Femeie!

Anca Constantin

12 May 2013

Meseria mea e un privilegiu care mă ţine aproape de femei în unele dintre cele mai subiective momente de graţie ale lor – atunci când vor să se ştie frumoase.

Zilele trecute, vorbind cu o tânără viitoare mireasă, trecem prin detalii despre rochie, accesorii şi potriveli de nuanţe pentru ca totul să fie numai perfect şi la un moment dat ea se deschide timid către mine şi mă întreabă dacă o pot ajuta cu o sugestie mai personală. “Sigur, dacă pot ajuta…”, îi răspund. O simt că îşi face curaj roşit în obraji aşa, şi aştept cuvintele… Şi ele vin – “Spuneţi-mi sincer şi părerea dv. despre cum credeţi că voi arăta. Îmi doresc cel mai mult să fie totul bine ! Mă bucur din suflet că am găsit la dv. înţelegere pentru a-mi lucra bijuteriile aşa cum îmi doresc, sincer le-am admirat mult timp până am îndrăznit să întreb dacă se pot modifica aşa încât să le pot purta şi eu. Aş vrea ca toţi cei dragi care îmi vor fi alături în ziua cea mare să fie mulţumiţi sau măcar să nu le fie ruşine cu mine pentru că nu sunt aşa o trasă prin inel.”

Am tăcut cu lacrima în gât. Nu era prima dată când auzeam ceva aşa, dar copila asta pe care o simţeam cu ochii în pământ, strângând cu degetele tremurând de emoţie marginea unei rochiţe imaginare, încercând să treacă neobservată unei lumi care ar fi rănit-o atât de uşor, m-a pus jos.

S-a gândit să nu le fie celor dragi ruşine cu ea… înainte de visele ei, înainte de bucuria unei zile care trebuie să fie doar a ei, înainte de toate…

Aş fi vrut s-o iau de mâna şi să-i spun…fata mea, draga mea, nu te-am văzut niciodată, suntem la ceva oraşe distanţă, dar orice aş vedea dacă ai fi în faţa mea n-ar avea nici o importanţă! Cum să crezi că i-ar putea fi cuiva ruşine cu tine? Dacă ar exista aşa un cineva, e Orb şi Surd şi Mut de inimă ! Eşti un suflet de om, eşti o bucurie pentru toţi cei care te au aproape, chiar dacă ei ştiu sau nu să preţuiască asta, eşti Frumoasă ! Ştiu sigur că eşti Frumoasă ! Energia care trece din tine spre ceilalţi e aşa, deci nici tu nu poţi fi altfel, indiferent de ce suntem învăţaţi să vedem, să judecăm, să aşteptăm atunci când ne privim în oglindă sau când îi privim pe alţii.

Pentru o clipă cât de mică am avut din nou senzaţia de “totul e posibil”, care nu mă părăsea nici o secundă atunci când eram copil. Pentru clipa aceea aş fi vrut să iau cumva toate umbrele îndoielilor, fricilor, lacrimilor, ochilor plecaţi ai tuturor femeilor de oriunde şi să le pot arunca undeva departe, peste marginea lumii.

Nu ştiu cum se face de mereu văd femei cu bunătate, căldură, inimă cât muntele, putere să sprijine, să ridice, să crească, mai multă decât cel mai aprig Făt Frumos din poveşti, dar aşa uşor copleşite în sâmburele lor de încredere de toate vorbele, privirile, gesturile celor care le judecă fără măcar să treacă de bariera ochiului.

Nu ştiu cum s-a clădit lumea asta de am reuşit să adunăm atâta amar şi întuneric de vreme în care nu ne mai săturăm să facem şabloane, tipare, să punem etichete pe tot ce mişcă, să dăm sfaturi, să tragem de urechi, să avem pretenţii mereu şi mereu în loc să preţuim fiecare om aşa cum îi e dat să fie în viaţa asta. Dacă toate mărunţişurile astea despre ambalajul de trup în care umblăm ne ocupă atât, ce o să rămână când vor fi trecut anii şi nu vei fi putut păcăli timpul?

Zilele trecute recitind ceva scrieri de suflet…Osho, Rumi…m-a lovit brusc întrebarea – minunate, adânci cuvinte, dar de ce mai mereu sunt bărbaţi cei care pleacă în meditaţie, pustiu, chilii, deşert, solitudine, căutând adevărul, calea, lumina, în esenţă Dumnezeul?

Şi aproape fără să ştiu de unde au apărut lacrimile deodată cu cuvintele, în mine s-a strâns repede şi răspunsul – pentru că femeile Ştiu deja de când vin în lume unde e miezul lucrurilor.

În locul solitudinii o femeie nu va păstra nimic doar pentru ea si nu va sta locului o clipă trudind să-şi ştie oamenii iubiţi fericiţi, zâmbitori, hrăniţi, mulţumiţi… în locul meditaţiei, îi va asculta, ţine în braţe, mângâia, sprijini, iubi cu tot ce are…în locul liniştii unei chilii, va tresări la fiecare oftat auzit şi va şterge cu inima ei lacrimile copiilor care şi-au julit genunchii alergând fără griji la joacă, îi va proteja cu orice preţ, va îndura orice furtună şi îi va ierta oricum, oricând, fără să ceară nimic pentru lacrimile ei… în locul deşertului în care au plecat atâţia cautandu-l pe Dumnezeu, ştie că nu e nevoie de nici un alt pas, pentru că în ea stă deja dreapta şi întreaga minunea de a naşte viaţă, de a fi Mamă.

În locul oricărei trepte de înţelepciune, o femeie va avea întotdeauna vie Iubirea !

Aşa că, draga mea, mama mea, sora mea, Femeie… ridică-te ! Ridică-ţi privirea măcar tot atât de sus cât poate urca toată dragostea din inima ta şi nu lăsa pe nimeni niciodată să te facă să te îndoieşti că eşti Frumoasă…

Exact aşa cum eşti!



Citiţi şi

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Sunt babă, rezist!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,696 views

Your tuppence

  1. Anca / 13 May 2013 7:22

    Nu l-am vazut…am sa-l caut. Multumesc, Andreea 🙂 !

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. andreea / 12 May 2013 19:13

    Ai vazut filmul Samsara, in regia lui Pan Nalin? Ti-ar placea mult cred…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro