Feminismul și frumusețea ca spaimă

Ovidiu Ivancu

20 September 2014

ovidiu ivancuR. avea, într-un fel, de gestionat o problemă veche de când lumea, dar cu mult mai acută în vremea modernității noastre: cum poate fi o femeie și frumoasă, și deșteaptă?! Cumva, cu forța implacabilă a unui mit urban, societatea ne-a obișnuit cu această idee că o femeie nu poate combina armonios frumusețe fizică și inteligență. Desigur, n-o să găsiți foarte mulți bărbați care să admită în public că gândesc în felul acesta, dar, dacă îi ascultați la vreo petrecere, o să înțelegeți ușor, din glumele care se fac pe marginea subiectului, că încă există o astfel de prejudecată. De altfel, modul în care glumim spune, de foarte multe ori, multe despre modul în care gândim. Când glumim, eliberați de restricțiile și normele unei conversații în registru serios, dăm adesea glas stereotipurilor și clișeelor în care credem și pe care, altfel, ne e cam teamă să le asumăm cu voce tare.

Nu ajută nici vremurile pe care le trăim. Frumusețile care ne zâmbesc din spatele ecranului, asistente apetisante îmbrăcate sumar, vorbesc arareori, iar când o fac, oferă din plin muniție acelora care sunt convinși că o femeie frumoasă și inteligentă e o făptură mitică, un personaj de basm. R. era ea însăși victima unui astfel de mod de a gândi. Ajunsese să creadă că orice formă nevinovată de cochetărie, orice detaliu, vestimentar sau de altă natură, care i-ar fi subliniat frumusețea, era o dovadă a lipsei ei de inteligență. Nu purta bijuterii, fustele ei aveau o lungime monahală, machiajul era inexistent… Nu accepta nici cel mai nevinovat compliment care ar fi făcut referire la modul în care arată sau se îmbracă, convinsă fiind că în spatele fiecărui astfel de compliment se ascunde o gravă ofensă la adresa inteligenței ei. A-și dovedi sieși și celorlalți că e o femeie inteligentă devenise aproape o obsesie. Nu puteam avea vreo conversație fără ca ea să citeze cărți și nume, teorii și concepte… R. era, mai presus de toate, suspicioasă. Dialogurile cu ea trebuiau să aibă un anume tip de… profunzime, altfel, se simțea desconsiderată, jignită. Cu ea nu puteam vorbi despre vreme, despre câinele vecinilor de la etajul 2, despre locurile de parcare ocupate abuziv… De fiecare dată când încercam, îi simțeam privirea; sprâncenele groase, negre, se apropiau, încruntându-se, spunându-mi parcă: crezi că nu pot vorbi și despre altceva?

feminism

De altfel, aceasta a fost și sursa celui mai important conflict pe care l-am avut cu R. Într-una dintre rarele noastre întâlniri, în apartamentul meu din nordul New Delhi-ului, într-o seară sufocantă de august, i-am spus că inteligența în care eu unul cred este aceea care se manifestă firesc. Nu e nevoie să-l citezi pe Kant, omul cu adevărat inteligent va rămâne inteligent chiar vorbind despre gențile Louis Vuitton sau o colecție de pantofi Prada. Citeam în perioada aceea „Jurnalele lui Carrie”, cartea pe care mi-o achiziționasem cu puțin timp în urmă, cu un autograf al autoarei (Candace Bushnell, autoarea celebrului „Sex and the City”). În bibliotecă, R. a dat cu ochii și de un volum din saga cu vampiri „Twilight”. Mă privea ușor condescendent, dacă nu chiar și disprețuitor. Nu suporta sacrilegiul pe care tocmai îl comisesem, acela de a așeza pe același raft „Twilight”-ul lui Stephanie Meyer și o ediție completă, masivă, din Platon. Tocmai mă lansasem într-un lung și poate plicticos discurs despre nevoia de a fi superficial. În principiu, îi spuneam că mi se pare nerezonabil și snob să crezi că se poate trăi permanent la cote înalte, că a fi superficial e o nevoie de la care nu se poate abdica, că cine încearcă să o facă nu poate fi altfel decât ipocrit. Mi-a spus atunci că o femeie trebuie să lupte împotriva unei societăți misogine, că trebuie să se împotrivească încercării bărbaților de a asocia femeia cu bijuteriile și machiajul, că femeia și-a pierdut din profunzime tocmai pentru că e obligată să fie frumoasă într-o lume a bărbaților care așteaptă de la ea doar asta. R. credea că e de datoria ei să lupte împotriva unui astfel de stereotip, înlăturând din vestimentație și atitudine tot ceea ce ar fi putut-o face obiect al vreunei dorințe fizice, carnale.

În vreme ce se străduia să mă convingă, începeam să am bănuiala că R. nu crede în ideea că o femeie își poate păstra, deopotrivă, atributele feminității (o feminitate erotică, corporală, fizică) și pe acelea ale inteligenței. Era, astfel, tocmai victima acelor teorii pe care se străduia cu tot dinadinsul să le infirme. În prezența altor femei, R. avea, nu de puține ori, o atitudine de un misoginism evident. Le privea ironic pentru că purtau bijuterii și machiaj, pentru că vorbeau despre fuste și rujuri, pentru că discutau despre bărbați și anatomia lor. Citea literatură feministă cu îndârjire, cu patima cu care transforma orice conversație banală într-o luptă perpetuă între sexe. Credea în feminism, într-un soi de feminism care pornea de la ideea că femeile, pentru a fi egale bărbaților, trebuie să le adopte atitudinile. Masculinizarea ei, asumată ca proiect de viață, o transforma într-o ființă ciudată, căci, deși îmbrăca pantaloni sau fuste lungi, deși era împotriva machiajului și își purta părul tuns băiețește, R. păstra în modul în care mergea, în modul în care își folosea mâinile pentru a gesticula, toate atributele feminității de care se străduia atât de mult să scape.

R. s-a întors în Chile, țara din care venea, eu m-am întors din India în România. Lumea continuă să fie, probabil, pentru ea, un univers în care se dă o bătălie crâncenă între bărbați și femei. O bătălie care poate fi câștigată într-un singur fel: prin renunțarea femeii la tot ceea ce ține de frumusețea corporalității ei.



Citiţi şi

M-ai mai iubi dac-ai ști…

El

Asist la acest experiment odios, de parcă nu mi-aș aparține

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,369 views

Your tuppence

  1. MCL / 6 January 2015 10:49

    Sărăcuța R., reprezentantă a omului în căutare febrilă a personalității, a validării, a dreptului de a fi. Făptură fragilă și dezorientată, undeva pe durmul maturizării și asumării de sine. Toți suntem pe drumul ăsta, doar că la kilometri diferiți. Îi urez exorcizare cât mai ușoară a fricii de a fi!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro