Femeia, veșnicul sublim, veșnicul ridicol … (II)

Florin Otrocol

20 November 2013

După ce Dumnezeu a creat bărbatul a exclamat: „Pot crea ceva mai bun!” Şi a creat femeia, spune o snoavă străveche. Nu am cunoscut făptură splendidă și complicată precum este femeia și nici animal care să se pună mai mult împotrivă-i decât aceeași făptură delicată.

Inocența ei sublimă este doar o chestiune de moment, odată pierdută se aruncă-n luciditate. Căci nimeni nu știe ca ea să exploateze iraționalul, concomitent să-și adâncească agonia. Am fost stigmatizat să o iubesc precum Zorba, pentru că nu-mi explic această trebuință. Femeia știe să fie muză, adoră să fie blestem. Poate fi gazda perfectă când aducem un omagiu trupului ei. Săruturile primite sunt trofee, iar cele oferite favoruri. Te debarasează de singurătate și te condiționează să o păstrezi, iar noi acceptăm de teama unei noi ratări.

Femeile amestecă raiul cu iadul și ne hrănesc agonia pe acorduri de harpă. Sunt sfinte în casă și curve în bordel; societatea este doar jocul care definește atitudinea, iar decizia înspre ce se-ndreaptă, casă sau bordel, este doar moftul lor. Plâng cu aceeași ușurință cu care subjugă universul masculin. Nimic nu le este străin când își doresc răzbunarea sau dragostea neprihănitului. Femeile nu sunt acceptate la duel pentru că înainte de a ucide onoarea acestui spectacol, ar ucide martorii.

Singura lor slăbiciune este erosul; cine nu se asortează dorințelor ei va sfârși sodomizat lăuntric. Când se dăruiesc, vor totul, inclusiv ceea ce nu suntem; atunci ele vor purcede la schimbarea noastră pierzându-ne. Tristețea lor este precum un vierme de mătase; ajunsă la maturitate tristețea va deveni furie oarbă și viermele de mătase un biet dragon.

Cu ele putem avea tot ce ne dorim; nu agonia și extazul sunt dorințele noastre, dar cui îi pasă de ce ne dorim noi!? Pot să continui, dar mă opresc. Toate acestea sunt partea goală a paharului. Din nefericire ăste aiureli iubim noi la ele, pentru că ne place complicatul, ne adorăm agoniile. Partea plină a paharului este dedicată Creatorului lor, nu pentru că ar fi de trebuință o ofrandă, doar pentru că nu știm noi aprecia. Mai trist de atât? Nu ne este de trebuință!



Citiţi şi

Manchester – lumânări şi zâmbete în bernă

Ai mei ani 40…

O iubire veche, de bronz

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,509 views

Your tuppence

  1. altavarza(otrocol) / 30 December 2013 4:59

    Alt text plin de non-sens, ce se doreste sensibil…
    D-le Altavarza, fa-te mecanic, te-ajuta si fatza…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro