Foc nou în inimi curate

Liana Oprea

31 December 2012

La încheierea fiecărui ciclu de 52 de ani al calendarelor mesoamericane (când fiecare „purtător de an” a trecut prin toate cele 13 tonalități), are loc ceremonia „Focului Nou”. Nu voi insista asupra aspectului sacrificial, obiect al numeroaselor bruiaje de interpretare, date fiind perspectivele diferite de la civlizație la civilizație despre importanța vieții unui individ față de a vieții în sine.

Mai ușor de înțeles, prin caracterul universal al gestului, este conotația „începutului” pe care o transmite tradiția precolumbiană de pe teritoriul Americii Centrale și Mexicului (regăsită în forme ușor modificate dar cu aceleași semnificații și în Egiptul Antic și alte zone culturale aparent fără legătură între ele).

Ciclul de 52 de ani este semnul împlinirii, al experimentării tuturor combinațiilor exprimate de mersul roților calendarului. Deloc întâmplător, în societățile precolumbiene care se orientau după calendare similare, îndrumătorii, profesorii, cei care îi învățau pe alții trebuia să fi parcurs mai întâi 52 de ani de existență, pentru a ghida cu forța experienței și înțelegerii nemijlocite. Calendarul nu era doar o numărătoare a timpului, ci și un manual de utilizare a relativității lui reflectând înțelegerea și integrarea sa în celelalte coordonate care definesc existența umană. Mai mult decât o măsură a zilelor (care, pe parcursul celor 52 de ani, aveau câte o combinație unică de vibrații), roțile calendarelor pot fi văzute ca o reprezentare completă a experiențelor posibile ca ființă umană, cu toate nuanțele lor.

Odată înregistrat întregul spectru, este momentul pentru un nou început, pe care tradiția îl aducea în existență la propriu. Termenul nahuatl „Xiuhmolpiliztli” înseamnă, aproximativ, „anii au crescut până au ajuns să se lege din nou”. Un concept care duce cu gândul la mai familiarul Ouroboros, șarpele care ajunge să-și muște coada, și el posedând semnificații care trimit la ciclicitate sub aspectul ei de înțelegere superioară, transformatoare. La Xiuhmolpiliztli, toate focurile erau stinse, pentru a face loc focului nou aprins în ziua dintâi a noului ciclu. Lucrurile vechi erau arse în ultimele flăcări ale ciclului pe cale de a se completa – o tradiție asemănătoare există încă în Ecuador, Columbia și Peru, unde în noaptea anului nou la răscruci se aprind „sperietori”, păpuși antropomorfice de mărime naturală îmbrăcate cu haine vechi.

„Cele bune să se-adune, cele rele să se spele”, spunem noi. „Tabula rasa”, spuneau romanii. Aztecii și mayașii mergeau până la a șterge toate datoriile acumulate înainte de prima zi a noului ciclu, în demersul lor de curățare de trecut. Noul vine dacă îi facem loc renunțând la vechi, arzându-l într-un foc purificator. Dacă acest principiu se aseamănă cu cel al karmei din cultura hindusă și budism, faptul că vetrele erau reaprinse cu cărbuni din inima rugului ceremonial al „focului nou” este similar „luminii din lumină” din noaptea de Paști.

Necesitatea „reinițializării”, având ca sine-qua-non renunțarea la trecutul psihologic (singura formă în care trecutul poate exista în prezent), apare peste tot în lumea reflectată de conștiința omenirii. Phoenix, șarpele cu pene Quetzalcoatl, Ouroboros, karma și – mai vizibil – zilele, anotimpurile, viețile noastre. Uneori, când nu terminăm un ciclu, el revine – și atunci ni se pare că „ne învârtim în cerc”. Să-l completăm și să-l lăsăm să se ducă, să-l transformăm în focul interior al finalizării experienței, și prin asta, al înțelegerii ei dincolo de nevoie. Să ardem resentimentele, să renunțăm la trecut. A renunța este opusul lui „a pierde, a te da bătut”. Poți renunța abia atunci când simți că nu ai pierdut nimic, fiindcă nu există ceva ce poate fi pierdut.

Trecutul, acel „mi se pare” care dă buzna în clipă ca un musafir nepoftit venit să strice petrecerea, are doar atâta putere câtă îi oferă mințile noastre. Fiecare negociază cu el într-un fel sau altul. Acum, la încheiere de ciclu – sfârșitul este început – avem o ocazie bună pentru exersarea renunțării la trecut, prin ceea ce altfel numim „a porni la drum cu inima curată”. Să stingem focurile vechi care au consumat neînțelegerile, tristețile, nereușitele – și să lăsăm vatra curată pentru un foc tânăr, pe care să-l aprindem cu bucurie în inimile noastre de oameni frumoși. An nou fericit!



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,406 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro