Fii recunoscătoare că te-am plagiat

Lacrima Andra

10 March 2015

Lacrima AndraM-am cufundat în soarele de primăvară, cu carte cu tot. Mirosea a zambile și a pământ reavăn. Mi-am strâns pardesiul pe lângă trup la adierea pișcăcioasă a unui vânticel rebel. Obraznicul! Val-vârtej, lângă mine se așeză o domnișoară. Fără să mă întrebe ceva, fără să își ceară voie. Se trânti pe bancă răsunător. O privii cu uimire! Nu că ar fi fost prima oară când un tinerel la vârsta rebeliunii iertate se comporta astfel în preajma mea, însă domnișoara tremura toată. Să-i fi fost rău sau era doar supărată?

După câteva momente, izbucni în hohote de plâns. M-am apropiat și i-am așezat o mână pe umăr. Am rămas în tăcere. Nici ea nu s-a ferit. Când s-a mai liniștit mi-a spus scurt:

– Azi, oamenii mi-au omorât sufletul!

Am privit-o năucă. Oamenii! Auzi tu, omenirea întreagă să omoare un biet copil. Care oameni? Ce oameni?

– Oamenii… înțelegi?

woman in park

Nu, nu înțelegeam. Așa că am aflat că era unul dintre acei tineri precoce care scriau de mici, care citeau enorm, acei copii rarissimi și binecuvîntați, ori poate blestemați să se fi născut într-o lume care e orice, dar nu interesată de om. Publicase deja, la doar 18 ani, două cărți și cu oareș’ce succes. A aflat de prin prieteni că niște ”binevoitori” îi furaseră cărțile. Creația ei făcea bani buni, pentru alții prin America. Editura se arăta neputincioasă. Prea costisitor un proces. Ba mai mult, și prin țară alți „binevoitori” foloseau munca ei fără să fi cerut măcar voie. „Drepturi de autor? Ete, aș! Bunul simț de a cere voie să folosești munca cuiva? Ce prostie! Ce aroganță! Oricine poate scrie, deci cum vine aia să nu te folosești de bunul creat de altul. Odată creat e al tuturor, nu?”, zbiera logica mulțimii, vulgară.

De curând aflase că cineva se semnase pe un alt eseu de-al ei și câștigase un premiu important. Când a confruntat persoana, i s-a spus sec: „Ai putea fi recunoscătoare că-ți fac promovare. Și așa a trebuit să muncesc după tine să corectez! Puteai scrie mai bine”.  În clipa aia ceva se frânsese în ea. Nu reușise să se mai apere, pentru că nu reușise nici să înțeleagă de fapt ce auzise. Mintea ei refuzase să mai lege cuvintele în sens.

Am reîntâlnit-o după ani mulți. Era deja o doamnă frumoasă și puternică. Am întrebat-o unde aș putea-o citi și mi-a răspuns cu privirea devenită brusc goală:

– În ziua aia, oamenii mi-au ucis sufletul. Niciodată n-am mai scris după aceea.

Pe Lacrima o găsiți cu totul, aici.



Citiţi şi

Fiul jurnalistei asasinate continuă lupta mamei

Nu-i înțeleg pe oamenii care…

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,222 views

Your tuppence

  1. Manuela / 14 April 2015 10:36

    Mai sunt si altii precum doamna asta de la Romania literara (daca o fi asa, ca nu cunosc si nu ma pot pronunta) care au dat de pamant cu talentul altora.
    In timp ce altii, poate mai putin daruiti, au avut parte de iincurajare si au ajuns la succesul dorit. Nu stim cum se impart legile astea, cert este ca trebuie luptat, pentru orice, oricand. Sa ramana ceva in urma pe pamant. Nu stii cand te duci, si nici unde. Nu stii ce lasi in urma. Poate un copil care numai asa va reusi sa te cunoasca, citindu-te.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Manuela Tudorancea / 19 March 2015 16:30

    nu renuntati,fratilor,la scris,dintr-o prostie ! Si eu am fost umilita ani intregi de catre invatatori si profesori care ma acuzau ca as fi copiat din carti orice compunere, ca nu-s eu asa desteapta ! Evident ca habar n-aveau sa-mi spuna si de unde anume as fi copiat. Mi-au scazut si nota la purtare ca sa “ma las de copiat ” . Si ei azi nu exista, iar eu tot scriu, in doua tari, in doua limbi distincte si nu ma mai acuza nimeni, de nimic.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. lacrima andra / 13 March 2015 7:24

    Bookish Style la vremea cand s-a intamplat povestea cu furtul cartilor, legea drepturilor de autor era o chestie in lucru de care radeau toti romanii ca de un moft. Si azi sa produci un bun intelectual e privit cam la fel de aia majoritatea considera ca nu trebuie sa dai banii pe ceva de genul. Un proces ar fi fost extrem de scump pentru saracia din anii aia iar rezultatul n-ar fi fost oprirea hotului ci i-ar fi adus acestuia doar o amenda si gata. Era liber sa continue. Nu stiu cata lume cunoaste ca in Romania proprietatea intelectuala asupra unui produs cultural sau eveniment nu e aparata la modul real de lege si autoritatile iti spun ca ideile sunt facute sa circule deci asemenea produse sunt protejate in cel mai fericit caz un an… Aici ar trebui un pic defalcate lucrurile dar e cam mic spatiul… Pe scurt, in Romania asa cum omul nu e o valoare nici munca lui nu e….

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. lacrima andra / 11 March 2015 14:26

    Multumesc de atentionare, Larisa. Am sa revin pe text 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Larisa / 11 March 2015 13:23

    Buna,

    Te rog sa corectezi expresia ”Când a confruntat persoana”. Formularea asta este incorecta in limba romana (expresia provine din engleza, presupun).

    Corect este ”Cand s-a confruntat cu persoana” sau ”cand confruntat manuscrisele” etc.

    http://dexonline.ro/definitie/confrunta

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  6. Bookish Style / 11 March 2015 12:00

    Eu nu inteleg de ce ai da manuscrisele cuiva fara nicio garantie? Daca a publicat undeva textele se poate dovedi clar ca e vorba de plagiat. Eu as fi mers pana in panzele albe sa imi recuperez munca.
    http://www.bookishstyle.ro/

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Lacrima Andra / 10 March 2015 22:49

    Nu stiu daca e amuzant, si nu stiu daca e coincidenta, insa stiu sigura ca viata e…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Cris / 10 March 2015 20:36

    Ce amuzant! Aseara, citisem pe pagina de facebook a Petronelei Rotar(app de o alta Petronela ce ii furase si publicase un text) un comentariu al unei tipe care zicea cam asa: “cand eram tanara, mie mi-au furat si publicat 2 carti si mi-au zis sa zic mersi pt promovare. Nu am mai scris niciodata de atunci.”

    Coincidenta? Sau pur si simplu, subiect de articol? 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  9. Lorin Coryllus / 10 March 2015 19:47

    Puteti sa stergeti comment-ul dinainte. Vad ca e greu de moderat. Ideea e ca unele gesturi necugetate, ale unor oameni care s-au trezit ca impart dreptatea, frumosul si adevarul pe pamant au ca rezultat amputarea altora. Am citit mult din ce a scris tipul de care va vorbeam. Nu nu sunt eu. Scria bine. Lovitura pentru el a fost dubla. A crescut cu Cenaclul Flacara si in momentul in care a primit un refuz de la “nevasta lui Adrian Paunescu” i s-a daramat cerul pe pamant.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  10. Lorin Coryllus / 10 March 2015 16:32

    Nu stiu daca ai scris sau nu la misto chestia asta dar faza e ca eu cunosc pe cineva care s-a lasat de scris din cauza unei handicapate pe care o chema Constanta Buzea si care semna o rubrica in Romania Literara, parca. Iti scriu aici doar o strofa din poezia clasificata de catre CB, sec: “ai dreptate dar nu ai talent”.

    Ne pierd ratiunile desarte
    Aprindem Rugi, dar suntem stinsi,
    Luptam pe viata, dam de moarte
    Invingem dar suntem invinsi…

    Literatura romana a pierdut acest poet.Dar o are in continuare pe Constanta Buzea in patrimoniul national.
    P.S. Nu, nu mai are nici manuscrisele.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro