Fericirea e suma nenorocirilor de care n-am avut parte

Mădălina Dumitrache

21 August 2014

Mădălina Dumitrache“After all, tomorrow is another day…”

Sună ademenitor să crezi că marea fericire poate fi dobândită prin disciplină și control. Ecuaţia fericirii se ascunde în puterea de a ne lăsa surprinşi de viaţă, de a-i percepe cu acuitate semnalele, de a ne bucura permanent de universul în care am fost “plantaţi”.

Fericirea nu se supune voinţei, ea depinde de unii factori pe care nu-i putem controla: de întâmplare, destin şi, abia într-o mică măsură, de noi. Fericirea e un fenomen de contrast: nu trebuie să ne-o dorim în cantitate prea mare; ne-am plictisi aşa cum ne plictisim ingerând acelaşi fel de mâncare. Fericirea se simte numai în opoziţie cu nefericirea, numai atunci când avem un dor, o aşteptare, o speranţă. Unii spun că treptele spre acest deziderat (fericirea) ar fi: pacea interioară, echilibrul şi toleranţa. Uneori, ne amintim – cu un subiectivism asumat – , zicerea lui Montaigne: “Fericirea e suma nenorocirilor de care n-am avut parte.”

happiness

Seamănă cu acel cod nescris din joaca “de-a iubirea”, cod în care intră un dram de “filosofie”, uneori cu accente dramatice, apoi cugetări profunde despre viaţă şi, mai ales, despre scurtimea ei (de unde şi prilejul, pentru unii, de carpe diem), leneveală, seri de melancolie metafizică şi tăceri mistice cu privirea în gol. Odată acceptat, tacit, codul – un cod care fixează regulile jocului -, el devine un joc “de-a iubirea” şi “de-a fericirea”. Fericirea este o stare imponderabilă (acolo, unde-o găseşte omul) care vine şi trece, e un mod foarte variat – de la un ins la altul. E totodată şi aptitudinea de îndrăgostire, un răspuns emoţional la ceea ce ne înconjoară: oameni şi natură.

Cine ştie să participe la ceea ce se vede poate fi un om fericit. Afectivitatea joacă un rol uriaş pe drumul către fericire. E bine să n-o programăm, să o lăsăm să se apropie singură, exersând permanent sentimentul că suntem vii. Totuşi, ea se cere spusă, se cere împărtăşită pentru că fericirea are vocaţia valului. Se revarsă peste noi, ne cuprinde şi ne pătrunde întreaga fiinţă, ca apoi să se retragă, lăsându-ne pradă suficienţei noastre.

Rămânem conştienţi de caracterul ei suveran, pasager şi efemer, de neputinţa noastră de a o reţine sau prelungi şi, de cele mai multe ori, de a-i pricepe tâlcul şi de a o valoriza.

Câte zile de “mâine” nu au trecut în viaţa fiecăruia dintre noi şi câte zile şi câte seri nu am aşteptat sperând? Cartea Necunoscutului sau, mai bine spus, necunoscutul în Cartea Destinelor este, pentru sărmana fire omenească, cea mai bună introducere pe care Autorul putea să o dea Operei sale.

***

Dacă ne-am cunoaşte viitorul, dacă am şti sigur ce ne aduce ziua de mâine, plăcerea şi fericirea însele nu ne-ar mai atinge decât foarte puţin şi am trăi privind propria noastră viaţă ca pe o haină atârnată de umerii altuia.



Citiţi şi

Cum se păcălesc femeile

Viitorul poate fi un coșmar – The Handmaid’s Tale

Georgia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,206 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro