“Foloseşti vreun contraceptiv?” “Menopauza” “Wow, ce noroc!”

Marietta Dobrin

20 January 2017

Marietta DobrinCând ciclul menstrual te abandonează, chiar dacă ai 50 de ani, primul gând e: oh, Doamne, că n-oi fi gravidă!

Toamna trecută, prietena mea a împlinit 50 de ani şi ca un ceas elveţian, ciclul a dispărut. S-a speriat biata femeie, nu i se mai întamplase până atunci, avea ciclul regulat şi nici prin gând nu i-a trecut că poate să fie menopauza, s-a gandit că o fi gravidă.

Şi culmea, era mai preocupată de menopauză decât de o eventuală şi improbabilă sarcină. O speriau hormonii care ar fi luat-o razna, bufeurile, lipsa de energie, iritarea, absenţa libidoului, îmbătrânirea, lipsa chefului de orice, în fine, ieşirea din rândul femeilor productive. Am stat şi m-am gandit, chiar aşa o fi? Eu ce reacţie o să am la o etapă aşa de firească a vieţii?

Cu siguranţă n-o să stau toată ziua pe fotoliu cu andrelele, rebusul şi solitaire-ul în mână, n-o să mă uit de zece ori pe zi în oglindă să spionez fiecare rid, n-o să renunţ să-mi cumpăr o cremă, un parfum, o rochie, o geantă pe care mi le doresc doar la gandul că „da cine naiba te mai vede, te mai alege…”, n-o să mă apuc în fiecare zi să plantez micşunele, violete, să fac torturi, prăjituri, fursecuri că, deh, asta se aşteaptă de la o femeie în drumul ei de acum trasat spre bătrâneţe.

menopauză

Care bătrâneţe, dragilor? Femeile la menopauză din ziua de azi sunt mai active ca niciodată, mai interesante ca niciodată, sunt curioase, sunt pline de idei, de energie, de visuri şi acum, la vârsta când carierele au decolat, copiii au crescut şi au mai mult timp pentru ele, au şi chef de experimentat, de înfăptuit, de pus în practică dorinţele abandonate într-o cămară a inimii şi deloc de trecut cu vederea, femeile astea arată şi bine, sunt tonice, sunt antrenate, sunt sigure de ele, sunt îndrăzneţe, fără false pudori şi inhibiţii.

Şi libidoul, dragilor, nu mai daţi vina pe el, că dacă acum nu mai e, probabil şi înainte era destul de anemic şi nu neapărat din vina voastră. Pleacă totul de la minte, ştiţi asta, da? Nu vă temeţi şi nu vă ruşinaţi să vă simţiţi libere să dăruiţi şi să primiţi iubirea omului vostru.

„Menopauza e perioada de aur a iubirii”, zicea poeta Alda Merini – şi un bărbat inteligent n-o să vadă sânii voştri căzuţi, colăceii de pe burtică, aripioarele de liliac la sub-braţ sau pielea care şi-a pierdut elasticitatea şi a săpat cu migală şi constanţă riduri fine sau mai puţin fine. O să vă vadă pe voi, cea care aţi fost până ieri iubire, sprijin, bucurie, zâmbete fără motiv, complicitate, prietenă, soţie, companie, sfat şi odihnă sufletească. Am zis, bărbaţii intelgenţi, da?:)

 

Ştiu, nu mai avem motiv să fim isterice, să inventam orice scuză ca să nu facem ceea ce nu ne place, ceea ce n-avem chef să facem, aşa cum făceam în perioada ciclului, dar suntem foarte creative, o să ne vină în minte cu ce să umplem acest „loc vacant” din vieţile noastre. Uitaţi-vă în oglindă şi gândiţi-vă cum erau mamele voastre la vârsta voastră. Aşa-i că e o mare diferenţă, că timpul a fost mai bun şi mai generos cu voi, că vă simţiţi puternice, frumoase, gata să vă apucaţi de orice vă aduce bucurie sau macar linişte?

În Italia există nişte superstiţii haioase legate de ciclu: femeia care are ciclu nu trebuie să ude florile, pentru că se usucă, nu trebuie să pregătească conserve de roşii, că o să se strice, nu trebuie să arunce paste în apa fiartă, pentru că aceasta n-o să mai fiarbă, nu trebuie să-şi taie unghiile şi părul, pentru ca nu o să-i mai crească. Daca și voi le aveţi, acum puteţi să le faceţi pe toate fără să aduceţi daune, fără să riscaţi, fără să staţi cu frica în sân că dezastrul e la un pas de voi.

Şi tot din popor: menopauza e perioada de nebunie a femeii care în anumite cazuri trimite bărbatul la spitalul de nebuni.

Ah, dar cine n-ar vrea să înnebunească de dragoste?

Într-un film simpatic, „Ceva, ceva tot o ieşi” (Something’s Gotta Give) Jack Nicholson o întreabă pe Diane Keaton:

– Foloseşti vreun contraceptiv?

– Menopauza

– Wow, ce noroc!

Deci, dragilor, dacă tot a dat norocul peste voi şi v-aţi trezit la menopauză, bucuraţi-vă de ce-o să găsiţi de acum încolo pe strada voastră, nu regretaţi ce tocmai aţi pierdut.

Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Dragă Promoție 1982

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
12,248 views

Your tuppence

  1. Marina / 20 January 2017 17:10

    “bufeurile, lipsa de energie, iritarea” nu prea se pupa cu bucuria si cheful de viata. Rugati-va sa treceti usor peste aceasta perioada, eu am 2 ani de cand ma lupt cu simptomele, am fost la mai multi medici, rezultatele sunt slabute. Dupa ce vor trece toate (medicii mi-au spus ca sunt persoane care au toata viata bufeuri -Doamne fereste!) imi voi vedea de viata.

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
    • marietta dobrin / 20 January 2017 23:17

      Draga Marina, in primul rand iti doresc sa treci cat mai repede peste aceasta faza complicata! Stiu din surse foarte apropiate mie ca, bufeurile in special. sunt greu de suportat. Le-au ajutat produsele homeopatice, nu atat de mult cat se asteptau, dar cel mai mult le-au adus beneficii activitatea fizica lejera (yoga, mersul pe jos) si dieta bogata in fitoterapice. Beneficii zic, nu rezolvarea problemelor. 🙂 De viata, cred eu, ar fi bine si frumos sa-ti vezi si acum, cine stie, poate ajuta si la calmarea simptomelor. Recunosc ca vorbesc in necunostinta- de- cauza-pe-pielea-mea :), dar o sa te tin la curent cand mi-o veni randul. 🙂 Toate cele bune, iti doresc!

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro