea voia ca el s-o ia în braţe, dar mi-a dat mie telefonul, iar eu am pierdut vremea cu tâmpenii, doar mă ştii, nu cred să te miri. Îmi explodau secundele în urechi şi, ce să vezi?, mai multe prostii spuneam. Ea mi-a arătat la un moment dat locul inimii. Am înţeles că-i era dor de tot. Vezi tu, eu n-am ştiut cum să-i spun lui asta. Ea şi-a închis pleoapele a durere, conversaţia s-a întrerupt brusc, iar eu i-am îmbrăcat tălpile sidefii cu o pereche de şosete groase fiindcă n-am ştiut cum să-i spun altfel c-o iubesc.



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Când e iubire și când e obsesie

Am iubit-o. Am ucis-o

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,614 views
Tag-uri: , ,

Your tuppence

  1. Niciodată – Men Talk | Catchy / 8 January 2014 13:36

    […] metafora, nici măcar atributul nu se regăseau pentru că semnele nu își ridicaseră idoli. Nici iubirea nu se născuse, pentru că nu exista încă adevăr sau minciună. Nu se construiseră castele […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Universitatea de vară a sărutului | Catchy / 18 November 2013 17:22

    […] dintre noi se făcea tot mai albastru. În sufletul meu îţi scriam scrisori în fiecare zi. Timbrate cu inima mea tremurată, se trezeau spânzurate de crengile serioase ale copacilor. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. sophia / 10 April 2013 2:13

    speachless! at last 😉

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro