Fetele “din ziua de azi”

Miriam Eugenia Soare

2 March 2016

miriam soareE smeadă, slabă și comunicativă. Are în jur de treizeci și opt sau patruzeci de ani, maximum. E frumușică, în pas cu moda și plină de viață. Îmi plac oamenii comunicativi, poate pentru că și eu vorbesc mult și mă împrietenesc repede. Poate, mult prea repede. Stă aplecată desupra mesei de croit și, cu un cuter foarte ascuțit și fin, cu gesturi precise și continue, decupează pielea de jur împrejurul șablonului din carton. Croiește fețe pentru poșete. Stă în picioare, zilnic, câte zece ore. Nu se plânge. La fiecare sfârșit de zi, soțul ei vine cu o Dacie și o ia acasă. Soțul nu vine singur, e mereu însoțit de băiețelul lor de doar doi ani și jumătate. Mai au acasă o fiică, în clasa a zecea, care are șaptesprezece ani. Îi felicit că au avut curajul să mai facă un copil, după atâția ani de căsnicie. Îmi mulțumesc și pleacă spre casă.

După o vreme, ne împrietenim amândouă și pentru că nu prea au de lucru la mica făbricuță de marochinerie, uneori, are timp de o cafea „la vecina”, adică la mine, care am mica mea firmuliță, zid în zid cu ei. Povestim ca între femei și mame. Îi spun că sunt îngrozită de fetele „din ziua de azi”. Că mi se pare anormal să meargă la școală îmbrăcate ca de club, cu unghiile alea false și stupide, pe care, de câte ori le văd, mă întreb, mă scuzați, cum reușesc să se șteargă la fund. Le privesc pe stradă sau în metrou, îmi dau seama că sunt puștoaice, dar, din păcate, majoritatea au un aer de vampe obosite, plictisite și scârbite de viață. Și tot toc mărunt pe tema asta, ajungând la concluzia că e trist, grav și dezastruos că suntem pe locul întâi, în Europa, la numărul fetelor minore care devin mame. Că abandonul copiilor, este uriaș și taca-taca, taca-taca…

O văd că tace și mă privește cu un zâmbet în colțul gurii. Privirea și grimasa ei sunt expresive. Au o tristețe și o amărăciune profundă. Și-ncepe să-mi povestetească cum fetița lor, când avea doar paisprezece ani, a rămas însărcinată cu colegul ei de bancă. Cum, fiind slăbuță, nevând o menstruație regulată, rockeriță fiind și purtând tricouri și pulovere largi, nici ea, nici soțul ei nu au observat nimic schimbat la ea, doar că devenise mai retrasă și mai tăcută, dar au pus acestă schimbare pe seama pubertății. Și uite așa, s-au trezit că fetița lor e însărcinată în cinci luni.

fata trista

Îmi amintesc de mine că, femeie în toată firea fiind, nimeni nu a observat că sunt însărcinată, până când nu mi-a apărut și mie o „umbră” de burtică, abia pe la șase luni de sarcină. Așa că explicația ei nu mă miră. Deja îi cunosc pe amândoi. Sunt niște oameni minunați, frumoși și departe de a fi neglijenți. Îmi povestește cu amărăciune cum stătea cu fiica ei de vorbă despre orice. Cum, după ce și-a dat seama că fata e însărcinată, derulând în mintea ei vremea în urmă, i se pare de necrezut că stăteau amândouă seara în patul fetei și povesteau ce au facut peste zi, dar în timpul ăsta, fiica ei era însărcinată și-i ascundea acest adevăr crucial. Când și-a dat seama ce se întâmplă, a înghețat. Fiica ei stătea cu ochii în pământ, colegul ei de bancă își frângea mâinile, părinții băiatului ridicau din umeri, soțului ei i se prelingeau lacrimile pe obraji și avea în ochi atâta durere și atâta neputință, încât pe ea o dureau fizic.

Au luat fata de mână și au mers la o clinică privată pentru întrerupere de sarcină. Recunosc, asta aș fi făcut și eu. Asta ar fi fost prima alegere. Numai că i-au spus că sarcina e prea avansată. Riscurile sunt prea mari, din cauza vârstei și fizicului fragil al fetei și că s-ar putea ca fiica lor, în urma acestei intervenții făcute la doar paisprezece ani, să nu mai poată avea copii niciodată. Fără să mai stea pe gânduri, și-au luat fata acasă și au așteptat venirea pe lume a primului lor nepot, născut prin cezariană.

Tatăl biologic și bunicii paterni s-au făcut că nu știu că au un fiu și, respectiv, un nepot. Fiica lor își trăiește viața ca orice adolescentă, are un prieten care, când vine în vizită, se joacă cu „fratele mai mic” al iubitei lui. Ei, fără voia lor, au devenit bunici înainte de vreme și, în loc să-și trăiască vârsta, așa cum merită orice om care şi-a crescut copiii și are dreptul la relaxare și liniște, au luat-o de la capăt cu grădinița, pojar și fondul clasei.

Recunoaște că nu e încântată, că s-au resemnat. Ce ar fi putut face? Acesta este un caz „fericit”. În care un copil făcut din întâmplare și inconștiență nu ajunge la „stat”. Dar, fără ipocrizie, grevează viața unor oameni care, până la urmă, n-au nicio vină sau prea puțină. Îmi spun că atâta timp cât societatea va continua să afirme că un copil e bine-venit oricând, că un copil este o minune, oricând, o fată de doar paisprezece sau doisprezece ani nu va înțelege grozăvia și consecința comportamentului ei. Te va privi în ochi și-ți va spune că un copil e o minune, pentru că ea asta aude pretutindeni. Doar noi toți spunem asta, pentru că așa dă bine, dar ne rugăm, în gând, să nu i se întâmple asta fiicei noastre. E minunat, e frumos, dar, dacă se poate, să fie în „grădina” altora.

Ce fel de mamă este această fetiță? Va avea probabil, mai târziu, alți copii care „vor fi ai ei”. Ce va simți acest băiețel în actele căruia „sora sa” îi este trecută drept mamă, atunci când el va fi mare? Cât de împovărați și vinovați se simt bunicii? Oare noi, societatea, avem vreo vină? Eu cred că da.

Cred că lașitatea și dorința noastră de a părea emancipați. Teama de a nu spune ceea ce gândim, ci ceea ce ne induc alții să spunem, ca să nu părem imorali sau neciopliți. Adoptăm cu ușurință și doar de fațadă „trendul” celor care se cred toleranți, deschiși la minte, evoluați, umani, creștini și cum or mai vrea ei să-și spună. Eu, însă, cred cu tărie că societatea și părinții trebuie să descurajeze comportamentul de „cocote” al fiicelor lor. Să le ajute să înțeleagă că e mult prea devreme să-și înceapă viața sexuală la vârsta la care ar trebui să meargă la olimpiadele școlare. Că e prea devreme să le lase prin cluburi, unde le vezi leșinate de bete prin toalete. Rujate, împamponate și cu rimelul scurs, în timp ce mamele lor se leagănă cu ideea că merge și cu alte fete și că, dacă nu se distrează acum, atunci când?

Cred că ar trebui să încerce, din răsputeri, să nu le lase să „sară” peste copilărie. Cred cu tărie că nu trebuie să înlocuiască joaca cu păpuși, cu joaca cu propriul lor copil, făcut la nimereală. Un copil nu e o joacă. Cred că un copil nu este o bucurie și o binecuvântare, când tu însăți ești un copil. Și mai cred că noi toți avem o vină atunci când, în nemernicia noastră lașă, alegem să fim „politically correct”, transmițând un mesaj fals unor copii care, în mod absolut natural și firesc, sunt lipsiți de discernământ. Un copil e o binecuvântare doar atunci când tu poți și ai capacitatea să fii părintele lui și el, copilul tău.

Pe Miriam o găsiți și aici

Citiţi şi

Căutări…

Îmi plăceau iubiții mamei

De ce nu vă place iarna? De ce nu vă place zăpada?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
12,291 views

Your tuppence

  1. DAN / 8 July 2016 13:58

    CA SI TATA DE FETITA, PE UN ASTFEL DE BAIAT L-AS CASTRA FARA ANESTEZIE….

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. Dana-Florina / 2 March 2016 14:59

    Lucrez de 2 ani si jumatate ca medic ginecolog in Belgia. Sunt adolescente de 13-14 ani care vin la consultatie insotite de mamele lor, au prieten si doresc sfaturi legate de inceperea vietii sexuale si/sau metode contraceptive.
    Iata o solutie intr-adevar eficienta, spun eu: comunicarea si apropierea de copil.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 3
    Reply
  3. eurolaura / 2 March 2016 12:37

    In cazul pe care-l dai ca exemplu, fetita rockerita se imbraca cu haine negre si lalai, nicidecum ca o cocota si, totusi, curiozitatea si hormonii de la varsta adolescentei n-au nici o legatura cu hainele. Sa nu uitam ca pe vremuri o fetita de 14 ani era de maritat. In unele societati, chiar astazi continua sa fie la fel. Aici nu cred ca este vorba de vina cuiva sau nu. Este vorba de ceea ce a venit fiecare sa traiasca, sa experimenteze, sa invete. Este ceea ce au ales sa experimenteze atat parintii adolescentei, fiica lor, cat si cel mic (probabil se va dovedi ca el este elementul de legatura care va duce la rezolvarea unei probleme mai vechi de familie, readucand in constiinta de clan o situatie uitata sau tinuta secret). Vor avea cu totii de tras dar daca vor intelege lectia de viata, vor iesi mult mai intelepti din aceasta “aventura” a vietii. Noi toti am ales sa traim in aceasta epoca, nici mai buna, nici mai rea decat altele. Nu cred ca a existat o societate perfecta, mereu a predominat o extrema sau alta, sa speram totusi ca nu e prea departe ziua in care se va atinge echilibrul, dar acest lucru depinde de noi toti, de cum alegem sa ne invatam lectiile, sa ne intelegem scopul vietii, fara sa mai cautam atatia vinovati in afara, fara sa ne mai blamam atat pe noi insine (si acestea sunt 2 extreme care au aceeasi sursa si acelasi deznodamant). Sa intelegem si sa acceptam ca una dintre legile fundamentale ale Universului este legea cauzei si efectului. Sa ne asumam deci responsabilitatea faptelor noastre senini si optimisti. Lumea evolueaza, nimic nu merge inapoi desi asa ne pare de multe ori, in viziunea noastra limitata. Citesc cu placere articolele tale, imi place cum scrii.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply
  4. Livia Blaga / 2 March 2016 12:16

    Cazul e surprinzator, fiind vorba de o familie normal si de parinti responsabili. Ce vad eu de niste ani buni e felul in care fete din familii destramate de munca unuia dintre parinti in strainatate ajung la 13-14 ani sa fie mai mult in cluburi decat la scoala, sunt aduse inapoi, dupa pierderea unui an de scoala, de politie si devin modelele altor fete din noua clasa. E tragic si nimeni nu poate face mai nimic pentru ca trecerea unui astfel de copil sub tutela statului are, de regula, efecte dezastruoase.

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply
  5. Faiantaru' / 2 March 2016 11:34

    Parte a tematicii parintesti s-a mai discutat recent cand cu cazul Bodnariu. Mi-au amintit de standartele profesionale, un fel de fise de post ceva mai elaborate ce e drept, dar si cu pretentia ridicola de a fi exhaustive, pe care le facea un bun prieten, pe atunci (anii 90) inca student la psihologie, pentru niscai maruntis spre a-si mai indexa cumva veniturile. Mie mi se pareau anoste si contraintuitive, o dadaceala inutila si aroganta. Pai cum sa-l inveti tu pe un medic “procesul muncii” ? Da, exagerez putin si poate-n unele cazuri si unora chiar le sunt de un real folos, dar in altele nu, parandu-mi-se injositor la adresa unora sa le explici ca la prosti ce au de facut. Ma-ntreb daca si in “chestiunea parinteasca” este necesar sau indicat un manual, un “Ghid pentru parinti”, si daca o astfel de “profesie” se poate transcrie in adevaruri simple ? Spre ex. poate fi educat un copil numai cu duhul blandetii ? poate fi reglementata autoritatea parinteasca ? ce se considera caft dupa propriul plac si ce se considera coericitie … binefacatoare ? (Sean Penn impreuna cu Charlize Theron si copilul ei adoptiv la un picnic in parc. Deoadata ala micu’ incepe sa baune. Politia se infiinteaza imediat la fata locului. Incep cu notele explicative si cautarea de martori ca nu i-au facut absolut nimic.) Chiar a binefacator si indicat sa te inchini copiilor ca-n fata boului Apis ? Cum mai asculta de tine, poate singurul care-ti pasa de el ? Apropos, cum ar trebui sa “negociezi” cu fiica, aflata la o varsta la care curiozitatea si dezvoltarea instinctelor incep sa-si spuna cuvantul, insa inca visatoare si naiva ca mai totii copiii, fara a parea opresiv, tiranic sau banuit de conceptii de pe vremea strabunicilor ?

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply
    • Jaqueline / 11 March 2016 20:52

      Din pacate, “sistemul” ne impune tot mai mult sa ne crestem copiii dupa principiile lor. Nu inteleg de ce “sistemul” insista pe sexualizarea copiilor de la o varsta precoce. Nu sunt mama dar sunt educator si sunt revoltata sa vad cum legea gaseste normala masturbarea la copii de 4 ani (in gradinita), nasterea la copii de 13 si casatoria intre persoane de acelasi sex. Asistam neputinciosi la reinvierea Sodomei.

      Thumb up 2 Thumb down 3
      Reply
  6. Dana / 2 March 2016 10:06

    Da sa te pup pe frunte…fetita mea are doar (aproape) 5 ani, dar sentimentul e acelasi. La 3 ani i-am aruncat o trusa de farduri primita cadou de la taica-su…mi se pare odios si toxic tot ce vad in magazine, sexualizarea precoce a copiilor, indusa de consumerismul asta fara discernamant…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro