Fiți mai deștepte decât am fost eu!

Mirela Retegan

16 April 2014

MIRELA RNu toate femeile au norocul să facă un copil, doi, trei, cu bărbați care și-au dorit din toată ființa lor statutul de tată și sunt dispuși să facă toate sau aprope toate sacrificiile din lume pentru copilul lor. Mai puțin acela de a rămâne în cuplu cu minunatele mame. Căci majoritatea femeilor pe care le cunosc au făcut copii cu bărbați liberi și independenți, dornici de să-și continue viața în brațele mai multor femei sau chiar în casa uneia dintre ele, alta decât mama copilului lor.

Mi-a luat ceva timp până să înțeleg că, după o despărțire, lucrurile sunt mult mai simple pentru un bărbat. Își pune pălăria pe cap și pleacă mai departe. Mai face o oprire, mai face o cucerire, poate chiar și alți copii și, dacă e ok, rămâne; dacă nu, poate să plece mai departe.

Se spune ca Acasă e acolo unde e mama. Așa și este, în cele mai multe dintre cazuri. Și atunci, de ce mamele nu înțeleg că, dacă nu se poate altfel, intră în grija lor să păstreze legatura cu bărbații cu care au făcut copiii? Eu mi-am dat seama târziu că, dacă nu voi crea cadrul perfect pentru o relație bună în triunghiul mamă-tată-copil, primul care suferă este copilul. Abia apoi mama și, cu voia dumneavoastră, ultimul afectat de ambiții ridicole va fi tatăl. N-am înțeles și n-am putut de la început să fiu suficient de draguță pentru ca tatăl copilului meu să fie un sprijin pentru mine. S-a întâmplat, dar după câțiva ani.

Norma Shearer

Mai întâi am încercat să demonstrez cine are drepturile, al cui e dreptul cel dintâi. Eram ranită, fusesem înșelată în așteptările mele, deci – să plătească!!! Am cerut, superior și arogant, imperativ, am amenințat, am strigat, am stricat. Ce-am obținut? O lungā perioadă în care tatăl copilului meu a preferat să stea departe de fiica lui de groaza că va trebui să dea ochii cu mine. A preferat să nu răspundă la telefon decât să-mi audă reproșurile și a ales să dispară. Dacă ar fi putut teleporta copilul, dacă o forță nevăzută putea să i-l ducă și să mi-l aducă mie înapoi fără ca noi sā fim nevoiți să dăm ochi în ochi (și mai ales vorbe în vorbe) ar fi fost perfect.

O lungā perioadă am luptat la propriu cu “nu e corect” până într-o zi în care am acceptat că e cum e și că am de ales între rău si bine. Am ales bine și-am început să muncesc pentru asta. Ca mamă, ar fi trebuit să știu mai bine ce e important pentru copilul meu și să fiu suficient de deșteaptă să-i urmăresc interesul. Ca femeie, ar fi trebuit să accept mai ușor că s-a terminat și că trebuie să-l transform din iubit în partener, așa cum nu am reușit să fac în timpul relației. Și numai gândul că, dacă aș fi tăiat aripile orgoliului în loc să-l hrănesc, scuteam niste acid hialuronic și câteva ședințe în plus la cosmeticiană ar fi trebuit să mă ajute să folosesc situația în favoarea mea.

Am sentimentul că majoritatea părinților reușesc să facă parteneriate mai bine și mai bune cu ajutorul judecătorului care împarte custodiile decât reușesc să le facă singuri, la masa din bucătărie. Câte mame își permit să aibă un week-end numai pentru ele în timp ce tatăl are obligația de a se îngriji de nevoile copilului 100%? Câte mame își permit să plece în vacanțe de una, două, trei săptămâni pâna la capătul pământului, știind că are copilul în siguranță, lânga cealaltă jumătate care i-a dat viață? Câte mame au cel puțin două zile pe săptămână timp pentru ele, știind că judecătorul a dat grija pentru copil tatălui? Eu una, până să ne despărțim, nu am stat liniștită și nici n-am mai fost plecată decât atunci când copilul meu rămânea la bunici. De când ne-am despărțit, locul cel mai bun pentru ea atunci când nu e cu mine e la tatăl ei, chiar dacă el e la 4.000 de km distanță. Iar eu am timp pentru mine și pot să plec și la capătul lumii.

Mi-a luat patru ani să înțeleg asta. Dacă vă aflați în aceeași situație, fiți mai deștepte decât am fost eu. Economisiți timp și… riduri.

Pe Mirela o găsiți, toată, aici.

Citiţi şi

Vrei să auzi ce zmeu ești, ce mare o ai? Fi-ți-ar criza vârstei de mijloc de râs!

Hai, sictir!

Un bădăran înfumurat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
26,095 views

Your tuppence

  1. big john / 28 November 2015 21:57

    Pe de alta parte, fac un apel la femeile care sunt in relatii si vor sa faca un copil doar de dragul de a avea unul si nu din dorinta de a-l creste impreuna cu tatal copilului: mai bine mai faceti un master, un doctorat, schimbati jobul, iubitul sau casa. no comment….

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Bianca Popescu / 16 December 2014 14:00

    In sfarsit, avem opinia unei mame care a ajuns la normalitate in ceea ce priveste relatia cu fostul.
    Partenerul meu are un copil din fosta casnicie iar mama copilului a fost timp de aproape un an absurda cand venea vorba de timpul copilului petrecut cu tatal sau. Abia de cateva luni, cand si-a dat seama ca este in interesul ei sa mai scape de copil din cand in cand, lasandu-l la tata pentru a petrece timp cu iubitul, a lasat-o mai usor cu verificatul, amenintatul, santajatul. De fiecare data telefoane, mailuri, reprosuri dupa, plansetele copilului in bratele mamei cand se facea “schimbul”, cu replici de genul : “haide mami stai linistita, peste 3 zile vii inapoi la mami si o sa fie bine”. Oare voi, aceste femei care aveti copii cu parteneri de care sunteti despartite, sunteti atat de oarbe in fata sufletului acestor copii? Nu va dati seama cate mesaje subliminale de pericol/nesiguranta ii transmiteti copilului vostru in acele momente? Aceasta vreti sa fie atitudinea lui fata de el insusi, fata de lume, fata de viata?
    Pe de alta parte, fac un apel la femeile care sunt in relatii si vor sa faca un copil doar de dragul de a avea unul si nu din dorinta de a-l creste impreuna cu tatal copilului: mai bine mai faceti un master, un doctorat, schimbati jobul, iubitul sau casa. Copiii nu sunt gadgeturi, nu sunt jucarii de plus pe care le “arunci” la partener cand mai ai nevoie de o vacanta.
    Eu o vad pe aceasta fetita la 2 saptamani si poate ca parintii ei, care sunt prea preocupati in a-si dovedi unul altuia ca fiecare o creste mai bine, o iubeste mai mult, o rasfata mai tare, nu vad ce este in ochii si sufletul ei. Ce se intampla cu ea dupa cortina de prefacaciuni pe care fiecare o desfasoara pentru ochii celuilalt.
    Sunt momente grele cand spune: vreau si cu mami la joaca. Sau noaptea cand se trezeste si plange dupa mami, pentru ca asa e ea obisnuita, sa doarma la mama acasa. Momente in care o dor gingiile sau burta si tot ce vrea este sa o ia mami in brate si nu se linisteste la nimeni. Nu e o voce tanguita de rasfat, e una tanguita de durere si dorinta de a fi la pieptul mamei. Cum puteti dormi linistite, doamnelor, vazandu-va de interesul personal la celalalt capat al lumii, cand copilul vostru in miez de noapte plange dupa voi si alte femei, in alte case decat voi, il mangaie si alina, incercand sa ii explice ca “e normal ca mami nu e acolo, ca mami e la ea acasa, acum esti la tati” la intrebarile insistente. Cand va dispretuiti/ignorati/blamati partenerul dar va folositi fara scrupule de el pentru ca dandu-i copilul, aveti momente de libertate, de mers la sauna/sala/in vacante cu actualul?
    Cum se poate ca din dorinta de a avea un copil-gadget sa il fi facut cand toate conditiile erau neprielnice: nu va mai iubeati partenerul, casnicia/relatia era deja pe duca, jobul cere multa implicare, banii nu va sunt indeajuns?
    Sunt siderata de aceste alegeri atat de proaste ca sunt aproape inumane. Atat de egoiste incat ajung sa dea nastere unei generatii de copii paralizati in bucuria fortata de a petrece timp doar cu mama sau doar cu tata.
    Credeti ca pentru aceste suflete va conta ca “era vremea sa am un copil?” Sau :”trebuia sa intru si eu in randul lumii?”.
    Credeti ca din dorinta voastra egoista de a avea un copil in orice conditii se poate dezvolta un omulet echilibrat sufleteste, capabil sa isi construiasca o viata frumoasa?
    Intrebarile sunt, evident, retorice..

    Hot debate. What do you think? Thumb up 13 Thumb down 6
    Reply
    • Maria / 17 December 2014 12:02

      Bianca, ai tot respectul meu! Putine mame vitrege (urasc termenul, dar asta e) vad lucrurile, asa cum le vezi tu. Si mai putine mame vad lucrurile asa cum le vad eu. Daca ai norocul ca noua femeie din viata tatalui sa accepte si sa respecte copilul ( cazul meu- actuala lui e la fel de implicata ca si mine), trebuie , la randul tau, sa o respecti. E bine pentru copil, dar si pentru tine. Daca ii e bine copilului, ii bine si mamei. Si, sa nu uitam meritul tatalui. Nici nu aveti idee cati tati intorc spatele copiilor, cand parasesc relatia cu mama acestuia. Daca femeia din viata lui ii respecta copilul, e pentru ca el a trasat aceasta directie, pentru ca si el e preocupat de binele copilului. Fiti destepte si, mai ales, linistite! Linistite ca ingerul vostru are mai multi ocrotitori, ca nu trebuie sa-si rupa sufletul in bucati, ca nu-si otraveste copilaria cu ura si ranchiuna.

      Thumb up 6 Thumb down 1
      Reply
  3. Florea Luciana / 21 May 2014 17:33

    Eu ma bucur de fiecare moment cand ma am pe mine numai pentrumine!!! Mai multde atat, sunt recunoscatoare fostului sot, tatalui copilului meu, si pentru divort si pentru faptul ca acum am in sfarsit timp si pentru mine!!!!
    P.S. am divortat in decembrie 2012. Nici eu nu am realizat acest lucru de la inceput, dar …..nu mi-a luat mult timp sa-mi dau seama ca MIE imi este MULT mai BINE asa (libera)!

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  4. Ana / 16 April 2014 20:40

    Si eu am trecut prin aceeasi situatie, insa am realizat ca ruptura in familie nu a intervenit atunci cand el a plecat si nu a mai dat niciun semn de viata cu lunile, nici atunci cand ne certam ore in sir, nici macar in perioada cand credeam ca eram fericit impreuna si ca voi fi o femeie implinita. Ruptura in cuplul nostru a intervenit in momentul in care EU am decis ca vreau sa fim impreuna, EU mi-am imaginat ca voi avea o viata perfecta pentru ca era inalt, bine facut, reusise in viata, imi oferea siguranta, protectie, un camin, scapam astfel de parintii mei, comentariile si dadaceala lor, nu mai aveam griji ca nu-mi voi putea cumpara din salariu un apartament (el deja avea casa) sau masina, nu voi putea achita facturile nici daca ma mut in chirie, nu imi voi putea permite nici aia, nici aia, nu voi avea niciodata un copil s.a.m.d… Cand le-am dobandit toate astea (in urma casatoriei) am avut impresia ca sunt fericita, implinita, ca am tot ce si-ar putea dori o femeie in viata! La modul cel mai sincer credeam ca il iubesc pe omul care mi-a oferit toate acestea. Problema a aparut dupa ce s-a nascut fiul nostru, pe care il consideram al MEU, iar tatal a devenit brusc un personaj care in loc sa se ocupe DOAR de asigurarea celor trebuincioase casei si sa ofere sprijin moral si la unele indeletniciri casnice, sa ne asigure confortul necesar, siguranta, stabilitate si sa pozeze bine cand iesim in societate ca tanara familie realizata, mai vroia si altceva… Isi dorea ca sotia lui sa nu fie DOAR mama, ci sa fie in continuare si FEMEIE. Faptul ca EU am confundat siguranta, stabilitatea, confortul si bunastarea cu dragostea, aveam sa il inteleg mult mai tarziu… Dragostea inseamna cu totul altceva, iar toate celelalte nu o pot suplini. Sentimentul ca stau in casa cu un strain, care in loc sa se suprapuna cu imaginea robot pe care singura mi-am si i-am creat-o, isi doreste o relatie intima cu MINE(!), cea care intre timp am devenit MAMA, si care nu intelege ca intimitatea, dorinta fata de celalalt ar fi trebuit sa se sfarseasca dupa ce am devenit parinti maturi si responsabili, m-a chinuit suficient de mult pentru a cauta mereu o scapare materializata de MINE prin certuri, scandaluri, reprosuri, refuzuri. Evident, el era de vina INTOTDEAUNA, iar copilul il foloseam INTOTDEAUNA ca arma suprema si scuza perfecta. Poate n-as fi inteles aceste lucruri niciodata, daca nu se intampla ca dupa divort sa intalnesc acea persoana pe care o doresc din tot sufletul, pe care o vreau langa mine mereu, oricum, cu care as fi bucuroasa si daca am manca zilnic doar o felie de paine si am bea un pahar de apa, langa care vreau sa ma trezesc in fiecare dimineata si alaturi de care si cu care vreau sa ma culc in fiecare noapte… Am fost extrem de entuziasmata cand l-am intalnit pe acest barbat, am crezut cu adevarat ca soarta se va razbuna astfel pe fostul meu sot si voi avea parte de fericirea mult visata. Am incercat sa ma apropii de el si sa il cuceresc, si-a dat seama de acest lucru si am avut o discutie in urma careia mi-a spus foarte elegant ca a simtit ca ii fac avansuri si ca se simte “oarecum flatat” cata vreme este “mai degraba ingrijorat” de faptul ca as putea-o rani prin gesturile mele pe sotia sa, fata de care simte ca orice raspuns la un zambet al altei femei inseamna a o insela intr-un fel, lucru pe care nu si-l doreste… Se pare ca soarta s-a razbunat mai degraba pe mine…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 21 Thumb down 4
    Reply
  5. Dana / 16 April 2014 14:42

    Later edit : din pacate, eu nu ma simt bine lasand copilul langa el, nu cred ca e suficient de matur si responsabil sa aiba grija de ea. Sper ca asta va veni cu timpul. Daca nu…vom ajunge totusi la judecator pentru un program mai restrictionat. Dar deocamdata ii acord prezumtia de buna credinta, macar in ceea ce priveste copilul.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  6. Dana / 16 April 2014 14:39

    Fara suparare, ai pornit cu stangul de la inceput. Indiferent de parerea mea despre fostul partener de viata, ramane tatal copilului si nu am de gand sa stric asta. Il va judeca fetita mai tarziu pentru parintele care a ales sa fie. De dragul ei, am ales sa o termin civilizat, la notar si cu program de vizita “la liber”.

    Ah, ca in ciuda a ceea ce am scris, fetita a inceput sa se fereasca de el, desi suntem inca sub acelasi acoperis…asta e alta poveste. Copiii SIMT si nu ii poate pacali nimeni.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 1
    Reply
  7. o femeie / 16 April 2014 13:35

    Multe femei accepta greu ca lucrurile nu sunt asa cum vrea/ viseaza. Se cramponeaza in lucrurile care si le imagienaza, si probabil realitatea e gri de dinainte de divortul propriuzis, dar refuza sa o vada.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro