Femeia nu înșală. Femeia pleacă cu totul

Ștefania Sidor

22 August 2015

STEFANIA SIDOREra una dintre nopțile acelea în care stătea și citea până târziu, încercând să-și ia gândul de la el, plecat departe și nu neapărat departe fizic, ci departe de ea, sufletește… Poate pentru că îi luase locul un altul?! Poate. Pe el îl știa din vedere, iar el o remarcase pentru prima oară la cinema. Fiind însoțită, nu a abordat-o atunci, însă cu următoarea ocazie, a mers la ea cu gânduri sexuale, tipice unui bărbat ca el – în jur de 35 de ani, un trup cel puțin arătos, tată, din ăla ‘cool’, brunet și cu dantura albă, perfectă. Vorbeau de ceva timp și flirtau aproape în fiecare zi pe messenger ori la telefon, nopțile de asemenea, nicidecum din cauza insomniilor de ambele părți.

În seara aceea, însă, a fost ceva deosebit… mmm, premeditat!

– Ce ți-ai dori să faci acum, ca să fii perfect fericit? – îi scrise ea.

– Acum? Sincer?

– Doar onest. Sau schimbă subiectul.

– Aș vrea să fiu cu tine în Londra! Să-ți arăt orașul și să vezi un altfel de om…! Acum eu: adevăr sau provocare?

– Pot să-ți răspund într-o oră la aceasta întrebare?

– Ok!

– Provocare…?

– Mâine seară vii la Londra? Vreau să fur mireasa!

– Tu în câte ore ajungi?

– Eu când vreau să fluier…. 🙂 La 00 este ok și pentru tine?

– Eu fluier! 🙂 Este perfect, da!

După noaptea precedentă, lipsită în totalitate de somn, simțea că nu va fi în stare pentru ceea ce i se pregătea. Știa că vor urma câteva ore de sex; nevoia era de ambele părți. Se făcu 23:58, când el își anunță ”aterizarea” printr-un mesaj; nici ea nu întârzie foarte mult, doar jumătate de oră, iar așteptarea îl făcu pe el mai nerăbdător, însă relativ conștient: ”Măcar un sărut să-i dau!” .

Simțeau o atracție fizică bestial de puternică! O prinse ușor de talie și îi fură primul sărut, îl compară cu mierea, dar imediat realiză că nu era suficient! Un schimb scurt de informații cu recepționerul, râsete și sărutări acum pătimașe i-au dus până în camera 110 a hotelului. Îl văzu că tremura de dorință! Îi simțea disperarea și aviditatea în respirație! Ar fi sfâșiat-o! L-ar fi vlăguit! Însă își dorea îmbrățișările lui! I le ordona suav, iar el, precum un supus, i le oferea și o făcea, fără să-și dea seama, cu sufletul, și nu altfel! Au ajuns goi, întinși într-un pat imens, fierbinți și plini de dorință, însă se limitau doar la îmbrățișări! Îmbrățișări prelungi… apăsate… puternice… pline de nesaț!

– Te-am urcat pe un piedestal! Ești undeva sus, baby… ești… altfel!

– Iar tu mă umpli, baby! Ai fost întregul meu toate săptămânile acestea… am respirat prin mesajele și cuvintele tale… Ce este în neregulă?

– Ne-am dorit prea mult asta?!

– Crezi?!

Îi lua mâna ei dreaptă și i-o așeză în dreptul inimii. Se priveau și se sorbeau făcând asta… Îl catalogă ca fiind cel mai intim gest pe care l-ar fi putut face în acel moment alături de un el și continuă să se cufunde în ochii lui negri, cu gene extrem de unduite și lungi. Privirea lui îi cerșea dragoste! Privirea lui vorbea despre un om c-un trecut plin. Plin cu de toate, mai puțin cu dragoste! Dragoste sufletească, nu trupească! El privea femeia sculptată ce i se cuibărea în brațe. Fundul, mângâindu-l, i-l complimentă și i-l vedea sexy. Semnul de pe abdomen nu știa de la ce îl avea și-i ceru explicații… trăsăturile feței i le vedea foarte frumoase, iar nasul, conturându-l ușor cu arătătorul:

– Baby, ai o formă a nasului atât de… E perfect!

– Să știi, baby, că sunt modestă de regulă, dar nasul meu, îmi place și mie! – pufni ea în râs.

11267044_10205662737865215_5997249273596571915_n

O întinse pe spate și îi cuprinse fața între palme:

– I wanna love you… – începând să o ”măsoare” cu sărutări din cap până-n picioare – and I wanna fuck you, baby…

Nu trecea peste niciun por al pielii ei. O dezmierda și îi dădea ce avea mai bun și frumos cu palmele, buzele și cu limba lui. O auzea respirând din ce în ce mai intens, o întoarse cu spatele spre el și o îmbrățișă și mai strâns… ea gemea ușor, el continua:

– Așa, IUBITA!

Necalculându-și cuvintele îi replică ea la rându-i, implorându-l, parcă:

– Hai, IUBITU’ …

La 4-0 o auzi pe ea urlând de plăcere:

– Fuck me, babyyyyyyy!!!

Sfârșită și zâmbind, îi mulțumi printr-un sărut peste umărul stâng:

– Ce se întâmplă în camera 110, rămâne în camera 110? 🙂

– Nu-și mai avea rostul aceasta întrebare, sărută-mă! Merg la duș. Vrei să-l facem împreună?

– Împărțim gelul tău de duș? Vreau să miros a bărbat astăzi. Toată ziua!

Apa, mai mult rece decât caldă, le răcorea trupurile; o spăla peste tot… se mângâiau și nu se mai saturau de privit! Și doar veniseră pentru câteva ore de sex, nu pentru… altceva!

O luă în brațe și o coborî treptele, căci el nu putea uita că furase mireasa în noaptea respectivă:

– Vrei tu să conduci și eu să te chinui? 🙂

– Dar să nu fie ca-n ”Basic Instinct”! – îi răspunse ea zâmbind.

Trecu ea la volan, iar el de pe scaunul din dreapta nu contenea să o privească, zâmbindu-i a fericire!

– Ai spus că tu atunci când vrei să fluieri…

Nici bine nu termină de spus, că el dădu jos geamul mașinii, scoase capul și trase o fluierătură urmată de-un urlet ce sunau a împlinire!!!

– Așa da, baby! Tu când vrei să fluieri, furi mireasa și o duci la Londra! 🙂

– Ești o femeie… FANTASTICĂ!

– Poți cu argumente? 🙂

– Înțelegi… dăruiești… respecți… ești frumoasă rău… atrăgătoare… deșteaptă… ești specială! Aaaa, și acum bărbatul din mine: știi să faci dragoste cu ușa deschisă, plus, you are a good driver!

Citindu-i superlativele din mesajele de după, își aminti zâmbind cum, la hotel, pe parcursul întregii nopți, cât s-au iubit, ușa rămase deschisă; deci nu neîncuiată, ci neînchisă! Deodată îi sună telefonul și o readuse în prezent. Era prietena ei cea mai bună.

– Deci, ce-ai făcut noaptea trecută? Cum a fost? Hai, zi-mi, că mor de curiozitate!

– Nu am făcut ce ne așteptam…

– Adică ați stat de vorbă așa ca doi… cunoscuți sau ce?! Niciun un pic de sex? – rânji ea.

– Nu am făcut sex, Cristino… Am făcut DRAGOSTE!!!

~ Femeia nu înșală. Femeia pleacă cu totul. Cei doi se iubesc și astăzi…~



Citiţi şi

Sărutul

Ziua de naștere a amantului

Femeile bune trebuie luate de lângă idioții care nu le merită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,578 views

Your tuppence

  1. ella / 26 January 2016 20:11

    Minunata poveste, felicitari autorului, sau poate autoarei, nimic din ceea ce a devenit “neomenesc” nu iti este strain, sper doar in autenticitatea trairilor, si mai sper in durata lor cat mai lunga, am parafrazat cu neomenescul, caci “omenesc” acum a devenit razboiul sexelor ci nu iubirea dintre ei !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 17 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro