Fetele bune şi băieţii răi

Catchy

8 October 2015

De curând am fost pusă în fața următoarei situații: nu sunt destul de bună pentru un băiat, căci nu sunt o fată cuminte. Nu sunt o fată cuminte pentru că îmi place să dansez lasciv și să fac glume perverse, să beau bere cu băieții și să fac zgomot; să am opinii bine argumentate despre orice și să îmi impun punctul de vedere, să îmi permit să fac comentarii personale și ușor răutăcioase la adresa altor oameni și, bineînțeles, să vorbesc despre sex în public (darmite să mai și practic treaba asta!). Așa că, ce au zis băieții… „Da, ești bună de f*tut, dar asta e. Până aici mergem. Nu ne putem afișa cu tine în public.” Chestie la care eu am râs, râd și acum, cu hohote chiar!

„Păi cum vine asta?”, am întrebat. Unul dintre ei chiar a admis că face toate chestiile menționate mai sus, că e un curvar, că își permite să f*tă pe oricine vrea pentru că e bărbat, dar niciodată nu ar putea să aibă o relație cu o fată care s-a distrat la viața ei, care a întreținut relații sexuale cu străini… culmea ironiei era că eu eram acea fată și părea să-i fi plăcut destul de mult. Dar nu m-ar lua de nevastă, nu m-ar putea iubi. Nu sunt cuminte, ce să-i faci. Aici mi-a venit deja puțină greață. Mi-am zis „ok, e doar o filosofie de viață, nu toți oamenii gândesc la fel”, dar asta nu înseamnă că mă dezgustă mai puțin.

fata rea

Tema articolului însă vreau să se îndrepte într-o direcție puțin mai diferită, alta decât relațiile mele pubertine eșuate. Mi-am pus următoarea întrebare – dacă eu sunt o fată rea, prin definiție, se presupune că ar trebui să îmi doresc un băiat bun drept partener? Că așa spune vorba din popor, eu așa știu. Și ce mama naibii înseamnă un băiat bun? Trebuie să fie virgin, rezervat, tăcut, dar și șarmant în același timp, elegant, un gentleman, care nu ar răni niciodată o femeie. Păi, sincer vă zic, ăla nu e om. Cu toții rănim, cu toții ne destrăbălăm uneori. Concluzia mea este că cei care caută fete cuminți nu își doresc un om lângă ei, ci o jucărie. Ei nu pot percepe femeile ca fiind oameni, sunt sexiști și rupți de realitate. Trăiesc într-un univers paralel și își doresc imposibilul, nici măcar nu știu de ce. De ce ai vrea să ai așa ceva lângă tine, o persoană ușor de modelat care să se muleze pe dorințele tale, să te facă să dai mereu bine în public, să existe acolo pentru a-i impresiona pe alții cu „cumințenia” ei – vrei o măicuță? Căci numai ele își pun viața în mâna Domnului și își dedică întreaga existență Lui. Vrei să fii Dumnezeu, aia e. Vrei să fii Satana, băiatul mereu rău, și să faci ce vrei tu. Dar când o femeie face asta, o femeie!, nu, nu se poate așa ceva. Femeile trebuie să fie doar AȘA sau altfel te subjugă pe tine, te fac să îți pui întrebări, te sperie. Și cel mai rău lucru e că nu cred că asta se aplică doar adolescenților. Nu cred că mentalitatea li se va schimba prea mult pe parcursul vieții și, sincer, dacă eu aș avea un fiu care să gândească așa, aș ști că am eșuat lamentabil în meseria de mamă.

Femeile sunt oameni, asta înseamnă feminism, iar eu sunt feministă până la măduvă. Lupt pentru dreptate și lupt pentru libera alegere. Nu pot să stau lângă persoane de sex masculin care nu mă văd ca pe egalul lor, care cred că îmi pierd din valoare dacă fac ce fac și ei. Dacă, într-adevăr, ne luăm după aceste două categorii, de bun sau rău, având în vedere că bun înseamnă docil, iar rău înseamnă rebel, și dacă pentru a avea parte de un iubit ideal trebuie să fii cuminte… atunci prefer să fiu singură toată viața. Prefer să mă prostituez și să fac bani pe baza fanteziilor altora, pe care pot să îi domin în timpul sexului, decât să mă las folosită, manipulată de orgoliul unor ființe pe care, sincer, nici eu nu le pot vedea ca fiind egalul meu. Mă scârbesc. Nici ei nu sunt oameni dacă pot admite așa ceva – „eu pot, dar tu nu”. „Pe tine te transformă, râde lumea de mine, eu îți sunt superior prin faptul că”… că ce?!

Îmi pare rău pentru nervii scurși în aceste cuvinte, dar conceptul mă intrigă până la infinit. Îmi pare rău de femeile care au trebuit să treacă prin mâinile și paturile unor bărbați care nici măcar nu le considerau ființe umane, vulnerabile, complexe, care pot să greșească, care sunt definite de mai mult decât de experiențele lor sexuale. Fiți puternice. Controlați-i și, dacă nu puteți, fugiți de astfel de bărbați cât vă țin picioarele. Fiți rele! Fiți rebele! Pentru că sunteți oameni.

Guestpost by Cristina Boncea

cristina bonceaM-am născut în Tg-Jiu, unde am locuit până la vârsta de 14 ani. M-am mutat în capitală, unde locuiesc și în prezent. Sunt elevă în clasa a XII-a, la profilul filologie bilingv. germană. Vreau să urmez cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Univ. București. Pasiunea mea pentru scris a apărut la o vârstă fragedă, luând mai întâi forma versurilor și abia mai apoi a prozei scurte. M-am hotărât să-mi public romanul de debut la editura Herg Benet după ce am descoperit cărțile Cristinei Nemerovschi. Scrierea romanului “Octopussy” a durat în jur de două luni, pe când aveam 16 ani. Îmi doresc să public în continuare.



Citiţi şi

Vreau o fată gingașă, nu o “bagaboantă”

De ce te-a mai luat, dacă ești atât de defectă?!

Boli care pot fi prevenite, ameliorate sau vindecate dacă faci dragoste. Des

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,341 views

Your tuppence

  1. Nox Anima / 11 October 2015 19:13

    Cristina, recunoaste, nu te mai ascunde dupa degete, esti o fetiscana foarte singura si nefericita! Poate te distrezi acum, dar peste cativa ani o sa vezi cum goliciunea interioara va pune stapanire peste tine si vei reflecta asupra sinuciderii! O zi faina sa ai!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 8
    Reply
  2. Vreau sa ne intalnim neaparat / 10 October 2015 23:16

    Cum facem pentru a-mi demonstra cele spuse de tine?

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  3. o parere / 10 October 2015 22:18

    fetita, draga mea, daca la varsta ta gandesti asa, lasa-ma te rog sa-ti zic ”Au, mama…” Tu comporta-te cum vrei tu, nimic de zis, si de reprosat, e loc pentru toata lumea, dar, eu zic ca modul de comportare pe care il ai, iti definitiveaza personalitatea si respectul de sine. Daca tu ai impresia ca trebuie neaparat sa ti-o tragi cu toti, doar ca sa demonstrezi ca nu esti o fata cuminte, te inseli amarnic. Eu as spune mai degraba sa fi o fata cu minte, acesta e singurul mod de a-ti demonstra tie si altora ca nu esti usor de manevrat. Tu, doar confirmi, ca esti usor de manevrat. 🙂

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 3
    Reply
  4. Marius / 10 October 2015 1:35

    Dumnezeule!
    Aici avem o fetiță “feministă” care, pornind de la faptul că a fost refuzată de un baiat pe care cel mai probabil îl plăcea, a decis să-și verse frustrările în scris.
    De aici, a dus articolul într-o mare de clișee și grețoșenii, care probabil ar creea valuri doar printre adolescentele cu IQ < 90, fane "Twilight" și "Suge-o, Ramona!".

    Dragă Cristina, află de la mine că lumea, mai ales reprezentată de bărbați/băieți, nu are nimic cu tine! Nu vrea nimeni să te ardă pe rug pentru că tu le-o sugi unor 5 flăcăi deodată sau pentru că bei 10 canistre de bere până cazi în 3 litere. Totodată, încearcă să scapi de generalizările și concepțiile stupide dobândite ca urmare a interacțiunii cu fel și fel de puștiulici care se cred Spermezei fiindcă au pus și ei mâna pe o bucă.
    Oamenii sunt diferiți, bărbații sunt diferiți, femeile sunt diferite, fiecare are dreptul să-și trăiască viața cum vrea și să facă alegerile pe care le vrea. Nu ești tu în măsură să judeci, să pui etichete sau sa dai sfaturi, cănd nici bine nu te-ai dezobișnuit din a face piș la oliță.
    Unii fac generalizări și te consideră o "zdreanță" din cauza felului tău de a fi? Foarte bine, dă-i în pizda mă-sii, mergi mai departe și înconjoară-te de oameni pe gustul tău! Altfel, dacă vei încerca să le demonstrezi tuturor cât de mult greșesc ei și ce dreptate ai tu, nu o să faci decât să cazi în penibil.

    Ai început să lovești în cei care își doresc fete cuminți, ba chiar în fetele cuminți. Până la urmă, ce înseamna fată "cuminte"? Poate pentru cineva, o fată cuminte este acea fată bine educată, politicoasă, cu niște valori morale care o vor împiedica să facă greșeli mari pe plan social/personal/profesional astfel încât să se rănească pe ea însăși sau pe cei dragi/cei din jur. Cu alte cuvinte, "cumințenia" unei femei nu este dată de numărul de relații sau parteneri sexuali, ci de felul în care se comportă. Nu te consideri o fată cuminte? Foarte bine, îmbrățișează-ți felul tău de a fi și nu mai încerca să cauți justificări.

    Tu ești la vărsta când faci niște confuzii grave și crezi ca foarte puțini oameni te înțeleg, că te poți transforma în războinica luminii, gata să arunci cu tampoane OB și să-i nenorocești pe cei care par să fie împotriva ta. O să te liniștești tu mai tărziu… 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 26 Thumb down 3
    Reply
    • Cristina Boncea / 10 October 2015 10:30

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 13
      Reply
      • Ramona / 10 October 2015 18:24

        Si de ce-ti pasa de ei, de Spermezei, de barbati neterminat de copti ? Prin simplu fapt ca scrii de ei, te gandesti la ce fac, ce nu fac, la cat de naspa se comporta sau nu te accepta in grupul lor social….nu faci altceva decat sa-ti consumi energia pentru o cauza pierduta. Si tu esti inca la fel de necoapta ca si ei. Spui “fiti rele, fiti rebele” … E doar o perioada. Nu vei schimba Universul, dar usor usor, pe nesimtite, te vei schimba tu. Sunt lectii grele de invatat in viata asta, care te darama la propriu daca vrei sa te lupti cu toata lumea. Exista petic pentru orice sac.
        Atitudinea ofensiva, agresiva, manipulatoare, de “controlagioaica” a unei femei, indiferent ca e cuminte sau mai ne-cuminte nu este deloc dorita in preajma de nici un mascul cu mai mult de 2 neuroni functionali si care e in capabil sa se intretina singurel.
        Eu cred ca femeia e gingasie, senzualitate, istetime, subtilitate, forme frumoase, talente ascunse si doar unora revelate, femeia e mister si dulceata. Femeia e un far calauzitor pe timp de furtuna.
        Iar genul asta de femei este din ce in ce mai rar.
        Multe vor sa fie egale cu barbatii, chiar sa se ia la tranta cu ei, sa le arate ca si ea poate, cumva intr-un acces de superioritate. Evident ca poate, dar foloseste/ar trebui sa foloseasca alte metode. Femeia e bine sa fie complementara barbatului, asa a fost “gandit” totul de la inceputurile imemoriale ale existentei pe Pamant, iar daca reusesti sa faci asta cu succes….toata stima !

        Imi pare sincer rau, nu pot empatiza cu tine asa cum ti-ai dori tu, desi iti inteleg adancurile. Mi se pare, insa, ca articolul tau releva o mare frustare. Aceea de a nu fi acceptata asa cum esti. Nu-i bai, multi, ca sa nu zic, toti am trecut prin asta. Numai ca unii s-au ridicat si au mers mai departe, chiar daca nu-i placea/accepta nimeni. Important e sa te placi si sa te accepti tu pe tine, restul cum vin asa se si duc. Cand ai sa faci asta, n-ai sa mai cersesti iubirea, respectul sau aprobarea celui care nu e capabil sa ti-o ofere. Si nici n-ai sa mai incerci sa-i convingi pe cei cu pareri diferite, fie ei femei sau barbati, ca parerea lor e gresita. E o dezbatere libera pe un subiect comun si atat.

        Thumb up 5 Thumb down 2
        Reply
        • Cristina Boncea / 10 October 2015 18:45

          Hidden due to low comment rating. Click here to see.

          Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 4 Thumb down 12
          Reply
          • Ramona / 10 October 2015 19:10

            “Cui naiba îi pasă ce vor bărbatii de genul celor din articolul tău ?” Păi tocmai ție, draga mea, că tu te plângi (și te doare) că nu te acceptă pentru mai mult decât sex.
            Hai că ești deja pe câmpii, draga fată rebelă. “Adică, pe bune ?” Nu, adică, pe rele ! Atitudine dizgrațioasă față de toți cei care s-au strofocat să scrie niste rânduri aici, de pubertate neînteleasă. Dezolant ! Cââhhh !

            Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 3
  5. Florin / 9 October 2015 20:44

    Draga mea…nu stiu cum.
    In primul rand, vreau sa stiu ca nu incerc sa iau apararea partii masculine (ca ce tar** suntem uneori), dar tu vrei sa discutam despre egalitatea intre sexe desi acuzi partea masculina.
    Este adevarat ca noi, partea masculina, ne dorim o fata “cuminte” langa noi, dar nu pentru ca vrem sa controlam totul sau sa modelam persoana de langa noi, nu, vrem o fata cuminte pentru ca de ea avem nevoie pentru a ne simti noi stabili, pentru ca avem nevoie de aceasta completare, pentru ca atunci simtim ca este cu adevarat momentul cand trebuie, si putem, sa iubim. Noi nu vrem sa ne laudam cu voi in societate (adica, sa nu ma intelegi gresit, vrem, ca normal te mandresti cu realizarile iubitei tale, cu calitatile ei, dar ma refer, ca nu te lauzi la modul in care intelegi tu aceasta lauda), noi vrem sa ne laudam cu voi in viata personala, deoarece o fata stabila ajuta un baiat sa devina un barbat in adevaratul sens al cuvantului, pe cand o fata cu care doar se f*** il ajuta doar sa creada ca actul sexual il face barbat, caz in care, ambele parti merita arse pe rug.
    Spuneai de libera alegere, pai tu ai ales, ai ales sa fi o “fata rea”, dar vezi tu, TOTI oamenii (asta inseamna “indiferent de sex”) sunt conditionati social, nu este placut neaparat, dar orice lucru are nevoie de conditii, ceea ce inseamna ca orice facem in societate aduce consecinte in acelasi loc, esti gata sa iti asumi consecintele, traiesti cu asta, nu esti gata, devin un “forumist” complexat care critica societatea pentru ce este ea. Nu spun ca trebuie sa fii cuminte pentru a avea un iubit ideal sau o relatie perfecta, nu, pentru ca o poti avea oricum ar fi, incercam doar sa iti arat ca noi nu ne dorim o fata cuminte pentru a o controla, ne dorim o fata cuminte pentru A NE CONTROLA pe noi.
    “Îmi pare rău pentru nervii scurși în aceste cuvinte, dar conceptul mă intrigă până la infinit. Îmi pare rău de femeile care au trebuit să treacă prin mâinile și paturile unor bărbați care nici măcar nu le considerau ființe umane, vulnerabile, complexe, care pot să greșească, care sunt definite de mai mult decât de experiențele lor sexuale. Fiți puternice. Controlați-i și, dacă nu puteți, fugiți de astfel de bărbați cât vă țin picioarele. Fiți rele! Fiți rebele! Pentru că sunteți oameni.”
    Te scuz, dar un articol cu tema “egalitatii” trebuie scris cu mintea limpede, nu cu 200 bpm, si mie imi pare rau ca femeile acelea AU ALES sa treaca prin paturile unor barbati care nu vroiau decat sex, iar ELE puteau banui asta, daca nu, greseala este de ambele parti, caz in care, revenim la rug. (Ce credeti? Ca un strain care te f*** azi maine vrea sa te ia de nevasta? Nu va uitati la telenovele ca va strica).
    Te vad in club, 50% beata, 25% fumata 15% doritoare de sex si restul procentului rupta de realitate, eu, 90% doritor de sex, 10% beat, 100% rupt de realitate, chiar crezi ca vreau sa ma insor cu tine in clipa aia? Sa nu ne mintim, stiti acest raport de la inceput, dar va amintiti de el dimineata.
    “Nu pot să stau lângă persoane de sex masculin care nu mă văd ca pe egalul lor, care cred că îmi pierd din valoare dacă fac ce fac și ei.”
    Nu poti sta din cauza faptului ca “iti este greata” de ei (cum afirmi) sau iti este greata si de faptul ca ai ajuns sa fi clasificata astfel de catre societate? In fine, nu poti sta pentru ca nu te accepta.
    Ok, sa nu o mai lungesc ca bat deja campii (si imi cer scuze pentru asta). Barbatul nu poate fi nici Dumnezeu (motiv evident, avem deja Unul) nici Satana (motiv evident, nu exista) dar poate fi ce vrea el sa fie. Femaia nu poate fi nici Dumnezeu nici Satana din aceleasi motive, dar poate fi ce vrea ea. Doar ca fiecare parte are dreptul de a alege daca sa accepte cealalta parte cu defectele ei langa ea, si tu poti refuza un baiat, cum si el te poate refuza pe tine, pe asta se bazeaza relatiile sociale. De acord, cu totii gresim, dar nimeni nu este obligat sa accepte greselile altora langa ea/el.
    “A fi femeie” nu este tot una cu “a fi feminista”, iar relatiile femeie-barbat sunt extrem de complicate, dar este greu sa discuti despre asta cand esti complexat-ranit. Imi place cum ai scris, dar doar atat.
    Scuze pentru cum am scris eu…poate voi da un edit alta data…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 3
    Reply
    • Cristina Boncea / 10 October 2015 10:35

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 4 Thumb down 8
      Reply
      • Florin / 10 October 2015 11:17

        Nu vezi o femeie revoltata pentru ca nu sunt femei care isi doresc sa fie considerate “ipocrite”, dar te asigur ca exista femei care nu sunt de acord cu tine. Imi pare sincer rau pentru tine, imi pare rau ca nu esti capabila sa treci peste propriile greseli si sa accepti faptul ca nu ai dreptate, viata inseamna mai mult decat sex…dar se pare ca te complaci in situatia ta, nu accepta sfaturile noastre, ramai ceea ce esti, o pustoaica fara prea multe informatii despre viata (aparent) revoltata si complexata.
        Cat pentru cei care te-au pus sa scrii acest articol, pace, dar mai cautati.

        Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 2
        Reply
        • Cristina Boncea / 10 October 2015 18:47

          Hidden due to low comment rating. Click here to see.

          Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 8
          Reply
          • Florin / 10 October 2015 19:57

            Tu sustii o chestie din frustrare, din cauza complexelor si a furiei ca esti respinsa. Noi sustinem o chestie din simplul fapt ca traim cu ochii deschisi, intr-o zi vei intelege ca nici eu, nici Ramona, nici Marius nu iti vrem raul, vrem sa te invatam ceva pentru ca nu esti tu detinatoarea secretelor universului si noi, in comparatie cu tine, niste prosti. Invata sa-i asculti si pe altii, deoarece s-ar putea (sigur) sa stie mai bine ca tine. Traieste si invata apoi hai sa discutam. Si daca nu vrei sa accepti faptul ca noi vrem sa te sfatuim si sa te ajutam, atunci confirmi faptul ca esti doar o pustoaica rasfatata, complexata, furioasa care isi merita soarta si cu care nu merita ca eu si ceilalti oameni care vor sa te ajute, sa ne pierdem timpul. Succes!

            Thumb up 3 Thumb down 2
  6. Anca Ciochină / 9 October 2015 5:37

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 10
    Reply
  7. Eduard / 8 October 2015 21:26

    “Lupt pentru dreptate” si apoi spui ca “controlati-i” pe barbatii vostri…asta este dreptate? Asta inseamna sa fii egala cu barbatul de langa tine? Ai talent la scris, le potrivesti bine, dar emiti niste judecati de valoare eronate, din punctul meu de vedere, si generalizezi pana “la maduva”, dupa cum afirmi la un moment dat. Nu exista oameni perfecti, situatii perfecte, relatii perfecte. Si sincer, aceasta fraza “Trebuie să fie virgin, rezervat, tăcut, dar și șarmant în același timp, elegant, un gentleman, care nu ar răni niciodată o femeie. Păi, sincer vă zic, ăla nu e om”…Cu ce drept cataloghezi categoria asta de barbati drept “suboameni”? Din experienta ta de “fata rea”, care nu are nevoie de nu stiu ce tip de barbati?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 4
    Reply
    • Cristina Boncea / 9 October 2015 18:25

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 6 Thumb down 10
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro