Fieţel

Lucian Spirescu

28 March 2011

Într-o deunăzi oarecare, eram a treizeci şi treia maşină de la semafor. În stânga mea, erau două linii de tramvai, paralele cât vedeai cu ochii. Pe aia de dus, în loc de tramvai, apare un Fieţel gri metalizat 952 sau 953, nu mai reţin. A fost o deunăzi mai veche şi aceste culori sunt foarte apropiate în percepţia mea de bărbat care nu distinge nuanţele în adâncimea lor, aşa cum o fac cele patru culori de bază de ochi de femeie care au înnebunit planeta.

Pentru că mai erau alte treizeci şi două de maşini pe linia de tramvai care urmau ca toate, dar absolut toate, să-mi ia faţa la semafor, şi eu, împreună cu ceilalţi treizeci şi doi de fraieri din faţa mea să trecem pe rând şi numai atunci când ni se permite, Fieţelul a oprit în dreptul meu ca să tragă o priză de aer.

Avea laterala toată ocupată cu autocolante înfăţişând gerbera cu staminele grupate pe mijloc într-un androceu galben, cu pistilul pe care, din ruşine pentru acesta, nu-l distingeam, petalele orange spre roşu şi deschise ca în perioada de eflorescenţă maximă. De la lunetă până la masca frontală era un întreg răzor de flori.

La volan, altă floare. O chema Maria aşa cum am intuit după ce am văzut o plăcuţă pe bord pe care scria mare « I, inimă roşie, Maria ». Precizez pentru cei ce nu-şi pot explica cum am văzut eu din lateral plăcuţa, că aceasta se oglindea în luneta unui SUV din faţa Fieţelului. Bine, acolo am citit invers « Maria, inimă roşie, I », ceea ce iniţial, mi-a dat aripi de Red Bull.

 M-am uitat mai atent şi am început cu bordul. În şir, de la stânga la dreapta, din perspectiva şoferei (chiar şoferiţă nu se mai putea chema pentru că avea 34 de ani din octombrie trecut) : una maimuţică, una iepuraşă albă cu ochi roz, un elefănţel căruia i se încurca trompa în volan, un tigru care dădea aprobator din cap orice şi oricâte i-ai fi spus, nelipsitul ursuleţ şi, din cauza stâlpului dreapta faţă, n-am văzut cred, peştişorul de sticlă colorată în ape degrade întrepătrunse. Toate animăluţele stăteau zgribulite unele în altele nerespectând distanţa regulamentară de 20 cm între ele.

Am terminat de inspectat caroseria, bordul, am trecut la parbriz. Oglinda retovizoare era, din fabrică, la locul ei, dar avea prinsă cu elastic, pe deasupra, o oglindă cu lupă pentru verificarea porilor la semafor. La semafor, toate femeile au pori care se estompează cu pudră. Dedesubt, în şir indian, erau trei ventuze de care atârnau trei cruciuliţe descrescând ca mărime. Aceastea aveau rolul de a apăra de acroşări din orice direcţie şi se adresau deopotrivă şi pomilor, dar şi stâlpilor. Prinsă cu scotch dublu-adeziv, în dreapta sus, era o iconiţă menită să preia toate sarcinile, dacă nu erau îndeplinite corespunzător de cele trei cruci, sau dacă acestea erau depăşite de o sarcină care le surclasa atribuţiile.

Poza fetiţei era, la fel, prinsă cu scotch într-o ramă micuţă cu mult roz în componenţă. Locul fotografiei soţului era alb, ceea ce putea să însemne ori că nu era acasă, ori că lipsea definitiv din viaţa ei. Scaunele erau îmbrăcate în huse în carouri galben cu roşu, exact nuanţa gerberelor, ca o continuare a armoniei născută înafară şi prelungită meşteşugit înăuntru.

Pe bancheta din spate, îmbrăcată şi ea în aceeaşi husă în carouri, statea un pachet cu ambalaj de hârtie, desfăcut, ca să nu năduşească înăuntru un tort în care erau înfipte patru lumânărele. Tortul era de joffre, cu bucăţele de portocale şi ananas, fără blat, numa’ cremă. Foarte bun!

Era blonduţă, spre şaten, părul lung lăsat liber, doar se ghicea, pentru că se sprijinea pe el. L-am zărit numai când s-a înclinat spre mine. Purta ochelari de soare, s-a uitat întâi prin ei, apoi pe deasupra şi şi-a zâmbit în oglindă. Dacă nu eram eu, ai fi zis că semaforul este singura ei preocupare. Este de la sine înţeles că maşinile de pe linia de tramvai au pornit în trombă. Noi ceilalţi, cuminţii Bucureştiului, am rămas pe loc. M-am uitat după Fieţel. A mai răbdat un rând la semafor şi apoi l-am pierdut, aşa cum am pierdut o oră prin trecerea la timpul de vară, pe care, de fapt, n-am pierdut-o pentru că o câştigăm la toamnă. O să vedeţi!

Mă îndreptam spre sala unde trebuia să aibă loc o conferinţă pe teme de mecanica cuantică a atomilor rebeli ai căror electroni sar unii la alţii. Întotdeauna îi iau în calcul pe cei ce mă depăşesc pe linia de tramvai astfel încât plec cu mult mai devreme decât o face un om normal, tocmai ca să nu întârzii ca un român normal. Slavă Domnului că există un tramvai în Bucureşti care are toată linia îngrădită cu o balustradă şi drăceasca mea răzbunare este să văd în oglinda retrovizoare un Mercedes cu o mască roşie de furie la un volan care este agasat de câţi pumni primeşte direct în claxon.

Am ajuns la sală. Încă nu începuse conferinţa. Am luat loc în fotoliul desemnat. Venind de la bufet, cu o ciocolată mică în mână şi un pahar de Cola, s-a aşezat lângă mine, Maria, care de fapt nu era Maria, ci Ilinca. Pasiunea noastră comună pentru mecanica cuantică a făcut să ne vedeam de atunci, mereu. Ea mi-a povestit că Fieţelul nu era maşina ei, era a unei prietene pe care o cheamă Maria. Ilinca are Bentley şi mi-a spus că maşina era în service în ziua aceea, că uitase că este în Fieţel şi că, din obişnuinţă, se înscrisese în depăşire pe linia de tramvai, în ciuda cuminţilor Bucureştiului.

Acum eu conduc un Bentley, depăşesc pe linia de tramvai când vreau eu şi doar Bugatti Veyron mă depăşeşte pe cealaltă linie de tramvai. De întors…

Maria, dacă citeşti aceste rânduri, te rog să-mi dai link-ul magazinului online care vinde astfel de animăluţe! Poate găsesc şi eu un râs. Aş vrea să-l arborez. Pe faţă… 

Notă: orice asemănare cu Monica Columbeanu Gabor este răuvoitoare şi nu se cade!

http://blog.digitalreviews.ro/

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,292 views

Your tuppence

  1. Mirela Baron / 29 March 2011 23:21

    Hallo ! M-am amuzat ce-i drept teribil 🙂 Un zimbet placut si prietenos. Felicitari

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ramona / 29 March 2011 19:32

    Foarte draguta povestea.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. wind / 29 March 2011 16:41

    🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. CristinaC / 29 March 2011 16:25

    Excelent. Ca de obicei!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. nina dumitru / 29 March 2011 13:10

    ODLM, puteam jura de la inceput ca e condeiul tau… , dar finalul …fara cuvinte… deci se poate…!!!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  6. Brigitte / 29 March 2011 2:01

    Delicioasa poveste, fermecator stil!

    Cred ca cei care vor citi povestea se vor imbulzi la cursurile de Mecanica Cuantica. 🙂

    Felicitari!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  7. Dora / 29 March 2011 1:40

    “Foarte tare”!…cum s-ar spune… Felicitari… 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  8. ionouka / 28 March 2011 16:02

    Foarte bun! 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro