Fii îngerul unei femei a nimănui

Nora Dincă

5 March 2015

“N-am bani”, “am rate la bancă”, “nu mă mai iubește”, “are pe alta”, “m-a părăsit”, “politicienii fură”, “mă trezesc la 4 dimineața”, “nu sunt apreciată suficient”, “mă irosesc”, “iar mă duc acasă și găsesc chiuveta plină de vase și șosetele porcului sub pat”, “mi s-a stricat mașina”, “nu-mi stă bine părul”, “nu mi-am mai cumpărat o rochie de doi ani”, “dacă nu-mi cumpăr pantofii ăia roșii, o să mor!”, “fatalitate! mi-au apărut două riduri!”, “nu am cu ce să mă îmbrac la Balul Operei”, “sistemul de învățământ e de rahat”, “sistemul de sănătate e de rahat”, ” la naiba, viața mea toată e de rahat!”…și putem continua trei zile. V-ați întrebat vreodată cum e să n-ai nimic?! Să nu fi avut niciodată nimic, decât – în cele mai fericite zile – cerul de deasupra capului și-o supă caldă? Da… nici eu nu-mi pot imagina. Știu doar că acești oameni ne văd pe noi îngeri – când nu suntem demoni.

femei amărâtă

Floarea, cerșetoarea, își făcea veacul pe străduța noastră. Așa m-am născut, cu Floarea pe străduță. N-avea vârstă – până-n ziua în care-a murit, a arătat la fel: de vreo 60 de ani, fără dinți, cu mâinile bătrâne, bătrâne. Duhnea mereu a alcool. Era bucuria ei cea mai mare să-i dai de băut. Eu nu i-am dat niciodată Îi dădeam bani, iar când am crescut și m-am prins că își lua băutura de ei, îi cumpăram mâncare. Uneori, îi mai duceam o supă caldă și ceva bun făcut de bunică-mea. Stăteam lângă ea până termina, să mă asigur că mănâncă.

Îi plăcea să vorbească – mânca numai de dragul că stăteam cu ea și-o ascultam. Of-ul ei mare era că nu și-a cunoscut niciodată mama – a crescut la casa de copii și-apoi, după 18 ani, sub cerul liber. “Se purta urât cu noi acolo. Ăla a fost iadul. Nu pot să-ți zic ție, că n-ai tu treabă să știi de d-astea, ești copil. Da’ mă gândeam des la mama – dacă s-o gândi și ea la mine un pic. Sau, poate, sărăcuța, era la doi metri sub pământ, cine știe?… Să-ți iubești mama, auzi! Să o iubești mereu și să n-o judeci!” – se-nfigea în mine și mă ardea cu privirea aia nebună. “Eu n-o judec pe mama, da’ am avut zile acolo (n.r. -casa de copii) când aș fi omorât-o cu mâinile goale dacă-mi ieșea-n cale”.

Rătăcea o vreme printre amintirile ei tulburi, apoi continua: “Când am scapat de-acolo am avut și io viață. Frig și greu și foame, da’ nu ca acolo, iad… Cel mai frumos a fost cât m-a iubit Nicu. N-avea nici el nimic, ca mine, da’ era altceva – era altu fel să ai un bărbat lângă tine. Stăteai sub cerul liber, da’ te ținea și pe tine de mână un suflet, acolo. Și mă apăra să nu mă bată nimeni. Și toate alea le împarțea cu mine… A murit Nicu. Avea TBC și-a murit și m-a lăsat iar singură sub cer. Cel mai mult am suferit că n-am știut unde l-a dus – a venit ăia și l-a luat, da’ nu știu unde l-a dus, să mă duc și io la el, să mai stau cu el, cum stăteam noi….” Și-a șters lacrimile și mucii, și supa de la gură, cu mâneca, într-un fel pentru care, dacă era actor, lua Oscarul. Apoi, pe neașteptate, mi-a luat mâna și mi-a pupat-o. M-am împotrivit, dar nu de teamă sau silă, ci de rușine – cum să-mi pupe mâna o femeie bătrână?! Mi-a tras-o cu forța și, după ce m-a pupat zdravăn, a început să mă miroasă ca un animal sălbatic: “Știam eu că ești un înger. Miroși a înger”. I-am spus că nu sunt înger, că îngerii sigur nu se dau cu cremă de mâini, dar nici n-a vrut s-audă. “Ești un înger de aici de pe pământ care se dă cu cremă pe mâini”. Și a început să râdă nebunește, repetând ca un refren “îngerul meu se dă cu cremă pe mâini”.

Într-o zi – era vară – mă duc la ea cu supă, musaca și cremă de zahăr ars. Se uită la mine, se uită la mâncare, iar la mine. „Asta e dulce?” arată spre crema de zahăr ars. Dau din cap că da. „Uite, o să iau un pic din asta, pentru tine. Să nu te superi, îngerul meu, că nu mănânc din alelalte – nu pot. Dulce îmi place, nu mă satur de dulce”. Ia o dată, de două ori, și o lasă deoparte. „Nu e bună?” o întreb. „E, cum nu?! Ăsta e dulce de îngeri! Da’ nu mai pot, mă arde tot. Dacă vrei, ia-mi o vodcă -numa’ aia-i mai a dracului ca arsura mea. Arde tot!”. Și-ncepe iar să râdă. Îi spun că eu nu-i iau de băut niciodată. Plec și vine după mine: „Îngerul meu, rochia aia a ta cu flori roșii, să n-o arunci. Și să n-o dai la nimeni! Păstreaz-o pentru mine. Să mă îngropi cu ea.” „Păi la ce-ți mai trebuie când o să mori?” – o întreb, ușor amuzată. „Vreau să mă simt și io înger. Și, când mă întâlnesc cu Nicu să vadă și el un înger”. Am urcat în casă, am luat rochia și i-am dus-o: „Uite, să te simti înger aici pe pământ, că în pământ n-o să mai simți nimic”. A amuțit de fericire. A luat rochia ca pe Sfintele Moaște, a pus-o pe lânga ea și a început să danseze mai ceva ca-n Sunetul Muzicii. M-a emoționat tare.

A doua zi au găsit-o moartă lângă Alimentara, îmbrăcată cu rochia cu flori roșii. Mi-am spus că s-a grăbit la întâlnirea cu Nicu.

Peste ani, am înțeles că Floarea de fapt voia să se simtă femeie. Dar probabil nu cunoștea cuvântul.

De 8 Martie, fiți alături de campania Femeile nimănui!

Puteți trimite micile cadouri la sediul DGASMB, din Strada Foişorului nr. 56-58, Sector 3, Bucureşti, de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:30. Sau puteți să le dăruiți personal, duminică, 8 martie, între orele 11:00 – 15:00, la Adăpostul de Femei din Şoseaua Berceni nr. 12, Sector 4, Bucureşti. Acest mic gest este început de Conectarea Socială, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și continuat de dumneavoastră!

Pentru mai multe informații, apelați la purtătorul de cuvânt al DGASMB: Marius Popescu, tel: 0756.036.370.

Detalii pe pagina de Facebook Conectarea Socială și pe site-ul organizației

Citiţi şi

Bun! Și acum, ce fac? Păi, ce să fac?! Mă bucur de viață!

Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

Așa te iubesc primăvara

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,345 views

Your tuppence

  1. o femeie / 7 March 2015 23:02

    foarte emotionanta povestea. O voi trimite mai departe.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Andreea Stanescu / 5 March 2015 23:23

    Foarte emotionanta povestea, iar articolul este foarte frumos scris, ajunge exact acolo unde trebuie.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro