Fildeşul vegetal al Americii de Sud: tagua

Liana Oprea

25 February 2012

Am văzut prima dată o sămânță a palmierului de fildeș în selva baja (jungla joasă) din nordul Peru. Juan Carlos, amerindianul care ne însoțea într-o plimbare prin templul vegetal atât de drag și cunoscut celor din cătunul Puerto Miguel, a ridicat dintre lianele încolăcite pe sol o formă albă, aproximativ ovoidală, și mi-a arătat-o: tagua. Fildeșul vegetal. Apoi a tăiat un fel de castană gigant, cu alveole păroase în care, deschizându-le, vedeai ca o lacrimă închegată gelatina fructului încă necopt. „Noi îl mâncăm. Ţine de sete.”, mi-a explicat poftindu-mă să gust consistența suculentă ce aducea vag a apă de nucă de cocos.

 

Am reîntâlnit tagua în Ecuador, unde artizanii îi dădeau forme și străluciri colorate, exprimându-i rezistența și grația prin obiecte de o frumusețe primară, aproape totemică. Aici am aflat prima dată că din tagua se fac și clape de pian, identice în orice privință cu cele din fildeșul provenit de la elefanți. Aceeași duritate, aceeași culoare, și fără să ceară sacrificiul nefiresc al unei ființe care ar prefera să se folosească încă de colții ei dacă ar avea de ales între viață și cea mai frumoasă sonată de Beethoven.

 

Pentru comunitățile mici din America de Sud tagua are o valoare economică și culturală semnificativă, oferind localnicilor o sursă de venit care le permite să continue un stil de viață tradițional.

O serie de inițiative de prezervare a pădurilor tropicale și ecosistemului amazonian încurajează cultivarea sustenabilă a palmierului de fildeș (Phytelephas aequatorialis) în habitatul său natural. Sursă regenerabilă a unui material care e practic imposibil de diferențiat de fildeșul elefanților, palmierul de tagua este parte integrantă din mediul natural al loucuitorilor junglei, oameni și animale, contribuind astfel la eforturile de conservare. Semințele pot fi recoltate în mod firesc, pe măsură ce cad la pământ, coapte, astfel încât arborele nu este traumatizat în niciun fel.

De la nasturi, obiecte artizanale și bile de biliard la părțile fine ale unor instrumente muzicale, tagua  îmbracă, docilă, forme nenumărate și oferă doar avantaje: protejarea incredibilului ecosistem al Amazoniei și pădurilor tropicale, și o salvare pentru uriașii Africii și Indiei, elefanții.

Cut cât călătoresc mai mult, cu atât mă farmecă diversitatea lumii în care ne-am născut, și mi se dezvăluie ca derizorie și grotescă, dacă n-ar fi vătămătoare, goana după profit.

Îmi aduc aminte Puerto Miguel, cătunul dintre ape al lui Juan Carlos, cu 90 de suflete și colibe lacustre acoperite cu frunze de palmieri, și cuvintele unui om care nu folosea banii decât ca să cumpere combustibil pentru micul motor al bărcii și pentru generatorul care alimenta un televizor și un dvd player folosite de tot satul doar la sărbători: „Jungla ne oferă tot ce ne trebuie, hrană, adăpost, doctorii. Dar trebuie tratată cu respect și încredere, pentru că altfel forța ei protectoare și tămăduitoare poate deveni brusc distructivă. Cea mai importantă este încrederea.”



Citiţi şi

Cele mai bune destinaţii de vacanţă ale anului 2016

16 mai, Ecuador, record Guiness – plantat 647 K copaci

She is a rolling stone

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,673 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro