Fetele-s tare rele, vor numai sex, bani, mâncare

Catchy

11 September 2015

Good morning, ghost!

Unde rămăsesem? Sunt amintirile aşa bine aşezate în mintea mea, pe zile sau nopţi, pe anotimpuri. Discuţii serioase în timpul serviciului, în meetinguri lungi online, că afacerea trebuia demarată rapid. Sau discuţii prelungite în timpul liber, ziua sau noaptea, pe categorii de subiecte, cu sau fără schimb de poze de genul „Uite, sunt fulgi de zăpadă în oraşul meu, poţi să crezi asta, zăpadă în Golf!” sau „Mi-e frig!” „De ce, eşti îmbrăcat bine, văd!” „Păi nu vezi că m-am bărbierit? De aceea mi-e frig!” Şi uite ce ocazie minunată ar fi să-i zic acum că arată ceva mai tânăr decât susţine, doar că el nu şi nu, mi se pare mie. Ok, mi se pare, no problem. Şi mai vorbim despre mâncare, vreme, timpul liber, despre fete în general, la modul „so bad girls, they want only sex-money-food!” Mda, ştie el ce ştie, gândesc eu.

Într-o zi mă pune necuratul să postez pe Facebook o reţetă arăbească de ceva dulce, cu o poză generatoare de bale, şi bag un comment în româneşte cum că tare aş vrea să pricep ce scrie acolo, că nu doar pentru poza aia mortală am postat articolul. În secunda următoare mă pomenesc cu traducerea reţetei, în mesaj privat. Am înlemnit. „Ești nebun!” „Ah, nu ţi-am spus până acum? Sunt nebun! Eu sunt nebun, iar tu eşti diferită.” „Păi da, sunt diferită, pentru că sunt adult. Nu pricepi, you, big child?” S-a ofuscat, cică să nu-i mai zic aşa. Sigur, dar e aşa fain să faci mişto de cineva fără teama de represalii, că doar e la mii de km.

Şi nu mai ştiu de unde mi-a venit să-i zic într-o zi, să-l iau la foc automat cu niste chestii: „Foarte rău că nu mănânci dimineaţa!” A sărit ca ars. „De unde ştii?” Habar n-am de unde ştiu, dar ştiu! Şi mă mir singură de ce-i zic: că ar pocni pe cineva dimineaţa, că primul gest e să aprindă o ţigară si să bage rapid o cafea. Că mănâncă pe la 10,30 ceva fast food, dar nu de la Mac Donald’s. Şi că bea Coca Cola. „Nuuuuu! Eu beau Pepsi!” “Aha, scuze, mai greşesc şi eu!

statuie

 2013, sfârşitul iernii

A doua zi după aterizarea într-o ţărişoară cât o batistă. Cu mult deşert, cu mare, curmali şi arome de toate felurile – condimente, parfumuri orientale, flori de iasomie, bukhur. Cu senzaţia de déjà vu. M-am trezit singură într-o cameră goală și albastră, cu bagaje încă nedesfăcute, cu o mie de gânduri şi temeri. În dimineaţa aceea trebuia să ne vedem. A făcut în aşa fel să aibă un drum în oraşul meu. Mi-a cerut să-i trimit locaţia şi bineînţeles că eu nu ştiam cum. I-am dat adresa, dar nu era suficient. Am postat un check-in ca să poata vedea pe hartă. A naibii tehnologie! Printre cuvinte, îi simţeam încordarea. Se temea, se temea rău. Abia după un an şi jumătate am înţeles de ce.

Până la urmă a pornit. Îmi trimitea mesaje de pe drum. Într-un târziu se pierde printre străzi, nu găsea locul. I-am spus că ies, să încerc să-l îndrum. I-am descris ce văd in jurul meu. „E o moschee aproape, e şi o antenă mare!” Eram în blugi şi papuci, cu un tricou al soţului pe mine. Ca o zuză beată. Cu un smartphone pe care încă nu ştiam să-l folosesc. Derutată de-mi venea să urlu, pană când l-am simţit. Înainte să văd maşina apărând, am ştiut din ce direcţie vine şi m-am îndreptat într-acolo. Apoi am vazut KIA albă oprind la ceva distanţă, la umbra unui gard viu. Mi-au cazut mâinile pe langă corp, voiam sa mă aşez pe asfalt. M-am ghemuit pentru o secundă. Apoi m-am ridicat şi am privit. În maşină, un slăbănog râdea spasmodic. M-am apropiat ca beată, am intrat în maşină. Nu puteam să articulez un cuvânt. El avea ochii umezi. A şters jenat o lacrimă care-i ajunsese în colţul gurii. Ne uitam unul la altul fără să scoatem o vorbă. Într-un târziu aud: „This is not me. I’m a ghost.” Ce puteam să-i răspund? „Good morning, ghost!

A lăsat maşina la umbra gardului viu. Am urcat cele 3 etaje într-o secundă, ca hoţii, sărind câte trei trepte, cu ochii la uşile vecinilor. Am intrat, iar eu am rămas lângă uşă, cu spatele la cameră. Îl auzeam respirând ca după maraton. Îi auzeam bătăile inimii. Când m-am întors spre el, se aruncase în pat de-a curmezişul, cu ochii închişi. Mi-am facut curaj şi l-am privit. Doamne, cât era de diferit! În poze arăta mult mai matur. Pe Skype, în timpul serviciului, îmbrăcat în costum, era ţeapăn şi urât. În camera mea, în patul meu, cu ochii închişi şi braţele desfăcute, stătea un copil mare, frumos, speriat. Nu avea curaj sa deschidă ochii. M-am apropiat, m-am aşezat pe 2 cm din marginea patului şi l-am luat de mână. S-a ridicat în capul oaselor, a deschis ochii şi s-a uitat în ochii mei cu o tristeţe infinită. M-a înfăşurat în cele mai lungi braţe pe care le-am văzut vreodată, cu o tandreţe despre care nu am ştiut că poate exista. M-a întins cu blândeţe pe pat şi a început să mă sărute, aşternând pe buzele mele gust de ceai negru, de tutun şi de lacrimi. „Bahebek. I love you”… şi inima lui era undeva afară, între noi doi, o simţeam fizic, nu doar o auzeam. S-a întins din nou pe spate şi mi-a aşezat tâmpla dreapta pe pieptul lui, ţinându-mă strâns, fără să scoata o vorbă. I-am mângâiat faţa, aşteptam de atâta vreme să fac asta, i-am mângâiat părul, apoi m-am ridicat puțin să-i pot săruta ochii închişi. Doamne, aşa arată tandreţea?

M-a înfăşurat iar în braţele lungi si slăbănoage, să mă mai țină puţin lângă inima lui. Nici nu aveam curaj să respir. Apoi s-a ridicat, trebuia să plece. Era atât de înalt! M-a sărutat din nou, minute în şir, şi nu-mi era de ajuns să mă ridic pe vârfuri ca să ajung la buzele lui, aproape că mă ridica în braţe. Apoi m-a sărutat pe frunte şi a plecat. Am închis uşa, cu inima alergând în urma lui, pe scări in jos, în strada, în KIA albă parcată lângă gardul viu. În urechi auzeam înca inima lui.

Amândoi ştiam, dar încă nu aveam curaj.

Seara, posta o imagine cu nişte cuvinte în limba lui. Abia acum, de curând, am rugat pe cineva să-mi traducă.

„Plâng în tăcere”.

 – va urma –

Guestpost by Cora Martin

 

Citiţi şi

Nu mai am timp pentru oamenii răi

Draga mea, iubita mea

Tu ești…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,482 views

Your tuppence

  1. Sava Em / 15 October 2015 19:11

    Am fost cu voi, v-am auzit bătăile inimii… oh! Așa arată dragostea! Cred ?!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro