Fericirea stă într-un bloc, la etajul cinci

Catchy

27 November 2016

Intru la duş. Să mă curăţ de mirosul tău, de pielea ta, de mâinile şi sărutările tale de pe fiecare centimetru al meu, de muşcătura de pe fund, de amintiri, de sentimente, de tot…

Să mă trezesc din beţia în care m-ai adus, să mă conving că nu exişti, că eşti doar un vis, câteodată frumos, câteodată urât, că eşti un personaj episodic în viaţa mea, care mă pregăteşte, ca toate celelalte, pentru omul meu pereche.

Şi ce zâmbet mi-ai lăsat pe faţă. Ce amar… Unul în care sunt adunate toate frustările de-o viaţă, unul lipsit de încredere, de iubire, de viitor.

Şi câte lacrimi îmi încui în suflet. Atât de multe, încât oricât aş încerca, nu pot să realizez dacă simt nevoia să plâng de fericire sau de tristeţe. Şi nu. Nu plâng. Că sunt goală pe dinăuntru. Am omorat toţi fluturii care îmi dădeau târcoale când te-am cunoscut. Oricum, ar fi trăit doar o zi. Şi s-ar fi născut alţii, dar n-ar mai fi fost aceiaşi.

cuplu

„Hotărăşte-te ce vrei să faci cu viaţa ta”, mi-ai zis cu zâmbetul tău ştrengăresc. Nu-mi amintesc ce ţi-am răspuns. Când am atât de multe opţiuni şi mă invadează gândurile, amuţesc. Te-aş fi vrut. De fapt, încă te mai vreau. Ba nu. Ba da. Ba te vreau, dar nu la fel. Nu te vreau cu sentimente, că eşti mai gol ca mine, nu te vreau cu toată viaţa ta, că eu te cunosc de prea puţin timp. Te vreau într-un alt loc, te vreau de la începuturi. Să ne construim unul pe celălalt, aşa cum fac eu cu mine în fiecare minut. Că nu sunt cinci la fel. Că m-am născut tot un deal şi-o vale şi aşa sunt obişnuită.

Altfel nu te vreau. Că nu am chef să îşi arăt ţie cum sunt, de fapt. Că puterea este la suprafaţă, iar în adâncuri mă plimb pe nisipuri mişcătoare. Că plâng ca un copil când îmi e dor de casă şi de oamenii dragi, iar când ies pe uşă, am machiajul cel puţin la fel de reuşit şi intact ca Scarlett O’Hara. Că sunt capabilă de o iubire supraomenească, în timp ce muritorii de rând se scaldă în superficialitate, ipocrizie şi interes, dar că pot, în acelaşi timp, să îngheţ apele ca să le pot traversa, că altă metodă nu cunosc. Că sunt rea cu cine mă tratează la fel, dar că celui de lângă mine nu i-aş face rău nici dacă m-ar tăia în bucăţi, că doar prin ochii lui văd lumea mai frumoasă.

Ieşi din mizeria asta care ne înconjoară în fiecare zi. Învaţă să trăieşti. Că esti plin de pasiune şi dorinţă. Arde în tine un foc pe care nu oricine ştie să îl menţină viu. Nu îl lăsa să se stingă şi să rămână doar cenuşa din el. Eşti unic şi eşti perfect. Nu te lăsa vrăjit de iluzia optică a statutului social şi ale averilor materiale. Nu le iei cu tine când pleci de aici. Şi nici nu ştiu să facă dragoste cu tine atunci când îţi e dor.

Zâmbeşte. Dar cu ochii şi cu inima. Ia-ţi cu tine cafeaua şi pachetul de ţigări şi caută fericirea. Ea chiar există. Stă într-un bloc, la etajul cinci, aşteptându-te şi ea pe tine. Nu întârzia prea mult. Până şi ea e instabilă emoţional şi îşi mai schimbă adresa din când în când.

P.S. Am plâns până la urmă. Cred că scrisul nu-mi face bine. Mi-a cam obosit ochii…

Guest post by Gya27

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Limpede nu vezi decât cu inima…

Caut fantome, pentru că realitatea mi-a spus că sunt singură

Viața unei femei divorțate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,818 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro