Femeile trecute de 50 de ani pot fi încă dezirabile

Catchy

31 August 2016

La peste 70 de ani, Elaine Stritch a strălucit pe Broadway cu spectacolul său de cabaret cu un singur personaj. Iar costumul a fost unul cât se poate de sumar – tocuri, ciorapi negri şi o cămaşă de mătase albă, totul în perfectă armonie cu personalitatea sa. Şi asta în timp ce alte femei, cu mult mai tinere, nu s-ar încumeta să-şi arate atât de mult corpul, cu excepţia zilelor petrecute la plajă, poate.

Elaine Stritch 2

Elaine Stritch

Şi totuşi, trendul actual este ca vedetele ajunse la o, să-i spunem, anumită vârstă, să nu ezite în a-şi arăta lumii, ocazional sau nu, pielea, chiar şi în porţiuni generoase. În special vorbim de fostele legende ale teatrului şi filmului american, în prezent trecute de 50 de ani, care au curajul să lupte pentru vizibilitate într-o lume în care tinereţea continuă să fie venerată.

Sixty-and-Me_Older-Women-Showing-Too-Much-Skin-740x417

De exemplu, să luăm apariţia relativ recentă a lui Susan Sarandon: pantaloni şi jachetă cu revere tăiate până aproape de talie, de culoare albă, şi, pe dedesubt, cu o bustieră neagră a cărei poziţie o idee prea jos a fost vizibil influenţată de acţiunea forţei de gravitaţie asupra sânilor. Şi totuşi! S-a prezentat la fel de sigură pe sine ca întotdeauna, deşi fiul său nu a ezitat să glumească subtil pe această temă, în răspunsul dat unui reporter.

Poate de aceea, diferenţa între a arăta că femeile trecute de 50 de ani pot fi încă dezirabile şi a arăta ceea ce nu mai este de mult dezirabil la ele este esenţială în păstrarea echilibrului între eleganţă, stil şi curaj, pe de o parte, şi penibil şi ridicol, pe de alta. Tocmai din această cauză, legenda modei, Carolina Herrera, a afirmat că nu va mai purta blugi mulaţi. De la spate, o femeie, dacă este încă slabă şi bine proproţionată, nu are vârstă. Ceea ce poate atrage un bărbat până când acesta o vede din faţă. Totuşi, un păr alb sau argintiu, de exemplu, o poate scuti de astfel de neplăceri şi-i poate aduce admiraţie pentru cât de bine arată.

Dar, să nu uităm, generalizările sunt eronate. Un bărbat nu ezită să aprecieze o pereche de picioare, dacă şi-au păstrat forma şi frumuseţea, chiar şi după 50 de ani. Şi asta este valabil şi pentru alte părţi ale corpului. Pe de altă parte, farmecul ţinutelor decoltate este că îndreaptă atenţia către faţă, iar ochii sunt mereu sexi la o femeie, nu-i aşa? (depinde, desigur, şi până unde ajunge acel decolteu). Căci, uneori, este mai bine să acoperi fără să sugerezi nimic, decât să descoperi fără să laşi vreun dubiu privitorilor.

vedete peste 50

Până la urmă, este sau nu o crimă se te îmbraci aşa cum doreşti, arătând o parte mai mare sau mai mică de piele, mai ales după 50 de ani?



Citiţi şi

Supremația bărbatului alb

L-am șters pe unu’ din listă

SUBLIMAGE Voyage by CHANEL

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,826 views

Your tuppence

  1. Valentina / 3 January 2017 17:53

    In urma cu cativa ani eram intr-o librarie in Anglia.Rasfoiam o carticica de buzunar cu spusele unor celebritati din cele mai diverse:de la politicieni cunoscuti,filozofi,rapperi,actori.M-a amuzat atunci ceva spus de Kim Cattrall unui tanar care facuse o aluzie la varsta ei:Nu,eu nu sunt sixty,sunt sexty.Deci da, este vorba de cum arati,dar si de atitudine.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro