Françoise Sagan, acest „mic monstru şarmant”

Adina Dinițoiu

4 October 2013

Scriitoarea Françoise Sagan (1935-2004) a fost un personaj, şi mai mult decât atât, o vedetă a cărei celebritate se poate compara cu aceea a unui star de cinema, devansându-şi, iată, epoca. Orice s-ar spune, chiar şi astăzi – când publicitatea exploatează enorm capitalul de imagine – e foarte greu pentru un scriitor să egaleze popularitatea – şi mai ales veniturile – unei vedete de cinema.

Or Françoise Sagan a reuşit o astfel de performanţă în anii ’50-’60, când, după un succes de public fulminant cu micul său roman de debut – scris la 18 ani – , Bonjour tristesse (apărut în 1954), începe să câştige bani din scris, să joace la cazinou, să scandalizeze opinia publică prin viaţa ei aventuroasă (droguri, alcool, bisexualitate) şi să se lase fotografiată în ţinute şic la volanul maşinii sale Jaguar, Aston Martin etc. (în ’57, de altfel, suferă un grav accident de maşină, în urma căruia e tratată cu un derivat al morfinei, iar apoi urmează un tratament de dezintoxicare care a dat naştere micului său jurnal ilustrat, Toxic, apărut şi în româneşte la Editura Art).

Născută într-o familie de industriaşi, Françoise Sagan (pe numele ei adevărat Françoise Quoirez) este cadeta familiei şi un copil cât se poate de răsfăţat. Cu aerul ei androgin, va rămâne aşa toată viaţa, punând în practică ceea ce imaginează constant în scris, în romanele ei: o anume frivolitate, însumând nonşalanţă, dar şi riscuri – fiindcă viaţa nu e lipsită de accidente, de deziluzii, de suferinţe nici măcar pentru cei mai frivoli. Sau poate mai ales în cazul lor. Şi destinul ei ilustrează eternul curs al lucrurilor: „mărirea şi decăderea”. După anii glamour de succes literar şi monden – criticul şi scriitorul Bernard Frank, prietenul său apropiat, o numea „Mademoiselle Chanel de la littérature” –, Françoise Sagan îşi va sfârşi viaţa în mizerie şi uitare…

De fapt, a trăi sfidând regulile sociale înseamnă a-ţi asuma foarte multe riscuri. Libertăţile – de moravuri, de opinie, de stil – au preţul lor. Sagan probabil că l-a plătit, dar a şi cucerit prin ele. A avut şarm în insolenţa şi în nonconformismul ei, dublate – se înţelege de la sine – de inteligenţă. Cu studii la Sorbona şi lecturi din Rimbaud, Proust, Stendhal, Flaubert, Faulkner, Hemingway, Camus, Fitzgerald, Malraux, Sartre (cu cel din urmă va deveni prietenă), Françoise Sagan face adesea referinţe literare şi culturale în romanele ei; unele dintre ele sunt chiar inspirate de anumite pasaje literare, de anumite versuri.

Pentru primul ei roman, Bonjour tristesse – cel care a făcut-o celebră, care i-a adus Premiul Criticilor şi renumele de „charmant petit monstre” („mic monstru şarmant” – François Mauriac) – Sagan împrumută titlul dintr-un vers al poetului Paul Éluard. Capitolul I începe astfel la modul poetic: „Sur ce sentiment inconnu dont l’ennui, la douceur m’obsèdent, j’hésite à apposer le nom, le beau nom grave de tristesse…” („Pe acest sentiment necunoscut, a cărui apăsare, blândeţe mă obsedează, ezit să pun numele, gravul şi frumosul nume al tristeţii” – traducerea îmi aparţine). De altfel, Sagan îmbină mereu, în romane, o anumită poezie, o doză de romantism cu insolenţa şi nonconformismul. În Bonjour tristesse – vândut, la un an de la publicare, în 850.000 de exemplare – tânăra naratoare, răsfăţată şi libertină află, într-adevăr – într-un final – ce este tristeţea. Traiul lipsit de griji pe care îl duce împreună cu tatăl ei, un cuceritor galant şi nepăsător, este brusc întrerupt de apariţia unei femei: Anne, creatoare de modă, frumoasă, inteligentă şi îndrăgostită de tatăl ei. Eroina, Cécile, simte ameninţarea şi încearcă cu tot dinadinsul s-o îndepărteze pe Anne de tatăl ei. Şi reuşeşte… Anne se va sinucide. Egoistă şi inconştientă, adolescenta (de 17 ani) îşi pune în aplicare planul, pentru a afla, la final, că faptele antrenează întotdeauna consecinţe, uneori dintre cele mai grave. Cartea e scrisă alert şi necruţător, are o nervozitate, un cinism şi o precizie care au scandalizat în epocă. Filmul hollywoodian din ’58 – având-o pe Jean Seberg în rolul lui Cécile (la 20 de ani, aproape de vârsta eroinei) şi pe elegantul David Niven în rolul tatălui – îndulceşte considerabil cinismul, romanţând pe cât posibil libertinajul fetei şi al tatălui, şi adăugând o sănătoasă morală à l’américaine filmului.

Editura Art a iniţiat o serie de autor Françoise Sagan, în cadrul căreia a publicat deja, în afară de jurnalul pomenit mai sus (Toxic), alte două titluri: romanele Patul răvăşit şi Vânătăi pe suflet. Traducerea celui dintâi, Patul răvăşit, îmi aparţine – şi despre el va fi vorba data viitoare.

Citiţi şi

Cu riscul de a mânia 3 milioane de români…

Cine este Sylvia?

Marele Oraş

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,024 views

Your tuppence

  1. Jocul de noroc sau banul ca jucărie – Catchy Zone | Catchy / 14 January 2014 11:00

    […] le-aş spune: voinţă şi „virtute”, în sensul latin al cuvântului virtus: curaj. Sagan o spune răspicat: „(…) nu trebuie să ne amăgim: jocul nu cere doar patimă, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro