Florenţa, la picioarele lui David

Iulia Bîlea

26 August 2012

Pentru că este posibil să faci week-end-uri oriunde în Europa, la costuri decente și furând doar o zi sau două din concediul dintr-un an, am fugit în vara asta, dintr-o joi până duminică, la Florența. Orașul meu de vis este în inima Toscanei, probabil cel mai frumos loc de pe pământ. Am ales un zbor low-cost și am aterizat la Bologna iar, de acolo, încă vreo 37 de minute cu un tren de mare viteză până la Florența. Atenție însă, Bologna – Forli, destinația zborului, înseamnă de fapt o altă oră cu trenul între Forli și Bologna, dar mergând în grup vesel și privind pe fereastra trenului frumusețea locurilor, totul se întâmplă „in no time”. Din gara Santa Maria Novella din Florența, puhoiul de turiști pare descătușat de o forță nevazută și miile de trolere și voci de toate neamurile se amestecă într-o extraordinară bucurie. Ești parte dintr-o bucurie de proporții care urmează să se deschida în toată splendoarea ei în urmatoarele câteva zile.

Nerăbdarea cu care ne-am cazat, dușul de reîmprospătare de după drumul și căldura înăbușitoare care sufocă orașul în iulie, dotarea cu pantofii cei mai comozi, ochelarii de soare și un plan schițat, doar în vorbe, pentru ce urma să facem în timpul șederii noastre acolo au fost gata imediat.

Primul loc de oprire este Piazza del Duomo, locul de intersecție a tuturor rutelor pentru turiști. Dantelăria Domului, spiritul ales al familiei Di Medici care tronează asupra Florenței de secole sunt omniprezente în orice punct al orașului te-ai afla. Domul se vizitează gratuit, este unul dintre puținele obiective turistice din Florența de acest fel, iar cozile enorme care înconjoară edificiul nu sperie pe nimeni pentru că se înaintează rapid și, surprinzător, în foarte mare ordine. Trebuie să spun, în acest punct al relatării mele, că am fost la Florența de probabil cinci ori până acum, iar în primii doi ani am reușit să văd aproape tot ce era de văzut. Întoarcerile mele la Florența înseamnă, de acum, o întoarcere la esența frumuseții și o selecție a lucrurilor de revăzut cu adâncă emoție.

Galleria dell Accademia, unde se află David, majestuoasa și inegalabila sculptură a lui Michelangelo, este nelipsită din opririle mele. La Galleria dell Accademia am avut bilete rezervate pentru prima oră, adică ora 9 dimineața a celei de-a doua zile, și ne-am strecurat victorioase pe lângă coada impresionantă ce se formase deja. Întâlnirea mea cu David, de aproape fiecare an, este de fapt întâlnirea cu Florența. Când culoarul se deschide din penumbra lui spre sala imensă la capătul căreia, sub o cupola de lumină, se afla David, am mereu aceeași senzație că respirația mi se oprește undeva la baza gâtului și ochii mi se dilată. Nu pot spune în cuvinte ce se întâmplă în circulația mea sanguină, ce anume declanșează mâinile și picioarele reci, furnicăturile din degete și apoi moleșeala placută care mi se revarsă în trup atât de profund, până la nivelul fiecărei celule parcă, de mi-e greu să îmi mai schimb poziția și să depășesc perimetrul în care am alunecat pentru măcar o oră de încântare.

Ne așezăm în rândul privitorilor și, în liniște, cu o pioșenie demnă de ceva sacru, începem rotirea în jurul lui David pe șirul de bănci care formează un semicerc chiar în spatele statuii. Din față, o poți contempla așezându-te pe câteva scaune și, de acolo, fiecare detaliu al grandioasei opere se dezvelește privirilor pentru a confirma încă o dată concluzia întregii lumi: este perfectă.

Bineînțeles, detaliul mâinii supradimensionate care ține piatra ce l-a răpus pe uriașul Goliat este interpretat ca fiind felul în care Michelangelo a exprimat măreția gestului tânărului David. De fiecare dată sunt copleșită de forma cu adevărat perfectă, de căldura alunecării curbelor în armonia nezdruncinată a întregului, detașarea privirii, fără nicio emoție, suflul cald al marmurei îmblânzite, forța reținută ce răzbate până la mine din fiecare încordare a mușchilor, din îndoirea genunchiului care pare să contrabalanseze puterea încătușată în torsul, linia gâtului, a umerilor, a profilului voluntar.

David este sărbătoarea firii umane, a formei fără cusur născute de natură la apogeul evoluției. Este uriaș, copleșitor, magnific. În acest an, pe pulpa piciorului drept era o dungă gălbuie și, în jurul statuii, o stație de monitorizare a mișcărilor pământului care pare să producă mici fisuri în carnea ei. Nu vreau să mă gândesc că în vreun an nu-l voi mai găsi acolo pe David. În patio, curtea interioară a muzeului, se află acum o replică din ipsos, în mărime naturală, dar colorată în roz strident, păr galben și ochi albaștri, iar turiștii se distrau făcând poze amuzante și fără sens în fața ei. Mi s-a părut o impietate la început, apoi am înțeles că și entertainment-ul poate fi privit ca o artă în sine.

Până seara târziu străbăteam străduțele înguste care degajau căldura înmagazinată în piatra lor peste zi. Într-una dintre nenumăratele întortochieri de drumuri strânse între ziduri, am ajuns la casa lui Dante, iar la momentul ritualicei poze pe care o fac turiștii cu bustul lui Dante suspendat deasupra capului, pe unul din zidurile clădirii, un trecător ne aruncă un entuziast “Beatrice!!!” Nu rămânem mai prejos și raspundem “Danteeee!!!”

În Piazza della Signoria aveam concerte în fiecare seară, ne alăturam aplauzele celor ale turiștilor care-și găseau loc de privit și ascultat direct pe caldarâmul pieței sau pe la terasele din jur. Știți cum sună Mozart lângă zidurile lui Palazzo Vecchio, din acordurile unei orchestre uriașe, de tineri îmbrăcați cu etichetă, în costume negre și cămăși albe? Divin.

Pe aceleași străduțe înguste, punctate cu nenumărate terase unde se mănâncă demențial – cea mai bună bucătarie italiană servită de chelneri români, preparate simple și gustoase până la Dumnezeu -, ne găseam și loc de popas. Înțelegerea noastră a fost să nu sărim niciun Gelato și ne-am conformat, cufundându-ne simțurile în deliciul sorbeturilor și al vaniliei, al nocciolei și tiramisu, apoi paste, paste, paste și pizza. Fiecare masă se termină cu espresso, cea mai grozavă și delicioasă cafea pe care papilele mele gustative și nasul meu ar fi putut-o gusta, adulmeca. Espresso în Italia este ceva la fel de seducător precum o declarație de dragoste. Mă reîndrăgostesc cu pasiune, de fiecare dată când îmi este dat.

În Piazza Santa Croce, Roberto Benigni recită în fiecare seară din Divina Comedie a lui Dante, cu interpretările lui speciale, geniale, iar tribunele care se construiseră de jur împrejurul uriașei piețe anunțau mulțimea spectatorilor care se strângea acolo, 12 seri la rând. Aș fi vrut să înțeleg italiana la nivelul la care să-mi fi putut oferi și acest festin, cu siguranță, o capodoperă.

Nicio vizită la Florența nu poate sări peste privirea de sus aruncată orașului din Piazzale Michelangelo. De acolo, orașul tăiat în două de râul Arno se clădește piatră cu piatră în fața ochilor tăi precum un joc de lego. Am mereu senzația că, din acel punct, de sus, aș putea întinde mâna și desprinde cupola Domului ori muta Ponte Vecchio, cu aurăriile lui, ceva mai aproape. Aici sunt mai mereu shooting-uri de modă, mirese și miri din lumea întreagă ce își imortalizează momentul vieții lor pe fundalul inegalabil al romanticei Florențe. Probabil de aceea imaginea orașului văzut din acest loc este recunoscută de oricine.

Mă întorc anual la Florenta, de câtva timp, îmi petrec uneori o săptămâna în vreo vilă toscană cocoțată pe dealurile din jurul orașului, în pulberea prafului dintre câmpurile de grâu dat în copt, ori străjuit de măslinii pe rod, în lumina lichidă care se prelinge pe acoperișurile de ardezie, printre chiparoșii ce înțeapa cu statura lor impozantă cerul fără nori. M-aș întoarce în Florența și în Toscana chiar și de dincolo de viață.

Citiţi şi

Cum ar fi să-ţi petreci Revelionul aici?

Cu riscul de a mânia 3 milioane de români…

Cum să-ţi alegi o slujbă în 11 pași

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,001 views

Your tuppence

  1. Bialog Cafe; Catchy Travel Stories | Bialog / 29 January 2013 14:57

    […] că nu s-ar fi putut altfel, dar sincer, sincer, articolul despre Florența, la picioarele lui David mi-a aprins imaginația și m-a făcut să răscolesc din nou albumul cu poze din… Toscana […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Bia / 26 August 2012 22:59

    Sublim simţit şi transpus… ador şi eu Florenţa, Toscana şi dacă e sa o spun drept, toată Italia 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro