Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Femeia tuturor divorţurilor

22 September 2015

Prima dată s-a grăbit. Nu mai era o copilă, dar s-a grăbit să spună „da”. Îi era teamă de singurătate, de profeţia unui neam matriarhizat în care femeia îşi găseşte sensul doar în vârful unei familii pe care s-o facă, s-o crească şi s-o oblăduiască ca unică vocaţie în viaţă, iar ea era pe punctul de a rata această împlinire. Atât cât a durat mariajul a fost şi blândă, şi bună şi doritoare mai mult de linişte şi iubire, decât de conducere decisă a destinului familiei nou formate. Iar el, fericit la început, a continuat prin a-şi însuşi toate prerogativele, pentru ca apoi să curgă comenzile tot mai aspre pentru ca, până la urmă, ultima dintre ele să însoţească un divorţ fulger, semn că mandatul ei se terminase înainte de a fi început cu adevărat.

A doua oară nu s-a mai grăbit. Însă îşi dorea un copil. Şi un tată pentru el. Eventual. Aşa că şi-a împlinit dorinţa. Apoi s-a măritat cu tatăl. Om bun şi pasiv. Muncitor. Iubitor. S-a pierdut într-o zi pe drumul între serviciu şi casă. Pasivitatea sa a învins, povara unei familii era prea mare, iar acasă – la cealaltă casă – mama lui îl aştepta cu braţele deschise şi patul de burlac făcut.

Era singură, cu un copil şi deja divorţată de două ori. Ar fi jurat atunci că numărul căsătoriilor sale va rămâne acelaşi cu al divorţurilor, exact ca atunci. Cred însă că destinul nu a auzit bine, că a ţinut morţiş să-i împlinească numai jumătate de dorinţă.

tristete

Pe EL l-a întâlnit undeva după 40 de ani. A încercat din răsputeri să nu-l iubească. Credea că nu mai merită şi că, oricum, timpul pentru aşa ceva trecuse de vreo două decenii. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din oraş. Şi nici cu cea din parc sau de pe străzile pustii, la ore mici din noapte, când numai ei îşi numărau în şoaptă paşii şi gândurile. S-au iubit. Până la urmă, s-au şi căsătorit. Superstiţia nu are valoare, dacă nu primeşte credit.

Dar nu şi in cazul ei. Accidentul despre care citise pe Internet, imediat ce ajunsese la serviciu, la vreo 2 ani după nuntă, era despre ea. Şi el. Şi ultimul ei divorţ. Cel de viaţă. Soţul ei nu mai putuse fi salvat: numărul căsătoriilor sale va fi mereu acelaşi cu numărul divorţurilor…

Pe Cristina o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu mai am nimic de pierdut

Am desuuri roșii…

Tradiții și superstiții în Ajun de Bobotează

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,579 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro